năpârcă sf [At: N. TEST. (1648) / V: (reg) năpârlă, nop~, nopârtcă / Pl: ~rci, (reg) ~rce / E: cf alb neperke, nepertke] 1 (Zlg; pop) Viperă (Vipera berus). 2 (Rar; îe) A-l mușca (pe cineva) ~ci A simți o durere acută. 3 (Zlg; reg) Gușter (Lacerta viridis). 4 (Zlg; reg) Șarpe-de-sticlă (Anguis fragilis). 5 Om foarte rău, perfid și primejdios. 6 (Reg; pan) Bici. 7 (Reg) Fiecare dintre curelele care alcătuiesc un bici. 8 Luntre mică și îngustă. 9 Lotcă mică.

NĂPÂRCĂ ~ci f. 1) Șarpe veninos, cu capul triunghiular, pe care are un semn negru în formă de V; viperă. 2) Șopârlă fără membre, cu corp cilindric, solzos, răspândită prin poieni și locuri umede. 3) fig. Persoană foarte rea, perfidă și extrem de periculoasă. * Pui de ~ om răutăcios. /cf. alb. neperke, nepertke

năpârcă f. 1. soiu de șarpe neveninos (Coluber); 2. fig. femeie rea. [Albanez NEPĂRKĂ].

năpârlă sf vz năpârcă

nopârcă sf vz năpârcă

nopârtcă sf vz năpârcă

NĂPÎRCĂ¹, năpîrci, s. f. Specie de șopîrlă lipsită de membre, cu corpul lung, cilindric, acoperit cu solzi strălucitori (Anguis fragilis); șarpe-de-sticlă. V. viperă. Întrebă pe puii ei, care erau balauri, șerpi, nevăstuici, ciuhurezi, șopîrle, năpîrci și gușteri, cum le-a dat mîncarea. ISPIRESCU, L. 348. Ăst boier prin răutate Întrece gadini, șopîrle și năpîrci înveninate. HASDEU, R. V. 65. O pustie de năpîrcă Culcușul și l-a făcut în buzunar. PĂSCULESCU, L. P. 202. ◊ Fig. La auzul astor cuvinte pe mama Stanca o mușcară năpîrci în pîntece. DELAVRANCEA, S. 52. ♦ (Mai ales în expr. pui de năpîrcă) Om rău, perfid. Vasilică, te-ai dat cu năpîrca de Eftimie. DUMITRIU, N. 238. Și primaru-i un pui de năpîrcă. VLAHUȚĂ, la TDRG. Voi aveți să mă învățați tipicul, pui de năpîrcă ce sînteți! CREANGĂ, A. 79. ♦ (Regional) Șopîrlă. – Pl. și: (învechit) năpîrce (ISPIRESCU, M. V. 15).

NĂPÎRCĂ², năpîrci, s. f. (Regional) Biciușcă. El pe Dolfa alegea... Din guriț-o judeca, Cu năpîrca mi-o bătea. TEODORESCU, P. P. 511.

NĂPÎRCĂ³, năpîrci, s. f. (Regional) Lotcă mică. Aveau ascunsă în stuf o năpîrcă și cu ea străbăteau ghiolurile luncii. DUNĂREANU, N. 71.

năpîrcă f., pl. ĭ (rudă cu alb. nepărka și mrom. nipîrtică). Viperă. Fig. Puĭ de năpîrcă, copil saŭ om viclean. Un fel de luntre îngustă de străbătut pin stuf (Ant. P.). – Și nop-.

nopîrcă V. năpîrcă.

năpârcă s. f., g.-d. art. năpârcii; pl. năpârci

năpârcă s. f., g.-d. art. năpârcii; pl. năpârci

năpârcă s. f., g.-d. art. năpârcii; pl. năpârci

NĂPÂRCĂ s. (ZOOL.) 1. (Anguis fragilis) (reg.) șarpe-de-sticlă. 2. v. viperă.

NĂPÂRCĂ s. v. bici, biciușcă, cravașă.

NĂPÎRCĂ s. (ZOOL.) 1. (Anguis fragilis) (reg.) șarpe-de-sticlă. 2. (Vipera berus) viperă, (înv. și reg.) aspidă, (reg.) șarpe-ciont, șarpe-ciung, șarpe-scurt, șarpe-veninat.

năpîrcă s. v. BICI. BICIUȘCĂ. CRAVAȘĂ.

năpîrcă (-ci), s. f. – 1. Viperă (Vipera berus). – 2. Bici. – Var. (rar) nopîrca. Mr. nipîrtică, megl. năprotcă. Creație expresivă. Coincide cu alb. nepër(t)ke, dar nu e probabil să se explice prin el, cum se susține de obicei (Cihac, II, 719; Meyer 303; Pascu, II, 221; Philippide, II, 221; Rosetti, II, 119). Trebuie să fie o var. expresivă a lui *năpîrlă, cf. năpîrli; pentru alternanța expresivă a ambelor terminații, cf. șopîrlă și șopîrcăi, sfîrlă și sfîrc, mîrlan și mîrc etc. Atît năpîrcă, cît și năpîrli și șopîrlă nu au fost explicate satisfăcător pînă acum; provin, fără dubiu, din aceeași sursă expresivă, a cărei idee de bază pare a fi cea de „șerpuire” sau de „mișcare rapidă”, ca în ciocîrlie, cf. și țopîrlan (ca și ciocîrlan); această explicație este singura care merge în același timp pentru năpîrcă „bici”, ca și pentru înrudirea sa evidentă cu șopîrlă. Der. din lat. *viperana (Crețu 350) sau dintr-o combinație între natrix și pertica (Capidan, Raporturile, 542) este inacceptabilă. Der. năpîrcos, adj. (veninos); năpîrli, vb. (despre reptile, a-și schimba pielea; despre mamifere, a-și schimba părul; despre păsări, a-și schimba penele), cu suf. expresiv -li (după Cihac, II, 251, legat de sl. pero „pară”, cf. împotrivă Tiktin; după Conev 87, din sl. naprŭliti sau naprliti „a pîrli”, după Drăganu, Dacor., VI, 517); năpîrleală, s. f. (primenire, năpîrlire). Alb. trebuie să provină din rom.

năpârcă, năpârci, s.f. – Specie de șopârlă lipsită de membre, acoperită cu solzi strălucitori (Anguis fragilis); șarpe orb, șarpe de sticlă. Semnalată în Maramureș, în M-ții Rodnei, Valea Vaserului, Igniș, Pietrosul Rodnei. Are ca habitat optim fânațele montane, din care cauză multe exemplare sunt tăiate în perioada cositului (Ardelean, Bereș 2000: 112). – Cuvânt autohton (Russu, Brâncuși, Rosetti), cf. alb. neperke.