ODINIOARĂ adv. 1. Pe vremuri, altădată, înainte vreme, odată. 2, (Înv.) Cândva, vreodată, într-o bună zi (în viitor), odată și odată. [Pr.: -ni-oa-] – O³ + dinioară (înv. „cândva” < lat.).

odinioară [At: PSALT. 118 / V: (înv) odănăo~, odânăoar, odânăo~,^[1] odânăoare, odânâo~,^[2] odâneo~, ~neoară, ~neoare, ~ore^[3] / P: ~ni-oa~ / E: o⁶ + dinioară] 1 av (Înv) O singură dată. 2 av (În legătură cu verbe la trecut) Pe vremuri Si: altădată, cândva, odată. 3 av (Înv) Într-o zi. 4 av (Înv) La un moment dat. 5 s (Înv) Dată. 6 av (Înv, în legătură cu verbe la viitor) Într-o bună zi Si: cândva, vreodată.

ODINIOARĂ adv. 1. Pe vremuri, altădată, înainte vreme, odată. 2. (Înv.) Cândva, vreodată, într-o bună zi (în viitor), odată și odată. [Pr.: -ni-oa-] – O³ + dinioară (înv. „cândva” < lat.).

ODINIOARĂ adv. 1. Pe vremuri, altădată, înainte vreme, odată. Avea glasul dulce de odinioară. SADOVEANU, O.VII 165. Își aducea aminte de planurile ce îi treceau odinioară prin capul lui de copil. VLAHUȚĂ, O. A. 253. Da... visam odinioară pe acea ce m-ar iubi. EMINESCU, O. I 157. Odinioară îți părea că zboară ceasurile ca minutele lîngă mine. NEGRUZZI, S. I 18. 2. (Învechit) Cîndva, vreodată, într-o bună zi (în viitor), odată și odată. Așteaptă ziua dorită în care odinioară în locuința gătită, Va merge. CONACHI, P. 263. De-i simți odinioară Adiere linișoară. Să știi că-mprejuru-ți este Suspinul meu. VĂCĂRESCU, P. 195. Deacă vei ști cumva odinioară De sfîrșitu mieu încai varsă-mi lăcrămioară. BUDAI-DELEANU, Ț. 138. Pronunțat: -ni-oa-.

ODINIOARĂ adv. 1) Înainte de vreme; pe vremuri; pe timpuri; cândva; altădată; odată. 2) Nu demult. [Sil. -ni-oa-] /o + dinioară

odinioară adv. altădată, în timpul trecut. [Vechiu-rom. dănăoară = de ună oară: v. adineori].

odinioáră adv. (vrom. dănăoară și dinioară, care vine d. de, una și oară saŭ lat. de una hora. V. adinioarea). Odată, cînd-va, în timpu trecut, depărtat.

adinioară^2[1] av vz odinioară

dănăoară av vz odinioară

dănâoară av vz odinioară

dănioară av vz odinioară^[1]

dânâoară av vz odinioară

deneaurea av vz odinioară

deneoarile av vz odinioară

odănăoară av vz odinioară

odânaoară^[1] av vz odinioară

odânăoar av vz odinioară

odânăoare^[1] av vz odinioară

odâneoară av vz odinioară

odânioară av vz odinioară

odineoară av vz odinioară

odineoare av vz odinioară

odinioare^[1] av vz odinioară

dănăoáră V. odinioară.

odinioară (desp. -ni-oa-) adv.

odinioară (-ni-oa-) adv.

odinioară adv. (sil. -ni-oa-)

odinioară (i-oa)

!nici odinioară (desp. -ni-oa-) adv. + adv. (Nu m-a ascultat ~, nu mă ascultă nici astăzi.)

ODINIOARĂ adv. v. cândva, odată, vreodată.

ODINIOARĂ adv. 1. v. cândva. 2. altădată, altcândva, cândva, odată, (înv. și reg.) oarecând. (~ nu exista acest obicei.)

odinioară adv. v. CÎNDVA. ODATĂ. VREODATĂ.

ODINIOARĂ adv. 1. cîndva, demult, odată, vreodată, (înv. și reg.) oarecînd, (înv.) vreodinioară. (~, în trecut.) 2. altădată, altcîndva, cîndva, odată, (înv. și reg.) oarecînd. (~ nu exista acest obicei.)

odinioară adv. – 1. Odată. – 2. Demult, în timpuri străvechi. – Var. (înv.) dănăoară, dinăoară; (a)dinioare(a), adineoare(a), adineauri(lea). Lat. de una hora (Tiktin), cu sensul de „o dată”; cf. de două ori (explicație comp. pornindu-se de la rom. a lui de una oară), sugerată de Candrea, pare mai dificilă, căci rom. ar presupune forma redusă a art. f., o în loc de una). Cf. nici odinioară (var. înv. nice dănăoară) „niciodată”, a cărei comp. a fost reprodusă în niciodată. Var. moderne cu sensul „de curînd, acum o clipă”. – Cf. oară.