ORTODOXIE s. f. 1. Confesiune creștină care a păstrat neschimbate dogmele, tradiția, cultul și organizarea bisericească fixate prin cele șapte sinoade ecumenice; p. ext. Biserica ortodoxă; religia ortodoxă. 2. Conformitate, concordanță cu principiile tradiționale ale doctrinei Bisericii creștine ortodoxe. – Din lat. orthodoxia, fr. orthodoxie.

ortodoxie sf [At: POLIZU / E: ngr ὀρθοδοξία, lat orthodoxia, fr orthodoxie] 1 Conformitate cu doctrina bisericii creștine ortodoxe. 2 (Pex) Biserică ortodoxă. 3 Religie ortodoxă. 4 Conformitate cu principiile tradiționale ale unei doctrine, concepții etc.

ORTODOXIE s. f. 1. Confesiune creștină care a păstrat neschimbate dogmele, tradiția, cultul și organizarea bisericească fixate prin cele șapte sinoade ecumenice; p. ext. Biserica ortodoxă; religia ortodoxă. 2. Conformitate, concordanță cu principiile tradiționale ale doctrinei bisericii creștine ortodoxe. – Din lat. orthodoxia, fr. orthodoxie.

ORTODOXIE s. f. Conformitate cu doctrina bisericii creștine ortodoxe; p. ext. biserica ortodoxă, religia ortodoxă.

ORTODOXIE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este ortodox; doctrina bisericii ortodoxe; (p. ext.) religia, biserica ortodoxă. 2. Conformitate cu principiile tradiționale ale doctrinei bisericii creștine ortodoxe. [Gen. -iei. / cf. fr. orthodoxie, gr. orthodoxia].

ORTODOXIE s. f. 1. religia, biserica ortodoxă. 2. conformitate cu doctrina bisericii ortodoxe; ortodoxism (1). (< fr. orthodoxie, gr., lat. orthodoxia)

ORTODOXIE f. 1) Curent al creștinismului, constituit în Bizanț ca Biserică răsăriteană, deosebit de catolicism, apărut în Occident. 2) Concordanță cu principiile religiei ortodoxe. /<lat. orthodoxia, fr. orthodoxie

ortodoxie f. calitatea celui ortodox.

*ortodoxíe f. (vgr. orthodoxía). Calitatea de a fi ortodox, pravoslavie, Religiunea greco-orientală (în opoz. cu catolicizm). – Și ortodozizm n.

ortodoxie (confesiune creștină; dreapta credință) s. f., art. ortodoxia, g.-d. ortodoxii, art. ortodoxiei

ortodoxie s. f., art. ortodoxia, g.-d. ortodoxii, art. ortodoxiei

ortodoxie s. f., art., ortodoxia, g.-d. ortodoxii, art. ortodoxiei

ORTODOXÍE (< fr.) s. f. 1. Confesiune creștină care a păstrat neschimbate dogmele, tradiția, cultul și organizarea bisericească fixate prin cele șapte sinoade ecumenice din sec. 4-8, reprezentând credința comună a bisericii din primul mileniu și tradiția apostolică menținută prin intermediul teologiei patristice și neopatristice; p. ext. Biserica ortodoxă; religia ortodoxă. În anul 1054 are loc Marea schismă, care va însemna separarea canonică și întreruperea comuniunii liturgice între Constantinopol și Roma. Cauzele acestei despărțiri, au fost, în primul rând, de ordin religios, creștinii răsăriteni neadmițând supremația Papei și învățăturile bisericii apusene privitoare la Purgatoriu, la purcederea Sfântului Duh și de la Fiul (Filioque), la folosirea azimei (pâinea nedospită, considerată o rămășită a Paștelui iudaic și simbol al morții, spre deosebire de pâinea dospită folosită de ortodocși, care reprezintă sufletul în trup, elementul incoruptibil), la euharistie etc. O. cinstește în persoana lui Iisus Hristos victoria asupra morții și începutul (nepătruns de mintea omului) creației renăscute, transfigurate. Esența teologiei ortodoxe o constituie dogma Sfintei Treimi; aceasta are o mare importanță pentru viața duhovnicească a credincioșilor, deoarece, așa cum persoanele Sfintei Treimi există una în alta, într-o unitate de ființe, tot așa și creștinii formează o comunitate de credință, de nădejde și de iubire în Dumnezeu. O. reprezintă religia de stat în România, Grecia, Armenia, Serbia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Georgia, Belarus, Macedonia, Ethiopia, Rep. Moldova, Cipru. Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române a fost recunoscută de sinodul de la Constantinopol în 1885. ◊ Duminica ortodoxiei = prima duminică din postul Paștelui. 2. Conformitate cu principiile tradiționale ale unor doctrine, concepții etc.

ORTODOXIE s. (BIS.) ortodoxism, (înv.) pravoslavie, pravoslavnicie.

ORTODOXIE s. (BIS.) ortodoxism, (înv.) pravoslavie, pravoslavnicie.