NEOM, neoameni, s. m. Persoană lipsită de însușirile proprii unui om normal; persoană lipsită de omenie. ◊ Loc. adv. Ca neoamenii = altfel decât ar fi normal. ◊ Expr. A face pe cineva (din om) neom = a aduce pe cineva într-o stare de plâns, distrugându-l fizicește sau sufletește. [Pr.: ne-om] – Pref. ne- + om.

neom sm [At: COD. VOR. 148/2 / Pl: neoameni / E: ne- + om] 1 (Înv) Păgân. 2 Persoană lipsită de însușirile fizice sau intelectuale ale unui om normal. 3-4 (Îljv) Ca neoamenii (Care este) altfel de cum este un om normal, obișnuit. 5-6 (Îal) (Care este) altfel de cum trebuie. 7-8 (Îal) (Care este) altfel de cum se cuvine între oameni Si: (pop) pidosnic. 9-10 (Îe) A (se) face (sau a ajunge) (din om) ~ (A face ca cineva să-și piardă sau) a-și pierde însușirile de om normal. 11-12 (Îae) (A face pe cineva să nu mai fie sau) a nu mai fi el însuși. 13-14 (Pex; îae) A (se) distruge. 15 (Mtp) Monstru. 16 Persoană lipsită de calități morale pe care trebuie să le aibă un om. 17 Persoană lipsită de omenie.

NEOM (pl. neoameni) sm. Unul care prin purtarea lui neobicinuită, sălbatică, prin înfățișarea lui ciudată, etc. se deosebește într’atîta de ceilalți oameni, încît te face să te îndoești dacă e om sau nu: urît lucru mai e, Doamne, și băutura asta... îți strică și minte și sănătate și viață și tot, de ajungi din om ~ (VLAH.); sluțenia de ~ se topea de dragostea fetei (ISP.); Se ținea lumea după dînsul ca după urs; pasă-mi-te unde era îmbrăcat ca neoamenii (ISP.); le tîmpesc mintea și în doi, trei ani îi fac din oameni neoameni (I.-GH.).

NEOM, neoameni, s. m. Persoană lipsită de însușirile proprii unui om normal; persoană lipsită de omenie. ◊ Loc. adv. Ca neoameni = altfel decât ar fi normal. ◊ Expr. A face pe cineva (din om) neom = a aduce pe cineva într-o stare de plâns, distrugându-l fizicește sau sufletește. [Pr.: ne-om] – Ne- + om.

NEOM, neoameni, s. m. Persoană lipsită de însușirile morale, sociale sau fizice proprii unui om normal. Bolește o săptămînă sau două... și pe urmă de-abia o să fie neom. DUMITRIU, P. F. 35. Se ținea lumea după dînsul ca după urs. Pasămite unde era îmbrăcat ca neoamenii. ISPIRESCU, L. 136. Toată nenorocirea căzu asupra maică-sa, ea-l dăduse lumii om; și-l luă să-l ție neom. CONTEMPORANUL, VI_II 217. ◊ Expr. A face pe cineva (din om) neom = a aduce pe cineva într-o stare de plîns, distrugîndu-l sau degradîndu-l fizicește sau sufletește. Hei, domnule! oftă cu năduf gazda. Ploaia asta te face neom! SADOVEANU, O. VIII 76. Negru-i, doamne, pămîntu, Da-i mai negru urîtu; Din om te face neom. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 212.

NEOM neoameni m. Persoană lipsită de însușirile proprii unui om normal. ◊ Ca neoamenii altfel decât se comportă sau procedează un om obișnuit; ca nelumea. A face pe cineva (sau a ajunge) ~ a distruge pe cineva (sau a fi distrus) fizicește sau moralicește. [Sil. ne-o-] /ne- + om

neom m. monstru de cruzime: mă face din om neom.

neóm (eo 2 sil.) m., pl. neoamenĭ. Nebun, extravagant: ca neoameniĭ. A ajunge din om neom, a nu maĭ semăna cu ceĭ-lalțĭ oamenĭ, a deveni ridicul, extravagant ș.a.

neom s. m., pl. neoameni

neom s. m., pl. neoameni

neom s. m., pl. neoameni

neom, neoameni.

Neom ≠ om

neóm, neoameni, s.m. (în expr.) A face (din om) neom = a distruge pe cineva din punct de vedere fizic sau moral: „Aceea a fost duhul cel necurat care, dacă-l biruie pe om, îi face rău, că-l paralizează și-l duce cine știe unde și-l face neom din om” (Bilțiu, 1999: 373). – Din pref. ne- + om.