NĂPRASNIC, -Ă, năprasnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. (Adesea adverbial) Care survine în mod neprevăzut, dintr-odată; care se petrece fulgerător (și neplăcut); neașteptat, subit. 2. (Adesea adverbial) Care nu poate fi stăpânit; năvalnic, impetuos. ♦ (Despre oameni) Care nu-și poate stăpâni sentimentele, care acționează cu violență; impulsiv, violent; aprig. 3. Care înspăimântă, îngrozește (prin comportare); îngrozitor, cumplit. 4. Care depășește cu mult limitele obișnuite (prin mărime, intensitate); extraordinar, cumplit. ♦ (Substantivat, m.; rar) Om voinic, vlăjgan. II. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene- albe, cu frunze rigide acoperite cu peri moi și cu tulpina dreaptă (Chrysanthemum corymbosum). 2. S. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, păroasă, cu frunze palmate și cu flori roșii-roz și miros neplăcut (Geranium robertianum). – Din sl. naprasĭnŭ.

năprasnic, ~ă a [At: N. TEST. (1648) / V: ~aznic (înv) nepreas~ / Pl: ~ici, ~ice / E: slv напрасьнъ] 1 a Care survine în mod neprevăzut și cu intensitate. 2 a Care se petrece fulgerător. 3 a (Îs) Moarte sau pieire ~ă Moarte produsă de un accident, de o violență sau de o altă cauză nefirească. 4 a Care nu poate fl stăpânit, înnăbușit, potolit. 5 a Care covârșește. 6 a (D. oameni) Care nu-și poate stăpâni sentimentele. 7 a (D. oameni) Care acționează cu violență Si: violent. 8 a (D. oameni) Care acționează sub influența primului impuls Si: impulsiv. 9 a (D. oameni) Care îngrozește prin comportare, intensitate, violență etc. Si: crâncen, cumplit, înfricoșător, îngrozitor, teribil. 10 a (Pex; d. oameni) Nemilos (2). 11-12 av, a (Într-un mod) care depășește cu mult limitele obișnuite prin dimensiuni, forță, intensitate Si: extraordinar, fenomenal. 13 av Cu intensitate extraordinară. 14 sm (Rar) Om voinic Si: vlăjgan. 15 a (Rar) Care are un aspect neobișnuit, ciudat. 16 sm Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene-albe, cu frunzele rigide acoperite cu peri moi și cu tulpina dreaptă Si: (reg) ochiul-boului-a-ferigei (Chrysanthemum corymbosum). 17 sf Plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu tulpină dreaptă, păroasă, cu flori roșii-roz și miros neplăcut Si: (rar) piretru, (reg) închegătoare, priboi-căpresc (Geranium Robertianum). 18 smf (Bot; reg) Luminoasă (Clematis recta). 19 sf (Bot; reg) Curpen-de-munte (Atragene alpina). 20 sf (Reg; îs) Năpraznică oiască Plantă nedefinită mai îndeaproape.

NĂPRASNIC, -Ă, năprasnici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. (Adesea adverbial) Care survine în mod neprevăzut, dintr-o dată; care se petrece fulgerător (și neplăcut); neașteptat, subit. 2. (Adesea adverbial) Care nu poate fi stăpânit; năvalnic, impetuos. ♦ (Despre oameni) Care nu-și poate stăpâni sentimentele, care acționează cu violență; impulsiv, violent; aprig. 3. Care înspăimântă, îngrozește (prin comportare); îngrozitor, cumplit. 4. Care depășește cu mult limitele obișnuite (prin mărime, intensitate); extraordinar, cumplit. ♦ (Substantivat, m.; rar) Om voinic, vlăjgan. II. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-albe, cu frunze rigide acoperite cu peri moi și cu tulpina dreaptă (Chrysanthemum corymbosum). 2. S. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, păroasă, cu frunze palmate și cu flori roșii-roz și miros neplăcut (Geranium robertianum). – Din sl. naprasĭnŭ.

