nulitate sf [At: RÎND. JUD. 249/25 / Pl: ~tăți / E: fr nullité] 1 (Jur) Lipsă de legalitate a unui act, rezultând din absența la întocmirea lui a uneia din condițiile de fond sau de formă cerute de lege. 2 (Jur; pex) Sancțiune care pedepsește nulitatea (1) unui act, ducând la anularea lui parțială sau totală. 3 (Jur) Viciu care atrage nulitatea (1). 4 Caracter a ceea ce este inexistent Si: inexistență. 5 Lipsă totală de valoare, de capacitate, de merit a cuiva Si: incapacitate, incompetență, (rar) nulă (5). 6 Persoană lipsită de orice merit. 7 Persoană total incapabilă.

*NULITATE sf. 1 ⚖️ Defect care face ca un act să fie nul, fără valoare: ~a unui testament ¶ 2 Ⓕ Lipsă desăvîrșită de merit, de capacitate: ~a unui scriitor ¶ 3 Om sec, cu totul lipsit de merit [fr.].

NULITATE, nulități, s. f. 1. Persoană complet lipsită de merite, incapabilă. Unii, dușmani ai artistului, îl ocărăsc, îl numesc om fără talent, nulitate, așa din senin, fără nici o motivare. GHEREA, ST. CR. I 8. Publicul Bucureștilor nu suferă nulități; el cere persoane cu talente, care să știe a ocupa rolurile sale. ALECSANDRI, T. I 295. ♦ Lipsă totală de merite, incapacitate. Pe cît sînt de înflăcărați de nulitatea lor literară, pe atît sînt de ridicoli ca persoane. ALECSANDRI, S. 66. 2. (Jur.) Lipsă de valoare legală a unui act, a unui contract etc.

NULITATE s.f. 1. Însușirea, caracterul lucrului nul. 2. Om lipsit de orice merit, incapabil, prost. ♦ Lipsă totală de merite; incapacitate. 3. Lipsă de valoare legală a unui act. [Cf. fr. nullité].

NULITATE s. f. 1. însușirea, caracterul lucrului nul. 2. lipsă totală de merite. ◊ om lipsit de orice merit, incapabil, prost. 3. lipsă de valoare legală a unui act juridic. (< fr. nullité, lat. nullitas)

NULITATE ~ăți f. 1) Caracter nul. 2) Persoană nulă, total incapabilă. 3) jur. Lipsă de valoare legală a unui act. /<fr. nullité, lat. nullitas

nulitate f. 1. vițiu ce face un act nul; 2. fig. lipsă absolută de merit; 3. persoană nulă.

* nulitáte f. (mlat. núllitas, -átis). Vițiŭ care anulează un act. Fig. Totală lipsă de merit, de talent: a fi de o nulitate completă. Om nul: cine e nulitatea asta?

nulitate s. f., g.-d. art. nulității; pl. nulități

nulitate s. f., g.-d. art. nulității; pl. nulități

nulitate s. f., g.-d. art. nulității; pl. nulități

NULITATE s. 1. (fig.) nimic, zero. (E o ~ patentă.) 2. (JUR.) nulitate relativă = anulare.

NULITATE s. (fig.) nimic, zero. (E o ~ patentă.)

NULITATE s. f. 1. (Jur.) Lipsă de valoare legală a unui act, rezultînd din absența la întocmirea lui a uneia din condițiile de fond sau de formă cerute de lege; sancțiune care lovește un astfel de act, ducînd la anularea lui (parțială sau totală). Jalaba nulității trebuie să se deie la judecătoriul cel mai de jos. rînd. jud. 249/25. Dacă mandatarul se dovedește a fi fost de rea credință ori manifest incapabil, contractul este lovit de nulitate. caragiale, o. v, 188. Orice act de oposițiune va arăta însușirea... sub pedeapsa de nulitate a actelor. hamangiu, c. c. 49. Atît procurorul, cît și apărătorul au anunțat recurs de nulitate. f (1903), 168. Orice act juridic care ar umori restrîngerea capacității de folosință sau a capacității de exercițiu este lovit de nulitate. pr. drept, 154. ♦ Viciu care atrage nulitatea (1). Sentenție făcută cuprinde în sine vreo nulitate văzută (adecă că s-au judecat tocma împotriva pravilelor și rînduielii judecății). rînd. jud. 251. 2. Calitatea, însușirea, caracterul a ceea ce este nul (1) inexistență. cf. prot.-pop., n. d. A mări pînă la dimensiuni colosale nește lucruri foarte mici, micșurînd, din contra, pînă la nulitate pe cele foarte mari. HASDEU, I. C. I, 159, cf. BARCIANU, ALEXI, W. ♦ Lipsă totală de valoare, de capacitate, de merit a cuiva; incapacitate, incompentență maximă; (rar) nulă (2). Desperat de conștiința nulității sale, el se hotărî a dovedi lumii ce poate un rege. HASDEU, i. v. xvii, cf. 166. Pre cît sînt de înflăcărați de nulitatea lor literară, pe atît sînt de ridicoli ca persoane, alecsandri, s. 66. Înghimpat adesea cu aluzii răutăcioase despre nulitatea sa, sfîrși prin a evita casa părintească, călinescu, E. 24. 3. Persoană lipsită de orice merit, total incapabilă. Publicul Bucureștilor nu suferă nulități; el cere persoane cu talente. alecsandri, t. i, 295. A rezervat nulităților desprețul. Maiorescu, cr. i, 251. Vă serviți cu faliți declarați..., furi cunoscuți de lume..., nulități egale cu bestia. Eminescu, s. p. 30. Îl numesc om fără talent, nulitate. gherea, st. cr. i, 8. Maestru înnăbușit, silit să joace pe Messia într-o cetate de nulități. ARGHEZI, t. c. 41. – pl.: nulități. – Din lat. nulitas, fr. nullité.