nărăvaș, ~ă
[At: TDRG / Pl: ~i, ~e / E: nărav + -aș] 1 a (D animale, în special d. cai) Care nu se lasă strunit Si: năbădăios (16) 2 a (D. cai) Care mușcă și azvârle din picioare Si: (îrg) năsilnic (12). 3 sm Tânăr nerăbdător, nervos. 4 a (Fig) Neascultător. 5 a (Fig) Încăpățânat.

NĂRĂVAȘ, -Ă, nărăvași, -e, adj. (Mai ales despre cai) Cu nărav (1). Armăsar nărăvaș. ♦ (Rar, despre oameni) Cu apucături rele. V. incorigibil. (Substantivat) Stoica e un nărăvaș și așa i se cuvine. D. ZAMFIRESCU, la CADE.

NĂRĂVAȘ ~ă (~i, ~e) 1) (mai ales despre cai) Care se supune cu greu omului; cu nărav; nărăvit. 2) fig. (despre oameni) Care are apucături rele; cu arțag; arțăgos; buclucaș; scandalagiu; certăreț; gâlcevitor. /nărav + suf. ~aș

nărăvaș a. cu nărav: calul nărăvaș.

nărăvaș, -ă adj. Vest. Nărăvit, cu nărav: cal nărăvaș.

nărăvaș adj. m., pl. nărăvași; f. nărăvașă, art. nărăvașa, pl. nărăvașe

nărăvaș adj. m., pl. nărăvași; f. nărăvașă, art. nărăvașa, pl. nărăvașe

nărăvaș adj. m., pl. nărăvași; f. sg. nărăvașă, pl. nărăvașe

nărăvaș, pl. nărăvași, f. nărăvașă, pl. nărăvașe

NĂRĂVAȘ adj. năbădăios, nărăvit, (reg.) iabraș, (prin Ban.) bâvaș, (Ban.) porav, (prin Transilv.) poroș, (Transilv. și prin Maram.) sucaș, (Transilv.) șupar. (Cal ~.)

NĂRĂVAȘ adj. năbădăios, nărăvit, (reg.) iabraș, (prin Ban.) bîvaș, (Ban.) porav, (prin Transilv.) poroș, (Transilv. și prin Maram.) sucaș, (Transilv.) șupar. (Cal ~.)