nenoroci [At: NEGRUZZI, S. I, 51 / Pzi: ~cesc / E: drr nenorocit] 1 vtf A face pe cineva să ajungă nenorocit (1). 2 vt A provoca cuiva o mare suferință. 3-4 vtr (Pex) A (se) distruge.

NENOROCI (-ocesc) I. vb. tr. A lipsi de noroc, a face nenorocos, a aduce nefericire cuiva, a neferici: umblă niște dușmani să pună ghiara pe mine, să mă nenorocească (CAR.). II. vb. refl. A atrage asupră-și nefericirea, a-și aduce nenoroc [noroci].

NENOROCI, nenorocesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva nenorocit, a aduce cuiva nefericire, a-i pricinui un rău mare, a-i strica, a-i nimici viața. Ai ascultat de sfaturile altora, de-ai nenorocit și căzăturile aieste de bătrîni. CREANGĂ, P. 88. Doamnele... m-ar nenoroci foarte mult, condamnîndu-mă... a nu mai putea admira grațiile lor. ALECSANDRI, O. P. 132. Am iubit, și acel întîi amor m-a nenorocit. NEGRUZZI, S. I 51.

A NENOROCI ~esc tranz. (persoane) A face să devină nenorocit. /Din nenoroc

A SE NENOROCI mă ~esc intranz. A-și pricinui un mare rău, un mare necaz. /Din nenoroc

nenorocì v. a (se) face nenorocit.

NENOROCIT adj. 1 p. NENOROCI ¶ 2 Lipsit de noroc, nefericit.

NOROCI, NĂROCI (-ocesc) vb. tr. 1 A da noroc, a face norocos: Drept cine slujește, Dumnezeu îl norocește (PANN); Dumnezeu să te nărocească, om bun ce ești (PĂC.); Joe să te norocească Și anii să-ți înmulțească (DON.) ¶¶ C. 👉 NENOROCI ¶ 2 Olten. (CIAUȘ.) A închina cu paharul, cu plosca.

nenorocésc v. tr. Fac nenorocit: acest faliment a nenorocit multă lume.

nenoroci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nenorocesc, 3 sg. nenorocește, imperf. 1 nenoroceam; conj. prez. 1 sg. să nenorocesc, 3 să nenorocească

nenoroci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nenorocesc, imperf. 3 sg. nenorocea; conj. prez. 3 să nenorocească

nenoroci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nenorocesc, imperf. 3 sg. nenorocea; conj. prez. 3 sg. și pl. nenorocească

NENOROCI vb. 1. v. neferici. 2. v. distruge.

NENOROCI vb. 1. a neferici. (Te rog să nu-l ~.) 2. a (se) distruge, a (se) prăpădi, (înv. și reg.) a (se) ticăloși, (fig.) a (se) ruina. (Băutura l-a ~.)

NENOROCI vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A face să fie, să ajungă nenorocit (1), a provoca cuiva un mare necaz (2), o mare suferință; p. ext. a distruge, a nimici. Acel întâi amor m-a nenorocit. negruzzi, s. i, 51. Doamnele cari ar voi să mă orbească m-ar nenoroci foarte mult. alecsandri, o. p. 132. Ai ascultat de sfaturile altora, de-ai nenorocit și căzăturile ieste de bătrîni. creangă, p. 88. Umblă niște dușmani să pună gheara pe mine, să mă nenorocească. caragiale, ap. cade, cf. alexi, w. Sentiment... care nenorocește, care strică echilibrul moral. oprescu, i. a. iii, 35. Dac-o lași să-i stea ciocan pe cap toată ziua, îl nenorocește. galan, b. ii, 84. ◊ Refl. Dacă vreun om s-a nenorocit, adică dacă a căzut de pe un car. marian, i. 348, cf. ddrf. Fugi, măi băiete, pînă nu se ridică de jos, că altfel cheamă poliția și te-ai nenorocit! tudoran, p. 91, cf. 8. – prez. ind.: nenorocesc. – Derivat regresiv de la nenorocit.