omușor [At: (cca 1600-1630) CUV. D. BĂTR. I, 296 / V: (înv) omoș~, omș~, umș~, unș~, (îrg) ulm~, um~, uș~, (reg) m~ sn / Pl: (1-2) ~i, (3-4) ~oare / E: om + -ușor] 1-2 sm Omuleț (1-2). 3 sn Apendice cărnos situat în cavitatea bucală, în partea posterioară a palatului moale Si: uvulă, (reg) împărătuș, limburuș. 4 sn (Rar; determinat prin „mare”) Mărul lui Adam.

OMUȘOR sm. 1 dim. OM: văzu intrînd un fel de ~ păros, scund, pițigăiat (D.-ZAMF.); Am un ~, Șade’ntr’un picior (GOR.), ghicitoare despre „varză” ¶ 2 🫀 Limbuță cărnoasă atîrnată de cerul gurii la deschizătura gîtlejului; numită, după regiuni, și „împărătuș”, „limburuș” sau „oușor” (👉 🖼 2486): gușatul căscă gura, încît i se văzu ~ul (DLVR.).

OMUȘOR, omușori, s. m. 1. Omuleț (1). Mai are și omușorul cel cu căciula țuguiată a se juca o zi, două cu dînsul. SADOVEANU, B. 284. Și-i da piste un omușor care ți-a face coastele pîntece. NEGRUZZI, S. I 250. Am un omușor, Șade-ntr-un picior (Curechiul). GOROVEI, C. 126. ♦ Figurină reprezentînd un om în miniatură. Avea fără îndoială, pentru fiecare dificultate, zece portițe de rezervă, prin care să cadă tot în picioare, ca omușorii de celuloid cu un centru de greutate de plumb. C. PETRESCU, C. V. 286. Fă un omușor de ceară. SEVASTOS, N. 10. 2. Apendice cărnos, situat în cavitatea bucală, în partea posterioară a palatului moale; uvulă. Căscă zdravăn de i să văzu omușorul. DELAVRANCEA, S. 244. ◊ (Rar) Mărul lui Adam. De mînie îi juca omușorul ca un cotuleț de copil. CAMIL PETRESCU, O. I 46.

OMUȘOR ~oare n. (diminutiv de la om) 1) Prelungire musculară posterioară a cerului gurii; uvulă; gușter; împărătuș. 2) rar Nodul gâtului; mărul lui Adam. /om + suf. ~ușor

omușor m. limbuliță cărnoasă atârnată de cerul gurei. [Lit. omuleț: metaforă curioasă aplicată acestei părți a corpului (ca și la Albanezi: nieridh, omușor, din nier, om); cf. la Malaezi anak lida, omușor, lit. copilul limbei].

omușór n., pl. oare (dim. d. om, ca și alb. nerith, d. ner, om). Limburuș, un apendice cărnos și mobil care atîrnă în fundu guriĭ. V. părătuș; uvular.

omoșor sn vz omușor

omșor sm vz omușor

ulmușor sm vz omușor

umșor² sn vz omușor

umușor sn vz omușor

unșor² sn vz omușor

ușor² sn vz omușor

omușor² (uvulă) s. n., pl. omușoare

omușor² (uvulă) s. n., pl. omușoare

omușor (uvulă) s. n., pl. omușoare

ușor¹ adj. m., pl. ușori; f. ușoară, pl. ușoare

ușor³ s. m., pl. ușori

OMUȘOR s. (ANAT.) luetă, uvulă, (reg.) gușter, împărătuș, limburuș, mosor, oușor.

OMUȘOR s. (ANAT.) luetă, uvulă, (reg.) gușter, împărătuș, limburuș, mosor, oușor.

OMUȘOR s. m., s. n. 1. s. m. Omuleț (1). cf. anon. car., lb. Și-i da piște un omușor care ți-a face coastele pîntece. negruzzi, s. i, 250, cf. ddrf. Fu foarte mirat, cînd văzu intrînd un fel de omușor păros. d. zamfirescu, vț. 176. Să cadă tot în picioare, ca omușorii de celuloid cu un centru de greutate de plumb. c. petrescu, c. v. 286. Se plătește nu numai ceea ce consumi, ci și haina neagră și zimbetele chelnerilor..., și intervenția grabnică a acelui omușor cu haina strimtă care se numește piccolo. sadoveanu, o. ix, 316, cf. sevastos, n. 10. Am un omușor, Șede într-un picior (Varza). GoROvei, c. 126. Omușor de lut, Cu părul de foc (Opaițul), pamfile c. 28. (Glumeț) Copil. Omușori spălați și pieptănați porneau pe lîngă mamele lor spre biserică, sadoveanu, o. vi, 611. Omul cel mare vîrî mîna în sacul de la șold și scoase lucruri dulci, pe care le dărui pe rînd, omușorilor. id ib.xii 159. 2. s. n. (Și, rar, determinat prin „gîtlejului”) Apendice cărnos situat în cavitatea bucală, în partea posterioară a palatului moale; uvulă, (regional) împărătuș, limburuș. Omușorul în grumaz (cca1600-1630). cuv. d. bătr. i, 296, cf k<span style=„font-variant-caps: all-small-caps;”>lein, d.</span>.k 7, 8, 49. Căsca zdravăn de i să văzu omușorul. delavrancea, s. 244, cf.hem 3 251, ddrf, șăineanu, barcianu, alexi, w., tdrg. Un nod i se ridica lui Trică, din lingurea în sus pe beregată, și i se proptea în omușorul gîtlejului. cONV. LIT. XLII, 922, cf. BIANU, D. S., DHLR I, 299, CDDE, IORDAN, L. m. 198, ARghezi, v. 101. A trosnit puternic din oasele-i trîndave, desprinzîndu-și fălcile într-un căscat pînă în omușor. klopștock, f. 227. Acest omușor îndeplinește funcțiunea unei clape care închide în mod automat canalul nazal, lipindu-se de peretele faringal și silind aerul să iasă pe gură. PUȘCARIU, L. R. I, 62, cf. alr i/i h 76. ♦ (Și, rar, determination de „mare”) Mărul lui Adam. Fața i se îndreptă spre tavan; gîtul i se lungi; buzele i se țuguiară; „omușorul” îi se nălță, ca un încărcător de carabină. CONV. Lit. xliv₂, 545. Ridica plosca întorcându-se spre dreapta și spre stînga, apoi o ținea la gură, de-i juca omușorul mare, gîlgîind. camil petrescu, o. i, 129. Bău de-a dreptul din litră îndelung, fără să i se clintească omușorul. V. rom. septembrie 1960, 57. – pl.: (1) omușori, (2) omușoare. – Și: (învechit) omșor s. m.; omoșor (polizu), umșor (klein, d. 7), unșor (id. ib., molnar, ap. CADE) (învechit și regional) umușor (klein, d. 7, alr ii/i mn 17, 6 929/987), ulmușor (klein, d. 7, alrm i/i h 48), ușor (klein, d. 7, alrm i/i h 48/122), (regional) mușor (alrm i/i h 48) s. n. – Om + suf. -ușor.