năluci [At: MAIOR, IST. 8/23 / Pzi: ~cesc / E: cf luci] 1-2 vir (Îvp) A se arăta vag sau îndepărtat vederii Si: (îvr) a năduri. 3 vi (Ccd) A-i trece prin minte. 4 vr (Îvp) A i se părea că vede, aude etc. ceva. 5 vr (Pex) A-și închipui. 6 vt (Înv) A imagina. 7 vru (Înv) A avea bănuieli, suspiciuni. 8 vru (Reg; d. cai) A se speria. 9 vt (Rar) A uimi prin frumusețe, strălucire etc. Si: a fermeca, a încânta.

NĂLUCI, pers. 3 nălucește, vb. IV. 1. Refl. (Construit cu dativul) A i se părea cuiva că vede năluci, fantasme, a i se năzări cuiva ceva. I se năluci că el ar fi cunoscător mare în ale cîntecelor. ISPIRESCU, U. 109. Vom merge și prin țările vecine... și repurtînd apoi orice lumină ni se va ivi sau chiar ni se va năluci, la țara noastră, ne vom cerca într-astfel să lămurim oareșicum vechile noastre datine. ODOBESCU, S. I 192. ◊ Tranz. (Neobișnuit) Cine... își nălucește ceva, noi zicem că bate cîmpii. ISPIRESCU, U. 126. 2. Intranz. A se înfățișa vag sau fugitiv vederii; fig. a se ivi în amintire, în minte. Din cînd în cînd năluceau ape în depărtări. SADOVEANU, F. J. 540. Înaripata molie, care nălucește arar în aer, bătînd fantastic din aripioarele ei făcute din veștede cidori. ANGHEL, PR. 4. Nălucesc pe tăpșane căsuțele satelor. VLAHUȚĂ, O. AL. I 173. ◊ (Construit cu dativul) Cele paisprezece șipote de subt dealul lui Coman îi năluciseră în amintire. SADOVEANU, Z. C. 290. Soarta e, pe bunuri pămîntești, invidioasă... Cînd un vis ne nălucește, strălucește și s-a stins. MACEDONSKI, O. I 75. 3. Tranz. (Neobișnuit) A lua vederea, a orbi. Arme împotrivă-i are Ce vederea nălucesc. VĂCĂRESCU, P. 6.

A NĂLUCI ~esc 1. intranz. 1) A apărea vag și fugitiv (ca o nălucă); a năzări. 2) (despre gânduri, idei, imagini, planuri etc.) A apărea fugitiv (în minte, în memorie). 2. tranz. pop. 1) (construit cu dativul) A-și reprezenta în gând; a-și imagina; a-și închipui. 2) (ochii, văzul) A face să se tulbure. 3) A impresiona puternic (prin caracteristici ieșite din comun); a frapa. /cf. a luci

A SE NĂLUCI pers. 3 se ~ește intranz. (construit cu dativul) A i se părea ca real (ceea ce, de fapt, nu există); a (i) se năzări. /cf. a luci

nălucì v. 1. a-i părea că vede, a-și închipui fără temeiu: i se nălucește o spaimă; 2. a prinde frică, vorbind de caii cu nărav. [Slav. NALUČITI, a afla].

nălucéște (se) v. refl. impers. (vsl. *nalučiti, a găsi, lučiti, a întîlni, lučiti sen, a se’ntîmpla). A ți se năluci ceva, a ți se năzări, a și se părea că vezĭ ceva grozav, a te speria din senin.

năluci (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. nălucește, 3 pl. nălucesc, imperf. 3 sg. nălucea; conj. prez. 3 să nălucească

năluci (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. nălucește, imperf. 3 sg. nălucea; conj. prez. 3 să nălucească

năluci vb., ind. prez. 3 sg. nălucește, imperf. 3 sg. nălucea; conj. prez. 3 sg. și pl. nălucească

năluci (nălucesc, nălucit), vb. – 1. A-și închipui, a-și reprezenta. – 2. A-și imagina, a visa, a avea o viziune. Sl. nalučiti „a afla” (Miklosich, Lexicon, 406; Cihac, II, 209; Conev 96, 106), cf. bg. nalučam „a ghici”. Se folosește cu pron. în dativ și mai des în forma reflexivă. – Der. nălucă, s. f. (fantasmă, viziune, arătare; închipuire, vis); nălucitură, s. f. (viziune); nălucitor, adj. (fantastic); nălucos, adj. (rar, sperios, fricos).

