OCNAȘ, ocnași, s. m. (În trecut) Om condamnat la muncă silnică într-o ocnă; p. gener. pușcăriaș. – Ocnă + suf. -aș.

ocnaș sm [At: MACEDONSKI, O. I, 72 / Pl: ~i / E: ocnă + -aș] 1 Persoană care muncește în ocna de sare Si: (înv) ocnar, ocnean. 2 Condamnat la muncă silnică în ocnă (7). 3 (Pex) Pușcăriaș.

OCNAȘ, ocnași, s. m. Condamnat la muncă silnică într-o ocnă; p. gener. pușcăriaș. – Ocnă + suf. -aș.

OCNAȘ, ocnași, s. m. Individ condamnat la muncă silnică într-o ocnă; p. ext. pușcăriaș. Ocnașii, pe ulițele înguste, pășeau fără cuvinte, fără zîmbet, cu fețele rase zbîrcite, cu ochii plini de întunericul celulelor. SADOVEANU, O. VI 274. Făceam parte din ocnașii ce pe șubrede picioare își tîrăsc ale lor zile ca ghiulele-obositoare. MACEDONSKI, O. I 72. Greu vine unor copile să-și petreacă viața închise în casă, ca ocnașii în ocnă. ȘEZ. II 50.

OCNAȘ ~i m. înv. Persoană condamnată la muncă silnică în ocnă; șalgău. /ocnă + suf. ~aș

ocnaș m. 1. lucrător în ocnă; 2. criminal osândit a tăia sarea din ocnă.

ocnáș m. (d. ocnă). Lucrător de la ocnă. Criminal condamnat la munca ocneĭ. V. șalgăŭ.

ocnaș s. m., pl. ocnași

ocnaș s. m., pl. ocnași

ocnaș s. m., pl. ocnași

OCNAȘ s. v. condamnat.

OCNAȘ s. (JUR.) condamnat, deținut, osîndit, pușcăriaș, (pop.) rob, (glumeț) pensionar.

ocnaș, ocnași, s.m. (înv.) 1. criminal condamnat la muncă în ocnă. 2. lucrător la saline.