ODOR², odoruri, s. n. (Înv.) Miros, mireasmă, parfum. [Var.: odoare s. f.] – Din lat. odor, it. odore, fr. odeur.

odor² sn [At: TEODOREVICI, M. 36/2 / V: (reg) ~oare sf / Pl: ~uri / E: lat odor, -oris, it odore, fr odeur] (Înv) 1-2 Miros (încântător).

ODOR², odoruri, s. n. (Înv.) Miros, mireasmă, parfum. [Var.: odoare s. f.] – Din lat. odor, it. odore, fr. odeur.

ODOR¹ s. n. (Latinism învechit) Miros, mireasmă. Busuiocul Dulcele-odor răspîndind. COȘBUC, AE. 28.

ODOR² ~uri m. înv. Miros plăcut; parfum; mireasmă; aromă. /<lat. odor, it. odore, fr. odeur

odoare sf vz odor²

ODOARE s. f. miros. (< fr. odeur)

*odoáre f., pl. orĭ (lat. odor, odóris). Rar. Miros.

odor¹ (miros) (înv.) s. n., pl. odoruri

odor² (miros) (înv.) s. n., pl. odoruri

odor (miros) s. n., pl. odoruri

ODOR s. v. aromă, balsam, mireasmă, miros, parfum.

odor s. v. AROMĂ. BALSAM. CURTE. MIREASMĂ. MIROS. OGRADĂ. PARFUM.

odor, odoare, odoară, s.n. – 1. Lucru de preț: „Șepte cară de odoară” (Bârlea, 1924: 35). 2. Zestrea fetelor, compusă, de obicei, din haine și pânzături (odoarele se țin pă rudă): „Care horilcă nu bea / Multe bunuri poate-avea / Și odoară multe-ar fa” (Papahagi, 1925: 194). 3. Curte, ocol, ogradă, cu sensul de iosag, acaret (Antologie, 1980; Memoria, 2001). 4. Copil („neprețuit ca o comoară”): „Mama îngrijorată de viața odorului său...” (A. Radu, cf. Memoria 2004-bis: 1.241). – Din srb. odor(a) „pradă de război; veșminte, armură” (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).