oblu¹, oablă [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / Pl: ~i, ~e / E: slv обьлъ] 1-2 a (Îrg) Neted (și rotunjit). 3 a (Pop) Drept. 4 a (D. suprafețe) Plan. 5 a (D. înălțimi, urcușuri) Aproape vertical Si: abrupt. 6 a (Îvr) în ordine normală, directă. 7 a (Fig; îvr; d. oameni) Cumsecade. 8 a (D. mers) Încet și uniform. 9 av (Pop) În linie dreaptă. 10 av (Pop; pex; în legătură cu verbele de mișcare) Fără înconjur Si: direct. 11 av (Reg; îe) A spune (sau a zice, a grăi) ~ A vorbi deschis, direct. 12 av (Reg; îe) A-i merge cuiva ~ A-i merge bine. 13 av Tocmai. 14 av Ușor.

OBLU², OABLĂ, obli, oable, adj. (Regional) Care se prezintă ca o linie dreaptă, drept. Dîră oablă din apa Nistrului pînă-n muntele ăl mare. DELAVRANCEA, O. II 30. Dar ea are fața albă Ca tăiată-n flori de nalbă Oblu trup ca bradu-n plai. COȘBUC, P. II 210. Prinse a căuta lemne oable de casă. RETEGANUL, P. III 60. ♦ (Despre cîmpii) Plan, neted, șes. Toată acea lată și oablă cîmpie se arăta scăldată într-o lumină gălbuie. ODOBESCU, S. III 194. ♦ (Despre înălțimi, urcușuri) Aproape vertical, abrupt, povîrnit. Săpătura costișei venea oablă ca o prăpastie. SADOVEANU, B. 227. [Muntele] era mai luciu decît oglinda și mai oblu decît păretele. RETEGANUL, P. I 41.

OBLU oablă (obli, oable) și adverbial 1) Care are aspect de linie dreaptă; fără cotituri; drept. 2) (despre terenuri, câmpii) Care are suprafața dreaptă; fără ridicături sau adâncituri; plan; neted. 3) (despre înălțimi, urcușuri) Care este aproape vertical; cu pantă repede; abrupt. [Sil. o-blu] /<sl. oblu

OBLU adj. (Trans. N) Drept. Nu-i prea naltă, nici prea mică, Oablă-n trup și subțirică. CÎNTECE, 3^v. Etimologie: sl. obĭlŭ.

oblu a. și adv. 1. drept înainte: a merge oblu; 2. șes: câmpie oablă; 3. binișor: încet, oblu, că mi-i prăvăli AL. [Tras din obli, a da cu oblul, a aplana, de unde oblu, plan].

2) óblu, oáblă adj. (vsl. oblŭ, rătund; rus. ’blyĭ, corpulent). Vechĭ. Rătund. Azĭ. Trans. Mold. Pop. Neted, șes: cîmpie oablă. Drept: linie oablă. Adv. Încet, lin: a merge oblu.

oblu (drept) (pop.) (desp. o-blu) adj. m., pl. obli; f. oablă, pl. oable

oblu (drept) (pop.) (o-blu) adj. m., pl. obli; f. oablă, pl. oable

oblu adj. m. (sil. -blu), pl. obli; f. sg. oablă, pl. oable

OBLU adj., adv. v. drept.

OBLU adj. v. abrupt, drept, neted, perpendicular, pieptiș, pieziș, plan, plat, prăpăstios, priporos, râpos, șes, vertical.

oblu adj. v. ABRUPT. DREPT. NETED. PERPENDICULAR. PIEPTIȘ. PIEZIȘ. PLAN. PLAT. PRĂPĂSTIOS. PRIPOROS. RÎPOS. ȘES. VERTICAL.

oblu adj., adv. v. DREPT.

oblu (oablă), adj. – 1. (Înv.) Rotund. – 2. Plan lis. – 3. (Adv.) Direct, drept. Sl. oblu „rotund” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 220; Conev 97), cf. sb., cr. obli „rotund”, pol. obły „rotund”, rus. oblyi „îndesat”. – Der. obleț (var. oblete), s. m. (pește, Alburnus lucidus); obli, vb. (a netezi, a egala; a gelui), unde a intervenit în ultimul sens oblu, s. n. (rindea), cuvînt trans., din germ. Hobel.

oblu, oablă, adj., adv. – (reg.) Drept, direct: „Și ne-o spus să înturnăm / Și să vinim oblu la voi” (Bilțiu, 1990: 74). – Din sl. oblǔ „rotund” (Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).