NĂPRASNIC, -Ă, năprasnici, -e, adj. 1. Neașteptat, neprevăzut, fulgerător, subit. Vedea-n năprasnica-i mirare Cum una pe-alta se ținea În brațe strîns. COȘBUC, P. I 256. I-au venit căpitanului un somn așa de năprasnic, cît a trebuit să se culce pe iarbă și să doarmă. SBIERA, P. 277. ◊ (Adverbial) Prietinul care mi-a scris-o, nu de mult, năprasnic, și-a pus capăt vieții. SADOVEANU, P. S. 113. Toate s-au petrecut așa de năprasnic că nici el, nici nimeni n-a putut interveni. REBREANU, R. II 245. A murit sărmanul năprasnic, într-aceeași sară. Otrava, înțelegi? NEGRUZZI, S. III 428. 2. Iute, violent, vehement, nestăpînit, năvalnic, impetuos. C-un salt năprasnic, zăporojanul cel cărunt dispăru în tufe. SADOVEANU, O. VII 38. Chiotele unei bucurii năprasnice înăbușeau trosniturile focului. REBREANU, R. II 206. S-a stîrnit un vînt năprasnic. CREANGĂ, P. 89. ◊ (Adverbial) Acum se aprinseseră în mine dorințile de dragoste, năprasnic, ca-n anii tineri în care mă aflam. SADOVEANU, O. VIII 33. Plouă năprasnic zi și noapte. IBRĂILEANU, A. 102. Și-ntr-una Tot crește năprasnic furtuna. COȘBUC, P. I 237. ♦ (Despre persoane) Aprig, pornit, furios. Vornicul descălică... însoțit d-o gloată năprasnică de boieri și de slujitori. ODOBESCU, S. I 172. 3. Grozav, îngrozitor, înfricoșător, uluitor, cumplit. De-o năprasnică putere mă resimt însuflețit. MACEDONSKI, O. I 29. Năprasnica silnicie a ciobanului ne-a ținut alungați pe la străini. ODOBESCU, S. I 110. Crud e cînd intră prin stejari Năprasnica secure. ALECSANDRI, P. III 438. ♦ (Substantivat, m.; rar) Voinic, uriaș. Eu! zice un năprasnic cu brațele vînoase. BELDICEANU, P. 62. Bătrînul Matei Cîrjă are-mpregiurul lui Cinci sute de năprasnici ce vin despre Vaslui. ALECSANDRI, P. III 204.

NĂPRASNIC¹ ~că (~ci, ~ce) și adverbial 1) Care se produce pe neașteptate, cu repeziciune și violență. Ploaie ~că. 2) (despre sentimente, acțiuni etc.) Care se manifestă cu o forță de nereținut; cu manifestări violente; năvalnic; impetuos. 3) rar (despre oameni) Care este dirijat în acțiuni de primul impuls; care acționează fără a se reține; impulsiv. /<sl. naprasinu

năprásnic, -ă adj. (vsl. naprasĭnŭ și suf. -nic. V. năprasnă). Subit, neașteptat: moarte năprasnică. Cumplit, grozav, formidabil: un tun năprasnic. Frică năprasnică, panică. S.m. și f. Închegătoare (plantă). Luminoasă (plantă). Adv. Subit și formidabil: a ataca năprasnic.

năpraznic, ~ă a vz năprasnic

nepreasnic, ~ă a vz năprasnic

năpraznic a. 1. neașteptat: moarte, frică năpraznică; 2. cumplit, fioros: un leu năpraznic. ║ adv. subit, violent: intră ’n Turci năpraznic AL.

năprasnic¹ (desp. nă-pras-) adj. m., pl. năprasnici; f. năprasnică, pl. năprasnice

năprasnic¹ (nă-pras-) adj. m., pl. năprasnici; f. năprasnică, pl. năprasnice

năprasnic adj. m., s. m. (sil. -pras-), pl. năprasnici; f. sg. năprasnică, g.-d. art. năprasnicei, pl. năprasnice

năprasnic

NĂPRASNIC adj. 1. v. subit. (Moarte ~.) 2. neașteptat, neprevăzut, (rar fig.) prăpăstios. (Un faliment ~.) 3. v. cumplit.

