omenos, ~oasă a [At: MARCOVICI, D. 217/14 / Pl: ~oși, ~oase / E: om + -os] 1 Plin de omenie (5) Si: blând, bun, cumsecade, îngăduitor, înțelegător. 2 (Reg) Plăcut.

OMENOS adj. Plin de omenie, afabil, blînd, milostiv, cuviincios, cum se cade: boierimea noastră omenoasă, dreaptă și iubitoare d’ale nației (JIP.); sluga Iui are o înfățișare mult mai plăcută și samănă a fi mult mai ~ (CRG.) ¶¶ C. 👉 NEOMENOS [omenie].

OMENOS, -OASĂ, omenosi., -oase, adj. Plin de omenie; blînd, bun, cumsecade, îngăduitor. Sanatoriul e curat și liniștit. Toți par a fi omenoși. C. PETRESCU, Î. II 236. Harap-Alb... samănăi a fi mult mai omenos, creangă, P. 210. Un stăpîn mai omenos, Care șede sus, dar ține cu norodul cel de jos! HASDEU, R. V. 116.

OMENOS ~oasă (~oși, ~oase) 1) (despre persoane) Care are (multă) omenie; cu multă omenie. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește omenie; care dă dovadă de omenie; uman. /om + suf. ~os

omenos a. plin de omenie: afabil, blând, bun.

omenós, -oásă adj. (d. oamenĭ). Plin de omenie, uman, blînd, milos: un șef omenos. Adv. Cu omenie, cu milă: l-a tratat omenos.

omenos adj. m., pl. omenoși; f. omenoasă, pl. omenoase

omenos adj. m., pl. omenoși; f. omenoasă, pl. omenoase

omenos adj. m., pl. omenoși; f. sg. omenoasă, pl. omenoase

OMENOS adj. v. bun.

OMENOS adj. v. agreabil, plăcut.

omenos adj. v. AGREABIL. PLĂCUT.

OMENOS adj. bun, cumsecade, îngăduitor, înțelegător, (înv.) omenit. (S-a arătat ~ cu noi.)

OMENOS, -OASĂ adj. Plin de omenie (2), blînd, bun, cumsecade, îngăduitor, înțelegător. Plugarii națiilor unde învățătura este mai mult întinsă... sînt mai omenoși. marcovici, d. 217/14. Românul ... să păzească în vorbe și în toate faptele sale bunacuviință, tonul și tactul cel omenos, barițiu, p. a. iii, 177, cf. polizu. Un stăpîn mai omenos, Care șeade sus, dar ține cu norodul cel de jos! hasdeu, r. v. 116, cf. alexI, w. Harap-Alb ... samănă a fi mult mai omenos, creangă, p. 210. Mai bine se da în partea păgînilor, căci poate ar fi fost mai omenoși. ispirescu, m. v. 55, cf. șăineanu. Să zicem că este un poet omenos, cu sentimente frumoase. GHEREA, ST. CR. 1, 316, cf. DDRF, BARCIANU, tdrg, PASC.U, s. 73. Toți par a fi omenoși. c. petrescu, î. ii, 236, cf. scriban, d. În definitiv, de ce să fie omenos? stancu, r. a. iv, 248. Oprișanul credincios Și de suflet omenos, alecsandri, p. p. 203. Sluga să arătă cu mult mai omenos decît mama. reteganul, p. iv, 4, cf. alr i 11/820, a v 6, vi 26, com. marian. ◊ (Adverbial) Frumos e, pentr-un domn așa de mare, Că chiar cu dracul omenos vorbește, gorun, f. 18. ♦ (Regional) Plăcut. Drumuri și locuri omenoase. com. din loman – sebeș. – PI.: omenoși, -oase. – Din omen- (tema veche a lui om) + suf. -os.