opțiuni
  • info

8 definiții pentru norocel

Explicative DEX

NOROCEL, norocele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui noroc. – Noroc + suf. -el.

NOROCEL, norocele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui noroc. – Noroc + suf. -el.

norocel sn [At: (a. 1770) IORGA, S. D. ap. DLR / Pl: (2) ~e / E: noroc + -el] 1-4 (Pop; șhp) Noroc (1-2) (puțin). 5 (Bot; Mun) Crucea-voinicului (Anemone angulosa).

Ortografice DOOM

norocel (pop.) s. n., pl. norocele

norocel (pop.) s. n., pl. norocele

norocel s. n. (bot.), pl. norocele

Argou

norocel, norocei s. m. (pop.) talisman, amuletă; mic obiect aducător de noroc.

Regionalisme / arhaisme

norocel, norocele, s.n. (pop.) 1. noroc. 2. (reg.) plantă denumită și crucea-voinicului.

Tezaur

NOROCEL s. n. 1. (Popular) Diminutiv al lui noroc. cf. noroc (1). cf. ANON. car. Mi-au venit norocel pănă trăia dumne[e]i răposat[a] mama Zanfira ( a. 1770). IORGA , S. D. XII, 83. Are-n lume norocel Cine moare mititel. STANCU, D. 353. Doamne, norocelul meu L-au băut boii-n părău. ANT. LIT. POP. I, 53. ◊ (Concretizat) O răsărit așa un puișor de nuc chiar colo-n fundul grădinuții... Aista era norocelul fetii. I. CR. II, 173. 2. (Bot.; prin Munt.) Crucea-voinicului (Anemone angulosa). cf. PANȚU, PL. – pl.: (2) norocele. – Noroc + suf. -el.

Intrare: norocel
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • norocel
  • norocelul
  • norocelu‑
plural
  • norocele
  • norocelele
genitiv-dativ singular
  • norocel
  • norocelului
plural
  • norocele
  • norocelelor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

norocel, norocelesubstantiv neutru

  • 1. popular Diminutiv al lui noroc. DEX '98 DEX '09
etimologie:
  • Noroc + -el. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.