omogenizare sf [At: DT / V: ~nei~ / Pl: ~zări / E: omogeniza] 1 Aducere în stare de omogenitate (1). 2 Egalizare. 3 (Teh) Operație de amestecare a componenților unui sistem eterogen, pentru a obține un amestec care să aibă aceeași compoziție în toată masa lui. 4 Încălzire a oțelurilor la temperaturi înalte, pentru a obține difuzarea în toată masa lor a particulelor de altă compoziție.

OMOGENIZARE s. f. v. omogeneizare.

OMOGENIZARE s.f. Acțiunea de a omogeniza și rezultatul ei. ♦ Amestecare a componenților unui sistem eterogen spre a se obține un amestec cu aceeași compoziție în toată masa lui. ♦ Tratament termic care se aplică oțelurilor pentru a se obține difuziunea în toată masa a părticelelor de altă compoziție. ♦ Concordanța, unitatea sonorității vocilor într-un cor. [Var. omogeneizare s.f. / < omogeniza].

OMOGENIZARE s. f. 1. acțiunea de a omogeniza. ◊ amestecare a componenților unui sistem eterogen spre a se obține un amestec cu aceeași compoziție în toată masa lui. 2. (metal.) tratament termic care se aplică anumitor aliaje pentru a se obține omogenitate fizică, chimică și structurală a materialului. 3. concordanță, unitate a sonorității vocilor într-un cor. (< omogeniza)

omogeneizare sf vz omogenizare

OMOGENEIZARE, omogeneizări, s. f. (Tehn.) Operație de amestecare a componenților unui sistem eterogen, pentru a obține un amestec care să aibă aceeași compoziție mijlocie în toată masa lui. ♦ Încălzire prelungită, la temperatură înaltă, a oțelurilor, pentru a difuza în toată masa părticelele de altă compoziție. – Variantă: omogenizare s. f.

OMOGENEIZARE s.f. v. omogenizare.

omogenizare s. f., g.-d. art. omogenizării; pl. omogenizări

omogenizare s. f., g.-d. art. omogenizării; pl. omogenizări

omogenizare s. f., g.-d. art. omogenizării; pl. omogenizări

OMOGENIZARE s. uniformizare. (~ unui amestec.)

OMOGENIZARE s. uniformizare. (~ unui amestec.)