omenesc, ~ească [At: PSALT. HUR. 48^r/16 / V: (înv) oam~, (reg) omin~ a / Pl: ~ești / E: omen- (tema veche a lui om) + -esc] 1-2 a Care aparține (omului sau) genului uman Si: uman. 3-4 a Privitor la (om sau) la genul uman. 5-6 a Propriu (aspectului sau) firii omului Si: uman. 7-8 sp (Lucruri sau) fapte caracteristice omului Si: uman. 9 a (Îvp) Care aparține altui om Si: străin. 10 a (Înv; îoc boieresc sau ciocoiesc) Care aparținea omului de rând. 11 a (Îoc în devălmășie) Care aparține unui singur om Si: individual, personal. 12 a (Îvp) Prietenos. 13 a (Îvp) Blând. 14 a Convenabil. 15 a (D. limbă) Inteligibil.

OMENESC adj. 1 Ce ține de oameni, privitor la oameni, de om: mintea, puterea, firea, fața omenească; neamul ~, toți oamenii ¶ 2 Ⓟ Ce aparține țăranului, nu boierului (spre deosebire de „boieresc”): pe la capetele locurilor, erau căruțe omenești (S.-ALD.) ¶ 2 Ⓕ Străin, ce e al altuia: să nu iei lucru ~, că e rău (R.-COD.) ¶ 2 Ⓕ Cuviincios, cum se cuvine, cum se cade: iese bacșișul mai ~ (ALECS.) ¶ 5 Ⓕ Corect, deslușit, lămurit: scria într’o limbă mai omenească ¶¶ C. NEOMENESC.

OMENESC, -EASCĂ, omenești, adj. 1. Care este propriu înfățișării sau firii omului, care ține de genul uman, (ca) de om; uman. O privi cu o mustrare omenească în ochi. C. PETRESCU, C. V. 368. Lepădîndu-mă ca pe o modă veche, fără măcar a cugeta că prin aceasta omoară o ființă omenească. NEGRUZZI, S. I 48. N-aveți țară, n-aveți lege, N-aveți inim-omenească! Intre voi n-avem ce-alege, Piară breasla boierească. BOLLIAC, O. 207. ◊ Așezare omenească = denumire pentru sat, comună, oraș. Porțiunile largi din lungul văilor constituie locurile cele mai bune pentru așezări omenești. PROBL. GEOGR. I 99. ♦ (Substantivat) Deosebesc într-o clipă fața marelui scriitor, unică prin monumentalitatea și omenescul ei. BOGZA, M. S. 91. 2. (În opoziție cu boieresc sau ciocoiesc) Care aparține omului de rînd. V. țărănesc. Vacile sînt ale statului? întrebai eu. – Sînt și omenești, dar cele multe-s a ciocoiului. SADOVEANU, O. V 64. ◊ (Substantivat, regional, cu sens colectiv) Lucruri străine, obiecte care aparțin altora. Fata toarce omenesc. SEVASTOS, N. 10.

OMENESC omenească (omenești) 1) și substantival Care este caracteristic pentru oameni; de om; uman; lumesc; pământesc. ◊ Așezare ~ească localitate. 2) Care este plin de omenie; binevoitor. Atitudine ~ească. 3) înv. (în opoziție cu boieresc) Care aparține omului muncitor de la sate; caracteristic țăranilor; țărănesc. /om + suf. ~esc

omenesc a. 1. ce ține de om: putere omenească; 2. fig. inteligibil: limbă omenească. [Tras din om, pl. oameni].

