omenește av [At: CORESI, EV. 163 / E: om + -ește] 1 În condiții omenești. 2 Ca oamenii. 3 (Pex) Cu omenie. 4 (Rar; îlav) Pe ~ Pe înțelesul Si: clar. 5 (Rar; îoc militar) Ca pentru civili. 6 Din punct de vedere omenesc. 7 În mod omenesc.

OMENEȘTE adv. 1. Din punct de vedere omenesc, în mod omenesc, cît poate un om. Am făcut tot ce e omenește posibil, C. PETRESCU, C. V. 154. 2. În condiții omenești, ca oamenii; p. ext. cu omenie, cumsecade, cum se cuvine. Badea și Constantin au crescut, în casa acestui unchi, destul de omenește și de cinstit. GALACTION, O. I 112. Simion ca Simion... cu el te-ai fi învoit tu omenește. REBREANU, I. 107. Eu mă duc să pregătesc ceva de-a mîncării, știi, colea, ceva mai omenește. CREANGĂ, P. 9.

OMENEȘTE adv. 1) În felul oamenilor; ca oamenii. A trăi ~. 2) fig. Cu omenie; cu bunăvoință; binevoitor. A se purta ~. /om + suf. ~ește

omenéște adv. (d. omenesc). Ca oameniĭ, cu omenie, cum se cade, amabil: a te purta omenește.

ERRARE HUMANUM EST (lat.) = A greși e omenesc. Se completează cu: PERSEVERARE DIABOLICUM = a greși într’una e diabolic.

omenește adv.

OMENEȘTE adv. v. cumsecade.

OMENEȘTE adv. cumsecade. (Se poartă ~ cu ei.)

ERRARE HUMANUM EST (lat.) a greși e omenește – Proverb latin pus în circulație de Cicero, în „Philippica”, 12, 2 sub forma: „Cuiusvis hominis est errare, nullius nisi insipientis in errare perseverare” („Orice om poate greși, numai prostul stăruie în greșeală”).

Errare humanum est (lat. „A greși e omenește'”) – adesea cu completarea: perseverare diabolicum (a persevera în greșeală e diabolic). – Adagiu foarte vechi căci îl găsim sub diverse forme și la tragicii greci (de exemplu în Antigona lui Sofocle). E de obicei invocat ca scuză, sau pentru a explica o greșeală, o neglijență etc. Dictonul latin, atît de des întrebuințat, își trage originea din lucrarea retorului Seneca, intitulată Controversiae (IV, 3), unde se găsesc vorbele: „humanum est errare”. Mai înainte, Cicero, vestitul orator roman, în a 12-a Philippică împotriva lui Antoniu (paragr. Il), formulase aceeași idee, dar cu alte cuvinte: „Cuiusvis hominis est errare” (oricărui om i se întîmplă să greșească) și mai departe: „Nullius, nisi insipientis, in errare perseverare” (dar numai nebunul perseverează în greșeală). În romanul Pe muche de cuțit de M. Beniuc, găsim: "Nu era de acord cu dictonul latinesc: Errare humanum est și spunea că omul poate și trebuie să nu greșească... (pag. 499). LIT.