NĂPRASNIC adj. 1. brusc, fulgerător, instantaneu, neașteptat, subit. (Moarte ~.) 2. neașteptat, neprevăzut, (rar fig.) prăpăstios. (Un faliment ~.) 3. colosal, cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, infernal, înfiorător, îngrozitor, înspăimîntător, strașnic, teribil, (Transilv.) pogan, (fig.) îndrăcit, turbat. (O vijelie ~.)

NĂPRASNIC, -Ă adj., subst. I. adj. 1. Care survine în mod neprevăzut, dintr-o dată (și cu intensitate); care se petrece fulgerător. Pe cînd ne opream răsuflarea, emoționați de astă năprasnică schimbare..., buciumașul se lungise pe o scîndură și se uita in sus. 1. negruzzi, s. v, 121, cf. iii, 355. Vedea-n năprasnica-i mirare Cum una pe-alta se ținea în brațe strîns. coșbuc, p. i, 256. Un cîne, care mușluise pe la capul meu în timpul somnului, fugea spre pădure, spăriet de năprasnica mea deșteptare. hogaș, dr. i, 83. C-un salt năprasnic, zaporojanul cel cărunt dispăru în tufe. sadoveanu, o.v, 532. Boierul și Mărul îl priveau serioși, cugetînd și ei la năprasnicile întorsături ale vieții, id. ib. 566. ◊ Moarte (sau pieire) năprasnică = (în opoziție cu moarte bună, naturală) moarte produsă de un accident, de un act de violență sau de o altă cauză nefirească. Să mîntuiră de mîniia și de moartea cea năprasnică și au scăpat la un ostrov. anon. cantac., cm i, 98. Cei înecați sau periți fără voie de moarte năpraznică. marian, i. 29. Se sguduie zarea de fulger Moarte năprasnic-acum prevestind călătorilor palizi. coșbuc, ae. 13. Dacă moare cineva de moarte năprasnică în păduri, la înmormîntarea lui vor fi ploi mari. gorovei, cr. 274. Au murit pe rînd bătrîni și tineri, de moarte bună sau năprasnică, semă-nîndu-și uitarea. teodoreanu, m. u. 52. Umbla baba suspinînd și aducîndu-și aminte de pieirea năprasnică a feciorului ei. sadoveanu, o. vii, 351. Moartea grabnică, zisă și moarte năprasnică. șez. iii, 115, cf. vi, 52, alrm ii/i h 214. ◊ (Adverbial) A murit sărmanul năprasnic într-aceeași sară. Otrava, înțelegi? negruzzi, s. iii, 428. Dacă s-ar fi deschis năprasnic din mijlocul cerului o gîrlă de apă rece, ...el n-ar fi rămas mai aiurit, gane, n. ii, 26. O stîncă amețitor de înaltă și dreaptă ca un părete căzuse parcă năprasnic din cer și tăiase capul drumului pe care urcam la deal. hogaș, m. n. 160. Într-o zi, a izbucnit năprasnic o furtună. ibrăileanu, a. 50. Toate s-au petrecut așa de năprasnic că nici el, nici nimeni n-a putut interveni. rebreanu, r. ii, 245. 2. Care nu poate fi stăpînit, înnăbușit, potolit, care covîrșește; nestăpînit, năvalnic (I 1), furtunos. Ceia ce îmblă în poftele necurăției trupești năprasnice. n. test. (1648), 188r/32. Emoția este o mișcare internă mai năprasnică și mai scurtă decît „neastîmpărul sufletesc”, care e stătător. i. negruzzi, s. i, 487. Chiotele unei bucurii năprasnice înnăbușeau trosniturile focului. rebreanu, r. ii, 206. ♦ (Despre oameni) Care nu-și poate stăpîni sentimentele, pornirile, care acționează cu violență sub influența primului impuls; impulsiv, violent, aprig. Omul năprasnic digrab’ răspundi, iar apoi pe urmă ti căiești (a. 1784). gcr ii, 135/15. Vornicul descălecă în fața șatrei domnești, însoțit d-o gloată năprasnică de boieri și de slujitori. odobescu, s. i, 172. Cea fată sălbatecă Și năprasnică, Prin Cerna că da. păsculescu, l. p. 181. ◊ (Substantivat) Era acolo... dracii clevetnicilor și a mînioșilor și a năprasnicilor. cod. tod. 211. 