1) omenésc, -eáscă adj. (d. oamenĭ, pl. d. om). Uman, al omuluĭ, de om: corpu, neamu omenesc; limbă omenească. Fig. Plin de omenie, afabil, blînd: primire omenească. Țărănesc, de țăran: boĭ omeneștĭ și boĭ boĭereștĭ.

oamenesc, ~ească a vz omenesc

ominesc, ~ească a vz omenesc

HOMO SUM: HUMANI NIHIL A ME ALIENUM PUTO (lat.) (Terențiu) = Sînt om; nu-mi lipsește nimic din ceea ce e omenesc.

omenesc¹ s. n.

omenesc¹ adj. m., f. omenească; pl. m. și f. omenești

omenesc adj. m., f. omenească; pl. m. și f. omenești

omenesc adj. m., f. omenească; pl. m. și f. omenești

HOMO SUM: HUMANI NIHIL A ME ALIENUM PUTO (lat.) sunt om: nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin – Terențiu, „Heauton timorumenos”, act. I, scena 1, 25. Vers devenit expresie a sentimentului de solidaritate umană.

OMENESC adj. 1. v. uman. 2. pământesc. (Obiceiuri ~ești.)

OMENESC adj. 1. uman, (pop.) creștinesc. (Purtare ~.) 2. pămîntesc. (Obiceiuri ~.)

Omenesc ≠ neomenesc

Amicus humani generis – (lat. „Amicul speței umane” sau, mai potrivit, „Prietenul neamului omenesc”, adică: amicul tuturor). În aparență, ar fi un compliment, dar de fapt această expresie se întrebuințează ca un reproș la adresa acelora care își acordă prietenia, fără nici o alegere, oricui. Acest lucru a fost criticat de către un moralist francez, contemporan cu Molière, anume Bourdaloue, care a spus că „amicul tuturor nu-i amicul nimănui”. Dar poate că această cugetare n-ar fi cîștigat o faimă universală, dacă ideea n-ar fi fost reluată de Molière în comedia Mizantropul (act. I, sc. 1). Eroul său, Alceste, reproșînd prietenului său Philinte că a copleșit cu amabilități și efuziuni pe un om care-i era aproape necunoscut, rostește o faimoasă tiradă, din care reproducem următoarele versuri în traducerea Ninei Cassian (Opere de Molière, vol. III): „Cel mai ales din oameni se va simți om șters Văzînd că îl amesteci cu-ntregul univers. Căci orice stimă are o pricină anume: Nu mai stimezi pe nimeni, stimînd o-ntreagă lume… Nu-mi trebuie-o făptură – oricît la mine-ar ține - Ce nu cinstește-un merit, așa cum se cuvine. Această prețuire vreau s-o resimt și eu. Amicu-ntregii specii nu e amicul meu!” Acest ultim vers, care în franceză sună: „L’ami du genre humain n’est point du tout mon fait !”, a devenit cu timpul o maximă rezumată pentru cei care preferă latina, în expresia: Amicus humani generis. LIT.

Homo sum et humani nihil a me alienum puto (lat. „Om sînt și nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin”) – versul 25 din comedia lui Terențiu Heautontimorumenos (Cel care se pedepsește pe sine însuși – act. I, sc. I). Terențiu, născut la Cartagina, fiul unui sclav african, fusese răpit și adus de mic la Roma, unde mai tîrziu a fost dezrobit. De la prima reprezentare a comediei, la rostirea acestui vers au izbucnit aplauze unanime. Popularitatea pe care și-a cîștigat-o atunci dăinuie și în zilele noastre; și de la scriitorii antici pînă la contemporanii noștri stihul acesta a fost deseori citat, ca o sinteză a solidarității umane. A fost maxima favorită a lui Karl Marx. În literatura noastră, Macedonski ne-a lăsat o poezie care poartă chiar titlul Homo sum și care se încheie cu acest îndemn: „Poet furat pe veci zadarnic de cerul larg și policrom, Azvirle harpa de alb fildeș, și uită calea către stele Te afli încă-n cercul vieții: Ești încă om, ești încă om!” Maxima e folosită și în original și în traducere. Titus Popovici: „Scriitorul-cetățean... a dat în zilele noastre un conținut deplin dezideratului antic: « Nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin »” (Din dezbaterile la Congresul al IX-lea al P.C.R.). LIT.

