OPRELIȘTE, opreliști, s. f. Măsură, dispoziție de interzicere a ceva; interdicție, prohibiție; p. ext. piedică, obstacol în calea unei acțiuni; stavilă. – Opri + suf. -eliște.

opreliște sf [At: VARLAAM, C. 310 / Pl: ~ti / E: opri + -eliște] 1 Obstacol în calea unei acțiuni Si: (îvp) stavilă, zăgaz. 2-3 (Poruncă sau) măsură prin care se interzice ceva Si: interdicție, prohibiție. 4 (Înv) Arestare. 5 (Reg) Loc unde se adună apa prin oprirea unei gârle. 6 Loc înaintea strungii, unde stau oile Si: (reg) staniște.

OPRELIȘTE, opreliști, s. f. Poruncă sau măsură prin care se interzice ceva; interdicție, prohibiție; p. ext. piedică, obstacol în calea unei acțiuni; stavilă. – Opri + suf. -eliște.

OPRELIȘTE, opreliști, s. f. Poruncă sau măsură prin care se interzice un lucru; p. ext. piedică, obstacol în calea unei realizări; interdicție. Cu toată opreliștea stăpînirii... mulți negustori preferau în loc de judecata Divanului judecata mahalalei. CAMIL PETRESCU, O. II 94.

OPRELIȘTE ~i f. înv. 1) Măsură prin care este interzis ceva; îngrădire; interdicție. 2) Factor care încurcă sau îngreuiază realizarea unui lucru; piedică; stavilă; obstacol. [Sil. -pre-] /a opri + suf. ~eliște

opréliște f. (d. opreală). Vechĭ. Azĭ pop. Oprire, interzicere.

opreliște (desp. o-pre-) s. f., g.-d. art. opreliștii; pl. opreliști

opreliște (o-pre-) s. f., g.-d. art. opreliștii; pl. opreliști

opreliște s. f. (sil. -pre-), g.-d. art. opreliștii; pl. opreliști

OPRELIȘTE s. v. dificultate.

OPRELIȘTE s. v. interdicție, interzicere, împiedicare, oprire, prohibire, prohibiție.

OPRELIȘTE s. dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, neajuns, nevoie, obstacol, piedică, stavilă, (pop.) opreală, poticală, potrivnicie, (înv. și reg.) scandal, sminteală, (înv.) anevoință, nevoință, poprire, stenahorie, (fig.) barieră, handicap, hop. (A avut de depășit o mare ~.)

opreliște s. v. INTERDICȚIE. INTERZICERE. ÎMPIEDICARE. OPRIRE. PROHIBIRE. PROHIBIȚIE.