născoci [At: PISCUPESCU, O. 92/3 / V: (reg) ~odi, ~oti / Pzi: ~ocesc / E: nct] 1 vt A crea ceva. 2 vt A inventa. 3 vt (Fșa) A scorni lucruri inexistente. 4 vt (Pex) A minți. 5 vr A se naște (10). 6 vr A se întâmpla.

NĂSCOCI (-ocesc) vb. tr. 1 A afla cel dintîiu un lucru nou, a inventa: ce-am putea să născocim noi mai mult decît tine, care știi cîte în lume și în soare? (FIL.) ¶ 2 A scorni: cine a putut ~ o bazaconie ca asta? (ALECS.); ~ minciuni [vsl. naskočiti].

NĂSCOCI, născocesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ceva nou, care nu exista pînă atunci; a descoperi, a inventa. Oamenii iscusiți au născocit mașinile și înlesnirile vieții. SADOVEANU, P. M. 140. Nu știau cum să-și ațîțe focul, nefiind născocit meșteșugul de a scăpăra. ISPIRESCU, U. 87. Născoci feluri de schingiuiri. NEGRUZZI, S. I 158. 2. Tranz. A scorni, a plăsmui lucruri închipuite, neexistente, neadevărate; p. ext. a minți. Născocesc ceva, să mă scuz că nu pot veni mîine. C. PETRESCU, C. V. 376. Cine-a putut născoci o bazaconie ca asta? ALECSANDRI, T. 1684. 3. Refl. (Regional) A se naște, a se isca, a se ivi. Îi fu frică să nu să născocească ceva din scînteile focului. RETEGANUL, P. II 32.

A NĂSCOCI ~esc tranz. 1) (ceva nou) A crea în imaginație în mod arbitrar; a broda; a fabrica; a izvodi; a ticlui; a inventa. 2) (lucruri neadevărate, inexistente, reprobabile) A crea cu ajutorul imaginației în mod arbitrar; a izvodi; a inventa; a fabrica; a ticlui. 3) pop. A descoperi în urma unui efort creator; a inventa. /Orig. nec.

născocì v. a scorni, a inventa: mintea lui le-a născocit PANN. [Slav. NASCOČITI, a sări în (cap ceva neașteptat): cf. fr. saillie, săritură și scânteie de spirit].

născodi v vz născoci

născoti v vz născoci

NĂSCOCITOR adj. verb. și sm. NĂSCOCI. Care născocește, inventiv; inventatator: așa trebuia să fie, pentru ca el să se facă din zi în zi mai vînjos, mai sprinten și mai ~ (SLV.); să trăească întru mulți ani ~ul mielului năbușit (FIL.).

născocésc v. tr. (vsl. na-skočiti, a sări deasupra, d. skočiti, a sări; bg. naskoči, întîlnesc. V. scoc). Inventez, scornesc: a născoci o mașină și (fig.) o mincĭună.

născoci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. născocesc, 3 sg. născocește, imperf. 1 născoceam; conj. prez. 1 sg. să născocesc, 3 să născocească corectat(ă)

născoci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. născocesc, imperf. 3 sg. născocea; conj. prez. 3 să născocească

născoci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. născocesc, imperf. 3 sg. născocea; conj. prez. 3 sg. și pl. născocească

născoci (născocesc, născocit), vb. – A inventa, a-și închipui. Bg. naskačam „a afla”, din sl. naskočiti „a sări” (Cihac, II, 332; Conev 98). – Der. născocitor, adj. (inventiv, fertil, ingenios); născocitură, s. f. (invenție, descoperire).

HYPOTHESES NON FINGO (lat.) nu născocesc ipoteze – Newton, într-o scrisoare către R. Hooke, din 5. febr. 1676. Teoriile valabile se întemeiază numai pe cercetarea faptelor.

NĂSCOCI vb. 1. v. inventa. 2. v. scorni.

NĂSCOCI vb. 1. a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a gîndi, a imagina, a inventa, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, (înv. și pop.) a izvodi, (pop.) a iscodi, a închipui, (reg.) a tocmi, (înv.) a unelti, (fig.) a naște, a urzi, a zămisli. (A ~ un nou sistem de...) 2. a inventa, a plăsmui, a scorni, a ticlui, (pop.) a scoate, a stîrni, (reg.) a scornoci, (înv.) a băsni, (fig.) a țese, a urzi, (rar fig.) a tăia, (înv. fig.) a ascuți. (A ~ ceva pe socoteala cuiva.)