To err is human, to forgive divine (engl. „A greși e omenesc, a ierta e dumnezeiesc”. – Alex, Pope, Eseu despre critică (III, 325). E o replică dată dictonului latin Errare humanum est (vezi). Dictonul spune în continuare că a persevera în greșeală e diabolic. Poetul englez Pope, influențat de doctrina optimistă a lui Leibnitz, susține că a ierta greșelile e o faptă dumnezeiască. Voltaire, în Discurs despre om (II), face și el o recomandare apropiată ca idee: Aime la vérité, mais pardonne à l’erreur. (Iubește adevărul, dar iartă greșeala). LIT.

OMENESC, -EASCĂ adj. 1. Care aparține omului sau genului uman, privitor la om sau la genul uman, propriu înfățișării sau firii omului; uman. Dereptu giudecaret fii omenrești. psalt. hur. 48^r/16. Toată firea fieriloru și pasăriloru... muncescu-se cu firea omerească (omului n. test. 1648). cod. vor. 124/6. Ca se nu grăiască rostul mieu lucrul omerescu (oamenilor h). psalt. 22. Dereptatea amu, de demult iaste avuțiia fireei omenești. coresi, ev. 23. Să-ți arătu un iazeru de focu, unde se muncescu gintul omineșcu (cca 1550-1580). cuv. d. bătr. ii, 350/17. Purtînd grije pentru izbăvirea sufletelor omenești (a. 1642). gcr i, 97/27. Lucrurile, carele vor fi mărturisite... dă săngură firea omenească. prav. 276. Dumnădzău să mănie pre semețiia omenească (a. 1661). gcr i, 182/7. Neamul omenesc urmează numai lucrurile ceale deșarte. biblia (1688), [prefață] 3/26. Au îmbogățit firea omenescului suflet (a. 1702). gcr i, 344/28. Firea cea mișală oamenească. n. costin, ap. gcr ii, 10/23. Au așezat pre Demostene însuș stăpîn și monarh preste voința omenească. molnar, ret. 7/3, cf. șincai, hr. i, 83/35. Nu vede omenească viță. budai-deleanu, ț. 126, cf. lb. Nici întru o parte videa semn de lăcuinți omenești. drăghici, r. 38/26. Agricultura este maica neamului ominesc. kogălniceanu, s. 5. Iar noi n-om cruța a zice cătră omeneasca fire... Că mintea cu cîtu-i tare, cu atîta mai mult lucrează. conachi, p. 287. Misia istoriei este a ne arăta... această dezvoltare a simțămîntului și a vieții omenești. bălcescu, m. v. 3. Ca toate revoluțiile în lucrurile sau ideile ominești, goana cuvintelor ce se părea străine începu cu furie. russo, s. 57, cf. negruzzi, s. i, 48. Dar pe tine, an tînăr, te văz cu mulțămire! Pe tine te dorește tot neamul omenesc! alexandrescu, o. i, 86. Ești om?... O, nu, în pieptu-ți nimic nu-i omenesc, alecsandri, t. ii, 184. O, teatru de păpușe, ...zvon de vorbe omenești, Povestesc ca papagalii mii de glume și povești. eminescu, o. i, 157. De ce mergi înainte, numai peste pustietăți dai; parcă a pierit sămînța omenească de pe fața pămîntului. creangă, p, 201. Trup omenesc de n-ar fi, s-ar frînge. delavrancea, s. 9, cf. vlahuță, o. a. i, 10. Între dînșii parcă se ridicase un zid de piatră așa de înalt că nici o mînă omenească nu l-ar mai fi putut dărîma. rebreanu, i. 334. Strigă-n vale Topologul Și-a lui larmă, cînd și cînd, Ca o voce omenească Pînă sus pe culmi tresare. topîrceanu, b. 23. Ce mîni sărace, omenești, Pol prinde-n ele fumuriile-i povești. cazimir, p. 47. Ogarul o privi cu o mustrare omenească în ochi. c. petrescu, c. v. 369. Poetul cîntă sentimentul etern omenesc al iubirii. sadoveanu, e. 81. Importanța limbii în procesul de apariție a omului, în dezvoltarea societății omenești. contemp. 