NUANȚAT, -Ă, nuanțați, -te, adj. 1. Cu o varietate de tonuri, de culori; bogat în nuanțe. ♦ (Despre culori) Combinat în chip armonios. 2. Fig. Care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Expresiv, colorat. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

nuanțat, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / P: nu-an~ / Pl: ~ați, ~e / E: nuanța] 1 Colorat în nuanțe (1) diferite. 2 (D. culori) Combinat în mod armonios Si: armonizat. 3 (Fig) Care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate Si: marcat². 4 (D. stil, limbă etc.) Expresiv.

NUANȚAT, -Ă, nuanțați, -te, adj. 1. Cu varietăți de tonuri, de culori; bogat în nuanțe. ♦ (Despre culori) Combinat în chip armonios. 2. Fig. Care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Expresiv, colorat. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

NUANȚAT, -Ă, nuanțați, -te, adj. Cu varietăți de tonuri, de culori; bogat în nuanțe. A fost încîntat întăi de limba mlădioasă, nuanțată, așa de simplă și de artistică în același timp a marelui scriitor de la Humulești. SADOVEANU, E. 133. Dimineața-ncremenită sta în cer pe pragul porții Și muia cu lacrimi negre nuanțatul ei buchet. MACEDONSKI, O. I 77. ◊ (Adverbial) Citește nuanțat.

NUANȚAT, -Ă adj. 1. Cu varietăți de culori. ♦ (Despre stil, limbă) Bogat în nuanțe; expresiv. 2. (Fig.) Care prezintă variații marcate prin treceri gradate, imperceptibile. [Pron. nu-an-. / cf. fr. nuancé].

NUANȚAT, -Ă adj. 1. cu varietăți de tonuri, de culori. 2. (fig.) care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate. ◊ (despre stil, limbă) bogat în nuanțe; expresiv. (< fr. nuancé)

NUANȚAT ~tă (~ți, ~te) și adverbial 1) v. A NUANȚA. 2) Care are diferite nuanțe de culori. 3) fig. Care este (re)prezentat după nuanțe, într-o anumită gradație. 4) fig. Care are expresivitate; expresiv. Stil ~. [Sil. nu-an-] /v. a nuanța

nuanțat adj. m., pl. nuanțați; f. sg. nuanțată, pl. nuanțate

NUANȚAT adj. v. expresiv.

NUANȚAT adj. evocativ, evocator, expresiv, pitoresc, plastic, pregnant, semnificativ, sugestiv, viu, (fig.) colorat. (O analiză ~.)

NUANȚAT, -Ă adj. 1. Colorat în nuanțe (1) diferite. Verdeața cea nuanțată. DESCR. APE, 42, cf. PONTBRIANT, D., LM. Dimineața-ncremenită sta în cer pe pragul porții. Și muia cu lacrimi negre nuanțatul ei buchet. MACEDONSKI, 0. I, 77, cf. DDRF. ♦ (Despre culori) Combinat (în chip armonios); armonizat. Semințele de culoare brună-închis, nuanțată cu negru, marmorate. agrotehnica, ii, 178. 2. Fig. Care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate; marcat² (3). Imagini prea multe, prea nuanțate în diversitatea lor. ibrăileanu, s. l. 32. Gîndirea lui Odobescu este... bogată și nuanțată. vianu, m. 191, cf. 183. ◊ (Adverbial) Ar fi fost recomandabil să se trateze mai nuanțat unele probleme. lupta de clasă, 1961, nr. 7, 48. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Expresiv, colorat. A fost încîntat întăi de limba mlădioasă, nuanțată, așa de simplă și de artistică în același timp a marelui scriitor de la Humulești. sadoveanu, e. 133. „Visele de dimineață”, volum bine cumpănit..., reflectă limpezirea versului său, găsirea unui timbru mai nuanțat decît în placheta anterioară, gl 1962, nr. 419, 2/3. ◊ (Adverbial) Alegerea unei teme fantastice... nu poate fi interpretată ca o evadare din realitate, ci un prilej de a întrebuința cît mai nuanțat teme populare. contemp. 1948, nr. 108, 10/4. Africa e continentul mirific al încîntărilor de ordin vizual – și tînărul poet surprinde nuanțat această bogăție de culori. tribuna, 1962, nr. 267, 3/1. – Pronunțat: nu-an-. – pl.: nuanțați, -te. – v. nuanța.