năduf sn [At: VARLAAM, C. 320 / V: (îrg) năduh, năduv, (îrg) naduv / Pl: ~uri / E: slv *надоухъ] 1 (Pop) Senzație de greutate în respirație, care constituie simptomul mai multor boli Si: dispnee, sufocare (pop), înecăciune. 2 (Med; spc) Astm. 3 (Mdv; reg) Emfizem pulmonar la cai. 4 (Pop) Căldură mare, înnăbușitoare Si: arșiță, caniculă, (pop) nădușeală (2), zăduf, zăpușeală. 5 Aer înnăbușitor, viciat, insuficient. 6 Senzație pe care o simte cineva când sunt călduri mari sau aer viciat, insuficient. 7 (Reg) Sudoare. 8 (Pfm) Supărare. 9 (Pfm) Ciudă. 10 (Pfm) Enervare. 11 (Pfm) Mânie. 12 (Îe) A-și vărsa ~ul (pe cineva) A-și manifesta supărarea față de cineva.

NĂDUF, (3) nădufuri, s. n. (Popular) 1. Senzație de apăsare, de greutate în respirație, care constituie simptomul mai multor boli; sufocare, înecăciune; astmă. Un necaz mare îi înăbușea inima ca un năduf. REBREANU, R. II 262. Inima nu-i mai bătea și năduful îl lăsase, nici el nu știa cînd. ARDELEANU, D. 250. 2. Căldură înăbușitoare; zăpușeală, zăduf. Minune de timp, după năduful de peste zi. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 292. Omul la vînătoare, fie pe ger și ninsoare, fie pe năduf de soare, nici nu prinde veste că ce timp mai este. ODOBESCU, S. III 197. 3. Ciudă, necaz, supărare, mînie. Iordache suflă pe nări cu năduf. DUMITRIU, N. 61. Oftă cu năduf și începu să strîngă masa, cu mișcări smuncite. SADOVEANU, B. 62. «Răbdare și tact!» oftă din nou Stroe Vardaru, biruindu-și năduful. C. PETRESCU, A. R. 17. – Variante: (regional) năduh (SADOVEANU, O. III 112, CREANGĂ, A. 66), năduv (CONTEMPORANUL, V_I 99) s. n.

NĂDUF ~uri n. pop. 1) Stare atmosferică ce se caracterizează prin temperatura înaltă și sufocantă a aerului; căldură înăbușitoare; nădușeală; zăduf; zăpușeală. 2) Senzație de sufocare pe care o simte cineva în cazul unor boli. 3) Supărare amestecată cu părere de rău sau cu invidie. * A fi plin de ~ a fi foarte supărat. A-și vărsa ~ul a-și spune necazul. /<sl. naduch

năduf n. 1. sufocare, asfixie din aer veninos; 2. astm: tuse cu năduf; 3. căldură excesivă; 4. Mold. (năduh) amar, necaz: zise plin de năduh CR. [Slovean NEDUH, astm].

nădúf n., pl. urĭ (sîrb. neduh, vsl. *neduhŭ, năduh, astmă, d. duhŭ, duh. V. pre-, pro- și ză-duf, văz-duh). O presiune, atmosferă sufocantă, înăbușeală. Astmă (la caĭ) tecnafes. Enfizemă pulmonară.

naduf sn vz năduf

naduv sn vz năduf

năduh sn vz năduf

năduv sn vz năduf

NĂDUV s. n. v. năduf.

NĂDUV s. n. (Mold.) Arșiță, caniculă, zăduf. Că dzua lucrîtorii lucreadză și rabdă năduvul și gerul. VARLAAM. Etimologie: sl. *naduh. Cf. nădușeală, pripec.

năduf (pop.) s. n., (supărări) pl. nădufuri

năduf (pop.) s. n., (supărări) pl. nădufuri

năduf s. n., (supărări) pl. nădufuri

năduf

năduf, -furi.

NĂDUF s. v. apă, astmă, ciudă, coada-vacii, dispnee, enervare, furie, gelozie, invidie, irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritație, înecăciune, înnădușeală, înverșunare, jale, mânie, nădușeală, necaz, nervozitate, pică, pizmă, pornire, ranchiună, salvie, sudoare, sufocare, supărare, surescitabilitate, surescitare, transpirație.

NĂDUF s. caniculă.

năduf s. v. APĂ. ASTMĂ. CIUDĂ. COADA-VACII. DISPNEE. ENERVARE. FURIE. GELOZIE. INVIDIE. IRASCIBILITATE. IRITABILITATE. IRITARE. IRITAȚIE. ÎNECĂCIUNE. ÎNNĂDUȘEALĂ. ÎNVERȘUNARE. JALE. MÎNIE. NĂDUȘEALĂ. NECAZ. NERVOZITATE. PICĂ. PIZMĂ. PORNIRE. RANCHIUNĂ. SALVIE. SUDOARE. SUFOCARE. SUPĂRARE. SURESCITABILITATE. SURESCITARE. TRANSPIRAȚIE.

NĂDUF s. arșiță, caniculă, călduri (pl.), dogoare, dogoreală, fierbințeală, năbușeală, nădușeală, pîrjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpușeală, (livr.) torpoare, (pop.) arsură, vipie, (reg.) buhoare, cocăt, crăpat, năplăială, pîclă, prepăt, prigoare, puhăială, zăpuc, (prin Ban.) arsoare, (Ban. și Transilv.) friptoare, (prin Olt.) japsă, (Ban.) pripeală, (înv.) ars, pripec, (fig.) cuptor, jar. (~ zilelor de vară.)

Năduf ≠ răcoare

năduf (nădufuri), s. n. – 1. Sufocare, greutate la respirat. – 2. Zăpușeală. – Var. (înv.) năduh. Sb. neduh, slov., rut. naduha (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 104; Conev 91; Vasmer, II, 209), cf. rus. nedug „suferință” și duh. – Der. (î)năduși, vb. (a transpira, a asuda; refl., a se sufoca); nădușeală, s. f. (sudoare, transpirație; asfixie); nădușitor, adj. (care te face să transpiri); nată, s. f. (Trans., înv., răceală, guturai), din mag. mátha < slov. nadiha (Cihac, II, 517).