NEMIJLOCIT, -Ă, nemijlociți, -te, adj., adv. (Care se face) fără mijlocirea vreunei persoane, fără interpunerea vreunei fapte, întâmplări etc. din afară, pe o cale neocolită, direct. – Pref. ne- + mijlocit.

nemijlocit, ~ă [At: (a. 1818) GCR II, 228/8 / Pl: ~iți, ~e / E: ne- + mijlocit] 1-2 a, av (Care se face) fără mijlocirea vreunei persoane, fară interpunerea vreunei fapte, întâmplări etc. din afară, pe o cale neocolită Si: direct. 3 a Care urmează imediat în timp sau în spațiu. 4 a Care se succede fără pauză sau interval. 5 av Fără întârziere Si: imediat, îndată, numaidecât.

NEMIJLOCIT adj. și adv. Imediat, îndată [mijloci].

NEMIJLOCIT, -Ă, nemijlociți, -te, adj., adv. (Care se face) fără mijlocirea vreunei persoane, fără interpunerea vreunei fapte, întâmplări etc. din afară, pe o cale neocolită, direct. – Ne- + mijlocit.

NEMIJLOCIT, -Ă, nemijlociți, -te, adj. Direct, pe o cale neocolită, fără ceva intermediar. (Adverbial) Am văzut că lucrul nu se mai poate tracta nemijlocit în parlament. GHICA, A. 165.

NEMIJLOCIT ~tă (~ți, ~te) și adverbial (negativ de la mijlocit) Care se face direct, fără nici o mijlocire. /ne- + mijlocit

nemijlocit a. imediat.

nemijlocít, -ă adj. Imediat. Adv. A urma nemijlocit.

nemijlocit adj. m., pl. nemijlociți; f. nemijlocită, pl. nemijlocite

nemijlocit adj. m., pl. nemijlociți; f. nemijlocită, pl. nemijlocite

nemijlocit adj. m., pl. nemijlociți; f. sg. nemijlocită, pl. nemijlocite

NEMIJLOCIT adj., adv. 1. adj. v. direct. 2. adv., adj. v. personal. 3. adj. direct, imediat. (Cauza ~ a unui fenomen; succesor ~.)

NEMIJLOCIT adj., adv. 1. adj. direct, (rar) nemediat. (Comunicație, legătură ~.) 2. adv., adj. direct, personal. (Tratează ~ cu el; are relații ~ cu el.) 3. adj. direct, imediat. (Cauza ~ a unui fenomen; succesor ~.)