NEPRIHĂNIT, -Ă, neprihăniți, -te, adj. Care este fără prihană, fără păcat, fără vină, pur, curat, nepătat, imaculat; spec. cast. – Pref. ne- + prihănit (înv. „păcătos, vinovat” < prihană).

neprihănit, ~ă a [At: MARCOVICI, D. 441/25 / Pl: ,~iți, ~e / E: ne- + prihănit] (Înv) 1 Fără păcat. 2 Fără vină. 3 Pur. 4 (Spc) Cast.

NEPRIHĂNIT, -Ă, neprihăniți, -te, adj. Care este fără prihană, fără păcat, fără vină, pur, curat, nepătat, imaculat; spec. cast. – Ne- + prihănit (înv. „păcătos, vinovat” < prihană).

NEPRIHĂNIT, -Ă, neprihăniți, -te, adj. Fără pată; curat, nepătat, imaculat. Mergeau mereu... Cu pașii rari, scufundîndu-se uneori pînă-n brîu în zăpadă neprihănită. REBREANU, N. 78. Sfioase-s bolțile spre sară, și mai sfioasă-i iasomia: Pe fața ei neprihănită se-ngînă-n veci melancolia. ANGHEL, Î. G. 9. Larga și neprihănita singurătate a naturii. HOGAȘ, M. N. 90.

NEPRIHĂNIT ~tă (~ți, ~te) Care este fără prihană; curat la suflet; pur; nepătat; imaculat; inocent; candid. /ne- + prihănit

neprihănit a. 1. fără prihană: fecioară neprihănită; 2. fig. neatins: rămas’a ceva neprihănit în țară? AL.

neprihănít, -ă adj. Fără prihană, neatins, imaculat.

neprihănit (desp. ne-pri-) adj. m., pl. neprihăniți; f. neprihănită, pl. neprihănite

neprihănit (ne-pri-) adj. m., pl. neprihăniți; f. neprihănită, pl. neprihănite

neprihănit adj. m. (sil. -pri-). pl. neprihăniți; f. sg. neprihănită, pl. neprihănite

NEPRIHĂNIT adj. fecioresc, v. inocent.

NEPRIHĂNIT adj. candid, cast, feciorelnic, fecioresc, inocent, nevinovat, pudic, virgin, virginal, (înv.) nestricat, prost, vergur, (fig.) curat, imaculat, neîntinat, nepătat, pur, serafic, (înv. fig.) neatins, preacurat. (Un surîs ~.)

NEPRIHĂNITĂ adj. castă, fecioară, virgină, (înv.) întreagă, (fig.) imaculată. (O tînără ~.)