omorâre sf [At: BIBLIA (1688), 216²/25 / Pl: ~ri / E: omorî] 1 Ucidere. 2 Moarte.

omorâre s. f., g.-d. art. omorârii; pl. omorâri

omorâre s. f., g.-d. art. omorârii; pl. omorâri

omorâre s. f., g.-d. art. omorârii; pl. omorâri

OMORÂRE s. 1. asasinare, suprimare, ucidere, (rar) ucis, (pop.) răpunere, (înv.) ucigătură, (fam. fig.) achitare, curățare, lichidare. (~ unei persoane.) 2. v. crimă. 3. v. sinucidere.

OMORÎRE s. 1. asasinare, suprimare, ucidere, (rar) ucis, (pop.) răpunere, (înv.) ucigătură, (fam. fig.) achitare, lichidare. (~ unei persoane.) 2. asasinat, crimă, moarte, omor, omucidere, ucidere, (livr.) homicid, (înv.) deșugubină, omucid, sîngi, ucigătură. (Condamnat pentru ~.)

OMORÎRE s. f. Acțiunea de a omorî și rezultatul ei; ucidere, omor; moarte. Fii ai omorîrii, voi ceia ce păziți... pre stăpînul vostru. biblia (1688), 216²/25. Multe războaie și omorîri groznice dintr-îmbe părțile s-au făcut. cantemir, hr. 94. De bună voie au poftit omorîre prin cazne. mineiul (1776), 118^rl/36, cf. lb. De acum înainte toți vinovații ce vor cădea în vini de omorîri necugetate sau neprevăzute, adică din greșală, să vor osîndi la o închisoare de cîțiva ani la mănăstirea Znagovului. cr (1832), 241²/22. O seamă de boiari, văzînd omorîrea acelor doi boiari mari, au pribegit în țara ungurească (începutul sec. XVIII), mag. ist. i, 169/23, cf. polizu, ddrf, barcianu, alexi, w., dhlr i, 257, 273. Frații începură a-l amenința cu omorîre deaca cutează să calce voința tatălui lor. CĂTANĂ, P. B. I, 64. – PI.: omorîri. – v. omorî.