năvalnic, ~ă [At: PSALT. 148 / V: (îrg) ~arn~, nevarn~ / Pl: ~ici, ~ice / E: năvală + -nic] 1 a Care nu poate fi domolit, potolit, stăpânit Si: aprig, furtunos, impetuos, violent. 2 a Cumplit. 3 a (Rar) Greu de suportat. 4 sm (Rar) Năvălitor (1). 5 a (Trs) Foarte mare și puternic. 6 sn Specie de ferigă cu frunzele late, lucitoare dispuse în rozete, folosită în medicina populară și în descântece Si: (reg) iarba-ciutei, limba-cerbului, limba-vacii, limba-vecinei (Scolopendrium vulgare). 7 sn (Bot; reg) Ferigă (Polystichum filix mas). 8 sn (Bot; reg) Ferigă de câmp (Pteridium aquilium). 9 s (Bot; reg) Odolean (Valeriana officinalis). 10 sn (Bot; reg) Nu-mă-uita (Myosotis silvatica). 11 sn (Reg; îe) A avea ~ A fi iubit, simpatizat de lume. 12 s (Reg; îae) Se spune despre o prăvălie care are mulți clienți.

NĂVALNIC², -Ă, năvalnici, -e, adj. Furtunos, impetuos. Avea în inimă-i... o pornire năvalnică. GALACTION, O. I 197. Nu e soare, dar e bine, Și pe rîu e numai fum. Vîntu-i liniștit acum, Dar năvalnic vuiet vine De pe drum. COȘBUC, P. I 223. ◊ (Adverbial) Se auzeau de-afară tropotele jucătorilor, scîrțîitul viorilor și glasul lui Pantelimon Văduva chiuind năvalnic. REBREANU, R. I 134. Năvalnic s-apropie pașii, Și-n goana lor cîntă arcașii. COȘBUC, P. II 31. ♦ (Despre ape curgătoare) Care curge repede, cu torente, cu puhoaie. Era Dunărea mare și năvalnică din martie. DUMITRIU, N. 135.

NĂVALNIC² ~că (~ci, ~ce) 1) Care năvălește și nu poate fi oprit, stăpânit; impetuos; violent. Pornire ~că. 2) și adverbial (despre ape curgătoare) Care curge cu intensitate și repeziciune. /năvală + suf. ~nic

năvalnic a. și adv. impetuos: sare năvalnic. ║ m. 1. plantă cu proprietăți amare din care se face un ceaiu bun pentru tuse (Scolopendrium); 2. Mold. odolean (pisicile dau năvală la această plantă).

năválnic, -ă adj. (d. năvală). Impetuos. Adv. În mod impetuos. S.m. Ferigă. Limba vecineĭ, o plantă întrebuințată contra tuseĭ și pe care fetele de la țară o poartă în sîn cu speranță că așa vor năvăli pețitoriĭ la ele (scolopendrium/vulgare saŭ officinarum). Munt. Mold. Valeriană. – Vechĭ și năvarnic și nevarnic. V. odoleană.

năvarnic, ~ă a vz năvalnic

nevarnic, ~ă a vz năvalnic

névarnic V. năvalnic.

năvalnic¹ adj. m., pl. năvalnici; f. năvalnică, pl. năvalnice

năvalnic¹ adj. m., pl. năvalnici; f. năvalnică, pl. năvalnice

năvalnic adj. m., pl. năvalnici; f. sg. năvalnică, pl. năvalnice

NĂVALNIC adj., s. I. adj. 1. înviforat, viforos, vijelios. (Furtună ~.) 2. v. dezlănțuit. 3. v. impetuos. II. s. (BOT.; Scolopendrium vulgare) limba-cerbului, (rar) scolopendră, (reg.) iarba-ciutei, limba-vacii, limba-vecinei.

NĂVALNIC adj., s. I. adj. 1. înviforat, viforos, vijelios. (Furtună ~.) 2. debordant, dezlănțuit, furtunos, impetuos, nestăpînit, nestăvilit, tumultuos. (Dansează într-un ritm ~.) 3. aprig, furtunos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, nedomolit, nepotolit, nestăpînit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, (fig.) aprins, viforos, vijelios, vulcanic. (Temperament ~.) II. s. (BOT.; Scolopendrium vulgare) limba-cerbului, (rar) scolopendră, (reg.) iarba-ciutei, limba-vacii, limba-vecinei.