pâlnie sf [At: (a. 1815), IORGA, S. D. XIX, 59 / V: (înv) păl~^[1], (reg) păgne, păne, pănie, pâlne (Pl: pâlne, pâlni), punie / P: ~ni-e / Pl: ~ii / E: slv *плъниѥ] 1 Obiect de metal, de sticlă, de porțelan etc. de obicei în formă de con, gol în interior, terminat în partea de jos printr-un tub cilindric ori tronconic subțiat, care se folosește în gospodărie, în laborator, în industrie etc. la turnarea lichidelor în vase cu gura strâmtă Si: (reg) hunie, leică, tolcer, triftor. 2 (Îe) A face (burta butie și) gura ~ A bea mult. 3 (Îae) A se îmbăta. 4-5 (Îe) A(-și) face (sau a-și duce) palmele (sau palma ori mâna) ~ la gură (sau la ori peste ureche) sau cu palmele (sau palma ori mâna) ~ la gură (sau la ureche) A pune mâinile ca o pâlnie în dreptul (gurii sau) al urechii (pentru a fi auzit sau) pentru a auzi mai bine. 6 (Pan) Parte a gramofonului care amplifică sunetele. 7 Tub cu secțiunea transversală continuu variabilă, asociat unei surse sonore, folosit pentru mărirea suprafeței de radiație a acesteia și pentru dirijarea ei. 8 (Șîs ~ia telefonului, ~a receptorului) Parte a receptorului telefonic folosită pentru a capta sau pentru a amplifica sunetele. 9 (Pgn) Receptor telefonic. 10 (Teh) Rezervor, încăpere sau locaș mai larg în partea de sus decât în cea de jos, amenajat pe un sistem tehnic pentru a înlesni introducerea sau evacuarea unui material. 11 (Reg) Parte a morii, prin care se introduc grăunțele pentru a fi măcinate. 12 Depresiune de teren în formă conică, în terenurile solubile. 13 Groapă făcută în pământ de un obuz sau de o bombă. 14 Loc în care se adună buștenii înainte de a fi coborâți pe jilip. 15 (Rar) Pavilion. 16 Organ în fonnă de tub care servește la mișcarea unor animale din clasa cefalopodelor.

PÂLNIE ~i f. 1) Obiect de forma unui con gol și prelungit printr-un tub îngust, care servește la turnarea lichidelor în vase cu gura strâmtă. 2) Instrument acustic de formă conică, care servește la amplificarea sunetelor emise sau recepționate. 3) Dispozitiv de formă conică din componența unui sistem tehnic, cu ajutorul căruia se evacuează sau se încarcă un material. 4) Depresiune de teren de formă conică; văgăună. /<sl. plunije

pâlnie f. vas conic de turnat un lichid într’alt vas: cu pâlnia se bagă vin în buți. [Slav. *PLŬNIĬA (tras din PLUNĬÕ, a umplea): serb. PUNĬE].

păgnie sf vz pâlnie

pălmie^[1] sf vz pâlnie

pănie sf vz pâlnie

pâlne sf vz pâlnie

pâne^2[1] sf vz pâlnie

punie sf vz pâlnie

PÎLNIE, pîlnii, s. f. 1. Obiect de metal, de sticlă, de porțelan etc., de obicei în formă de con gol în interior, terminat în partea de jos printr-un tub și care se folosește la turnarea lichidelor în vase cu gura strîmtă. Din umezeală și ceață, se înfiripă întîi o umbră mare cu ochii roșii, apoi trupul scund și hornul înalt în chip de pîlnie al locomotivei de manevră. DUMITRIU, N. 70. Iaca mai încoace un butoiaș de vin de Drăgășani... pune pilnia mare și toarnă cu vedrița, ca să bem. ODOBESCU, S. I 84. ◊ Expr. A-și face palmele pîlnie (la gură sau la ureche) = a-și așeza mîinile în dreptul urechilor sau al gurii în forma unei pîlnii, pentru a auzi sau a putea fi auzit mai bine. Nume dat unor obiecte în formă de pîlnie (1), care amplifică sunetele. Pîlnie acustică. ▭ Pîlnia telefonului = receptor telefonic. În toate pîlniile telefoanelor glasurile zbierau răgușit. C. PETRESCU, C. V. 342. (Eliptic) Răspunsul a venit atît de repede și irevocabil, încît s-ar fi spus că omul pîndea de mult, cu pîlnia de ebonită în ureche, așteptînd. C. PETRESCU, C. V. 263. 3. Rezervor, încăpere sau locaș, mai larg în partea de sus decît în cea de jos, amenajat pe un sistem tehnic pentru a înlesni introducerea sau evacuarea unui material. Pîlnie de alimentare cu cărbune a unui focar. 4. Depresiune de teren, în formă conică, în terenuri solubile. V. dolină. ♦ Groapă în pămînt făcută de un obuz sau de o bombă. Aici, domnule căpitan... îi răspunse un glas dintr-o pîlnie adîncă de obuz. CAMILAR N. I 52. Au umblat pînă ce-au dat în pîlnia unei gropi de obuz. SADOVEANU, M. C. 91. 5. Locul în care se adună buștenii, înainte de a fi coborîți pe jilip.

pîlnie f. (vsl. *plŭniĭe, d. plŭniti, a umplea, plŭnŭ, plin; sîrb. punje, pîlnie. V. plin). Vest. Mold. sud. Leĭcă, instrument care se pune în gura buteliiĭ saŭ în vrană ca să poțĭ turna maĭ răpede. V. tolcer, triftor, hunie.

pâlnie (desp. -ni-e) s. f., art. pâlnia (desp. -ni-a), g.-d. art. pâlniei; pl. pâlnii, art. pâlniile (desp. -ni-i-)

pâlnie (-ni-e) s. f., art. pâlnia (-ni-a), g.-d. art. pâlniei; pl. pâlnii, art. pâlniile (-ni-i-)

pâlnie s. f. (sil. -ni-e), art. pâlnia (sil. -ni-a), g.-d. art. pâlniei; pl. pâlnii, art. pâlniile (sil. -ni-i-)

PÂLNIE s. v. auriculă, pavilionul urechii, ureche.

PÂLNIE s. 1. (reg.) hunie, (Mold. și Bucov.) leică, (Transilv., Maram., Ban. și Olt.) tolcer, (Transilv.) triftor. (Toarnă vinul în sticlă cu ~.) 2. v. receptor. 3. v. avenă.

pîlnie s. v. AURICULĂ. PAVILIONUL URECHII. URECHE.

PÎLNIE s. 1. (reg.) hunie, (Mold. și Bucov.) leică, (Transilv., Maram., Ban. și Olt.) tolcer, (Transilv.) triftor. (Toarnă vinul în sticlă cu ~.) 2. (FIZ.) receptor. (~ telefonului.) 3. (GEOGR., GEOL.) avenă. (~ se formează în rocile solubile.)

pîlnie (pîlnii), s. f. – 1. Leică. – 2. Pavilion al instrumentelor muzicale de suflat. Sl. plŭniti „a umple” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 241; Tiktin), cf. bg. pălno „plin”, pălnenie „umflare”.

pâlnie, pâlnii s. f. (tox.) cornet de hârtie folosit pentru inhalarea fumului degajat de canabis, rășină de canabis, cocaină sau heroină