NUNȚIU, nunții, s. m. (În sintagma) Nunțiu papal (sau apostolic) = reprezentant diplomatic permanent al Vaticanului într-o țară străină (cu rang de ambasador) și în același timp pe lângă biserica națională (de obicei cu rang de arhiepiscop). [Var.: nunciu s. m.] – Din it. nunzio, lat. nuntius. corectat(ă)

nunțiu sm [At: ȘINCAI, HR. III, 287/8 / V: ~nciu / Pl: ~ii / E: lat nuntius, ger Nuntius, it nunzio] (Șîs ~ apostolic, apostolicesc sau papal) Reprezentant diplomatic permanent al papei într-o țară străină, asimilat ca rang ambasadorilor.

NUNȚIU, nunții, s. m. Reprezentant diplomatic permanent al Vaticanului într-o țară străină, asimilat ca rang ambasadorilor. [Var.: nunciu s. m.] – Din it. nunzio, lat. nuntius.

NUNȚIU, nunții, s. m. Reprezentant diplomatic al Vaticanului într-o țară străină. La unsprezece și jumătate vine eminența-sa nunțiul papal. VORNIC, P. 104. – Variantă: nunciu (BĂLCESCU, O. II 267) s. m.

NUNȚIU s.m. Prelat-ambasador al papei într-o țară străină. [Pron. -țiu, var. nunciu s.m. / cf. germ. Nuntius, it. nunzio < lat. nuntius – mesager].

NUNȚIU s. m. prelat-ambasador al Vaticanului într-o țară străină. (< it. nunzio, lat. nuntius)

NUNȚIU ~i m. Reprezentant diplomatic al papei de la Roma într-o țară străină. /<it. nunzio, lat. nuntius^[1]

* núnțiŭ m. (it. nunzio, d. lat. nuntius, anunțător, nuntiare, a anunța). Ambasador al papeĭ. – Fals nunciŭ.

nunciu sm vz nunțiu

NUNCIU s.m. v. nunțiu.

nunciu m. reprezentantul papei pe lângă un guvern.

* nunciatúră, núnciŭ V. nunț-.

nunțiu [iu pron. ĭu] s. m., art. nunțiul; pl. nunții, art. nunțiii (desp. -ți-ii)

nunțiu [țiu pron. țĭu] s. m., art. nunțiul; pl. nunții, art. nunțiii (-ți-ii)

nunțiu s. m. [-țiu pron. -țiu], art. nunțiul; pl. nunții, art. nunțiii (sil. -ți-ii)^[1]

nunțiu, -ții.

NUNȚIU s. (POL.) legat. (~ al papei într-un stat.)^[1]

NUNȚIU s. (POLITICĂ) legat. (~ al papei într-un stat.)