NĂLUCI vb. v. crede, imagina, închipui, năzări, părea.

năluci vb. v. CREDE. IMAGINA. ÎNCHIPUI. NĂZĂRI. PĂREA.

nălucí, nălucesc, v.r. (în expr.) A i se năluci = a avea vedenii, a i se năzări. – Din sl. nalučiti „a găsi” (Șăineanu, Scriban); cf. luci „a lumina” (DEX).

NĂLUCI vb. IV. 1. Intranz. și (rar) refl. unipers. (Învechit și popular) A se arăta, a apărea, a se ivi, a se zări (în depărtare, neclar sau pentru scurt timp). Acum întru noi se năluceaște tot cinste. coresi, l. 353/5. Iară unii de-acolo feaceră poate hi că i s-au nălucit ceva. dosoftei, v. s. octombrie 45^v/19. Mi-ar place să străbat... și pustiile năsipoase, pe unde mi s-ar năluci vînători eroice de tigri. odobescu, s. iii, 77. Dacă pleci din București cu trenul care merge spre Predeal, după trei ceasuri de drum... începi a vedea tot mai des nălucind pe la ferestre rampele podurilor. vlahuță, o. a. iii, 32, cf. ii, 173. Firul de praf îl urmărea și înaripata molie, care nălucește arar în aer, bătînd fantastic din aripioarele ei făcute din veștede culori. anghel, pr. 4. Pădurile și prăpăstiile, străbătute în zilele de boală, nălucesc, ca într-un fulger. galaction, o. a. i, 316. Ai să cunoști că te apropii de locurile lor cînd vei băga de samă că zarea se alină și nălucesc ape în depărtări. sadoveanu, o. xii, 29, cf. 99, 651. ♦ (Însoțit de un complement în dativ) A-i apărea în gînd, a-i trece prin minte. Că trage să moară i să nălucea în gînd. pann, e. v, 42/3. Ce zile și ce icoane din trecut năluceau călugărului, printre acești copaci bătrîni de veacuri. galaction, o. 209. Îi năluceau din urmă priveliști și vorbe din ceasul despărțirii lui de de sat. sadoveanu, o. xvii, 222. 2. Refl. (Învechit și popular) A i se părea că vede, aude etc. ceva, a i se năzări (3); p. ext. a-și închipui, a-și imagina, a crede. Se cade să vă năluciți războiul acesta al romanilor asupra dachilor, ca și cînd o oaste de turci... ajung la niscari sate creștinești. maior, Ist. 8/23, cf. 187/17. Comandantelui cetății i s-a fost nălucit că românii ar avea de cuget a-i lua comanda. bariȚiu, p. a. ii, 512. Dacă la visul nălucit atît temei vei pune, Unde-ți mai rămîne atunci vreo înțelepciune? pann, e. iv, 9/14. Pe cînd ea căta la dînsul și zîmbea, lui i se nălucea pare că cîmpul înflorise și cerul se luminase. odobescu, s. iii, 201, cf. i, 192. I se năluci că el ar fi cunoscător mare în ale cîntecelor. ISPIRESCU, U. 109, cf. GOROVEI, CR. 216. ♦ Tranz. (Învechit) A făuri, a plăsmui în minte; a imagina. Iară Matei, nu cu mintea au văzut pre h[risto]s, și l-au nălucit pre el, ci trupeaște cu dînsul au fost, și prin simțire l-au auzit, văzîndu-l pre el în trup (a. 1700). gcr ii, 20/25. O, ce dulci visuri era acelea care năluceam. kotzebue, u. 37^v/28. ♦ refl. unipers. (Învechit) A avea bănuieli, suspiciuni. Că atît este de iute, cît decă i să nălucește pre cineva, cu mîna lui îl omoară (a. 1689). mag. Ist. v, 167, cf. i, 360/1. ♦ refl. unipers. (Regional; despre cai) A se înspăimînta. cf. alr i 1 313/590, 984. 3. Tranz. (Rar) A uimi (prin frumusețe, strălucire etc.), a fermeca, a încînta. Arme împotrivă-i are Ce vederea nălucesc Și c-o dulce fermecare chiar p-Amor îl biruiesc. i. văcărescul, p. 6/22. Care vis o nălucește, Care înger o insuflă? macedonski, o. i, 86, cf. 75, 260. – prez. ind.: nălucesc. – cf. luci.