norea sf [At: BARCIANU / Pl: ~ele / E: nct] (Bot; pop; mpl) Barba-împăratului (Mirabilis jalapa).

NOREA, norele, s. f. (Bot.) Barba-împăratului. Norele sau frumoase-de-noapte cresc pe la munte. ȘEZ. XV 93. Foicică trei norele. TEODORESCU, P. P. 451.

noreá f., pl. ele (d. nor, fiind-că’n zilele noroase și noaptea nu-șĭ închide florile). Munt. Zorea.

zorea s.f. (bot.) 1 (mai ales la pl.; și zorele urcătoare) Plantă ornamentală, din familia convolvulaceelor, anuală sau perenă, cu tulpina volubilă, cu florile în formă de cupă alungită, de culoare mov-roșcată, albastră etc. (Ipomaea purpurea). 2 (la pl.; și zorele albe) Plantă ornamentală, cu tulpina volubilă, cu florile albastre, răsfrînte și păroase (Pharbitis hederacea). 3 (la pl.) Plantă ornamentală, cu tulpina volubilă, cu frunzele alterne, cu florile roșii, de formă tubulară (Quamoclitpennata). 4 Compus: (reg.) zorele-pitice (sau -de-noapte) = barba-împăratului (Mirabilis jalapa). • pl. -ele. /zori¹ + -ea.

zoreá f., pl. ele (cp. cu rus. zoră, leuștean, cu rut. zórĕa și zorĕá, stea, cu span. azorella, o plantă umbeliferă, și azarolla, ar. az-zorur, fructu unuĭ pom razaceŭ). Mold. Munt. Un fel de volbură cu florĭ marĭ viŭ colorate care se deschid spre seară și se închid cînd arde soarele (ipomoea purpúrea, cu varietatea convólvulus tricolor). – În Munt. și noreá.

norea (pop.) s. f., art. noreaua, g.-d. art. norelei; pl. norele

norea (pop.) s. f., art. noreaua, g.-d. art. norelei; pl. norele, art. norelele

norea s. f., art. noreaua, g.-d. art. norelei; pl. norele

zorea s. f., art. zoreaua, g.-d. art. zorelei; pl. zorele

NOREA s. v. barba-împăratului.

norea s. v. BARBA-ÎMPĂRATULUI.

IPOMOEA L., ZORELE, NORELE, fam.. Convolvulaceae. Gen originar din America de S, cca 400 specii, volubile sau tîrîtoare, cu creștere rapidă. Flori infundibuliforme, campanulate sau tubulare, cu cele mai variate culori. Frunze cordat-ovate, lung-pețiolate.