3. Care înspăimîntă, îngrozește (prin comportare, intensitate, violență, consecințe etc.); îngrozitor, înfricoșător; teribil, cumplit, crîncen; nemilos, necruțător (1). O, năprasnică cădeare! moxa, 347/12. S-au cutremurat toate țările... de năprasnică tulburare crăiei leșești. m. costin, let. i, 292/21. Iarna va fi gre și năprasnică (cca 1750). gcr ii, 59/30. Trecîndu cîțiva ani, să petrecu acel năprasnic tiran, de să duse în fundul iadului. mineiul (1776), 180^r1/31. Un spital obștesc, trebuincios pentru năprasnica boală a ciumii (a. 1804). uricariul, i, 318. Destin, destin năprasnic, în pumnul tău deschis Mi-ai arătat coroana dincolo de-un abis. alecsandri, t. ii, 177. Năprasnicul potop slovenesc care a năpădit asupra Turciei. odobescu, s. iii, 561. Smeu năpraznic cu ochi ce sorb și mint. macedonski, o. i, 24. Buruienile de săgetătură... sînt leacurile contra acestei năpraznice boale. n. leon, Med. 145. Se plămădea soartă năpraznică și cruntă. galaction, o. 74. Era năprasnic ca un zmeu cînd poruncea corului, cu strașnică sprînceană, glas detunător. teodoreanu, m. u. 68. Nădăjduia să-i vie măcar o veste, ca să se încredințeze că n-a căzut în viața ei o întîmplare năprasnică, sadoveanu, o. x, 317. Năpraznicei cucoane [= morții] li trebuiesc cadavre milioane. arghezi, c. o. 135. Vor clocoti străfunduri de mînie Sub crîncenul, năprasnicul lor pas. beniuc, v. 87. În murmur de cetini, în foșnet de fagi, Pierea fără veste năpraznicul geamăt Stîrnit din pădurea de robi și iobagi. deșliu, g. 37. O, sabie, săbioară... tot astfel să te porți Ca și mai în alte dăți, Vărsînd de sînge și[r]oaie în năprasnice războaie, teodorescu, p. p. 118. Românii avură... a se lupta cu atîția dușmani, unii mai nesățioși, mai lacomi, mai năprasnici și mai răi decît alții. marian, t. 255. ◊ (Adverbial) înjura năpraznic. pas, z. i, 157. 4. Care depășește cu mult limitele obișnuite, care iese cu totul din comun (prin dimensiuni, forță, intensitate); extraordinar, fenomenal. Răpit fiind de năprasnică vijelie și vînturi năsălnice, să trezeaște aruncat înapoi cu multe sule de miluri. budai-deleanu, lex. Roma cea năprasnică ajunsă la cădere. i. văcărescul, p. 136/8. Balcanul și Carpatul la Dunărea măreață Ca doi giganți năprasnici stau astăzi față-n față. alecsandri, poezii, 433. S-a stîrnit un vînt năprasnic, și venind un vîrtej înfricoșat, a ridicat pe ginerele împăratului în sus. creangă, p. 89. Un vultur năprasnic își luă zborul din muntele vecin, ispirescu, m. v. 28. De-o năpraznică putere mă resimt însuflețit. macedonski,o. i, 29. C-un vîjîit năprasnic se-nalță valurile aruncîndu-se pe podelele vaporului. vlahuță, R. p. 55. În fața noastră se ridică un munte înalt și drept ca un zid năprasnic, de crezi c-aici e sfîrșitul lumii. id., ap. tdrg. Din culmi se răstoarnă molizii năpraznici. coșbuc, ae. 112. A fost o ciocnire nebună: de-o parte, puterea năprasnică a taurului turbat; de alta, fulgerătura groaznică a toporului, care a trăsnit drept între coarne, intrînd adînc. sandu-aldea, u. p. 27. Vifor năprasnic cu brațe de flăcări. goga, p. 68. Afară era un ger