1954, nr. 387, 5/1. Porțiunile largi din lungul văilor constituie locurile cele mai bune pentru așezări omenești, probl. Geogr. i, 99. Nu vreau arme ominești, Că eu am arme drăcești. alecsandri, h p. 39, cf. sbiera, p. 5. În lume n-ar mai fi copii omenești să-i întreacă în frumsețe. reteganul, p. ii, 23. ◊ Fiul omenesc = lisus Cristos. ◊ (Substantivat, n. la sg.) Fața marelui scriitor, unică prin monumentalitatea și omenescul ei. bogza, m. s. 91. Probabil că nu-ți dai seama exact ce reprezintă această cifră? Cît omenesc cuprinde. scînteia, 1960, nr. 4 854. ♦ (Substantivat, la pl.) Lucruri, fapte caracteristice omului. Că nu cugeți cealea ce sînt ale lui Dumnezeu, ce omeneștile. coresi, ev. 67. 2. (Învechit și popular) Care aparține altui om; străin. Să scutească aceste monastiri toată desătina pe toate bucatele ce vor fi drepte a monastirilor... numai bucate omenești, adecă ale altor oameni monastirești, cu numele monastirilor să nu se afle (a. 1743). uricariul, i, 56, cf. lb. Cu coliva omenească va morții să-și pomenească. PANN, P. v. III, 90/14, cf. POLIZU, DDRF, PAMFILE, J. ii, 157. Să nu iei lucru omenesc că e rău. RĂDULESCU-CODIN, cf. I. CR. III, 119. ♦ (Substantivat) Tot în postul mare fata toarce omenesc (străin). sevastos, n. 10. 3. (Învechit, în opoziție cu boieresc sau ciocoiesc) Care aparținea țăranului, omului de rînd. Atunce au ieșit și Lupul vornicul și cu Antiohi Jora hatmanul de la închisoare... giuruind niște sate acolo pe Prut, dzicînd că sînt ai lui și mai multe era omenești. neculce, l. 272, cf. ddrf. Baba Uța... își încurcase vaca printre carele omenești. delavrancea, s. 196. Pe la capetele locurilor, erau căruțe omenești. sandu-aldea, u. p. 158, cf. tdrg. Vitele astea sînt omenești, nu-s boierești. bul. fil, v, 169, cf. 182. Sînt și [vaci] omenești, dar cele mai multe-s a ciocoiului. sadoveanu, o. m, 487. ◊ (Substantivat) N-are ce căta... în curtea mea niĉ o vită străină și niĉ o omenească. alr ii 3013/182. ♦ (În opoziție cu în devălmășie) Care aparține unui singur om; individual, personal. Stăpînirea normală ereditară a sătenilor era cea în devălmășie; cea individuală se numea (în Țara Românească) stăpînire „omenească” (a oamenilor, nu a obștii). PANAITESCU, O. Ț. 104, cf. 122. 4. (Învechit și popular) Prietenos, binevoitor; blînd. cf. BUDAI-DELEANU, LEX., POLIZU, SCRIBAN, d. Purtare omenească. ♦ Convenabil, rezonabil. Cînd merg în cale Cu de-al de-ai noștri... Iese bacșișul mai omenesc. alecsandri, t. 46, cf. ddrf. De-or fi mai omenești, le-om face, boierule. Acum e vorba să facem învoielile, hai?... sandu-aldea, d. n. 206. Tocmeala dușmănească și plata omenească. zanne, p. v, 631. ♦ (Despre limbă) Inteligibil, clar. Scria într-o limbă mai omenească. ddrf, cf. SCRIBAN, D. – pl.: omenești. – Și: (învechit) oamenesc, -ească, (regional) ominesc, -easeă adj. – Din omen- (tema veche a lui om) + Șuf. -esc.