năpraznic. rebreanu, r. i, 232. Afară viscolul izbea în pereți, în uși, în ferestre, cu asalturi năpraznice. c. petrescu, a. 287. Furtuna se dezlănțuise cu așa năprasnică iuțeală, că ne-a surprins aproape cu toate pînzele sus. bart, s. m. 51. [Vînatul rănit] în astfel de împrejurări are particularitatea de a ataca cu o iuțeală și furie năprasnică. stoica, vîn. 44. Suflase peste noapte un vînt năprasnic, care speriase vietățile în pădure. călinescu, s. 755. Noaptea venea la loc, cu lupi și cu viscole năprasnice. camilar, n. i, 222, cf. 353. De departe, de către zare, se iscă în acea clipă un bubuit năprasnic, mereu mai tare. galan, z. r. 95. Afară e un ger năprasnic. v. rom. septembrie 1953, 103. Izbitura toporului este năprasnică, contemp. 1954, nr. 388, 4/3. Semnele de „rătăcire” ale lui Toderiță îi răscoleau deci o furie năprasnică. vornic, p. 9. Ilie îi dăduse un singur pumn, dar fusese așa de năpraznic, încît falca lovită i se și umflase. preda, d. 153. Din cînd în cînd îl cuprindea un dor năprasnic de casă. t. popovici, se. 22. l-au venit căpitanului un somn așa de năprasnic, cît au trebuit să se culce pe iarbă și să doarmă. sbiera, p. 277. ♦ (Adverbial) Cu putere, intensitate extraordinară. S-au deschis găurile ocheanului celui adînc și toate prăpăștile izvorînd năprasnic. n. costin, let. i, 46/12. Deodată, năprasnic se ridică din fundurile noroioase ale apei un strigăt, gane, n. ii, 181. Tot crește năpraznic furtuna Și codrul e singur lăsat! coșbuc, p. i, 237. Departe s-a aprins un fulger, Lovind... năprasnic. goga, p. 50. Plouă năprasnic zi și noapte. ibrăileanu, a. 102. Acum se aprinseseră în mine dorințile de dragoste, năprasnic. sadoveanu, o. vi, 526. Puhoiul pămîntiu vuia năprasnic. v. rom. noiembrie 1953, 18. Vîntul bătea năprasnic. contemp. 1954, nr. 417, 4/5. ♦ (Rar; substantivat) Om voinic; vlăjgan. Bătrînul Matei Cîrjă are împrejurul lui Cinci sute de năprasnici ce vin despre Vaslui, alecsandri, p. iii, 204. „Eu!” zice un năprasnic cu brațele vînoase. beldiceanu, p. 62. ♦ p. ext. (Rar) Care are un aspect neobișnuit (3), ciudat. El îi jură că are să i-l arate cu adevărat pe năpraznicul pui. macedonski, o. iii, 7. II. subst. (Bot.) 1. s. m. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene-albe, cu frunze rigide acoperite cu peri moi și cu tulpina dreaptă; (regional) ochiul-boului-a-ferigei (Chrysanthemum corymbosum). cf. panȚu, pl. 2. s. f. Plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu tulpină dreaptă, păroasă, cu flori roșii-roz și miros neplăcut; (rar) piretru (b), (regional) închegătoare, priboi-căpresc (Geraniurn Robertianum). cf. brandza, d. 91, panțu, PL., ȘĂINEANU, D. U., VOICULESCU, L. 198. 3. s. m. și f. (Regional) Luminoasă (Clematis recta). cf. coteanu, pl. 24, lb, brandza, fl. 32, 527, grecescu, fl. 21, panȚu, pl. 4. s. f. (Regional) Curpen-de-munte (Atragene alpina). cf. baronzi, l. 139, panțu, pl. 5. s. f. (Regional; în sintagma) Năpraznică oiască = numele unei plante nedefinite mai îndeaproape (Călinești-Satu Mare), arh. folk. i, 110. Trabă a aduce buruiene, aleoańe, frăsînel, șălătruică, năpraznică oiască. ib. – pl.: năprasnici, -ce. – Și: năpraznic, -ă, (învechit) nepreasnie, -ă (barcianu, alexi, w.) adj. – Din slavonul напрасьнь.