PAȘUȘ, pașușuri, s. n. (Înv. și reg.) Pașaport. ♦ Ordin (scris). – Din magh. passzus.

pașuș sn [At: (a. 1770) FURNICĂ, I. C. 23 / V: (înv) ~șiuș, ~șoș, (reg) pasoș, pasuș (A: nct), paș, păsuș, păș~, poș~ / Pl: ~uri / E: mg passzus] 1 (Îrg) Pașaport. 2 (Reg; îe) A-i da (cuiva) pășușul A alunga pe cineva de undeva Si: a-i da pașaportul. 3 (Trs; îf pășuș) Bilet. 4 (Reg) Bilet pentru vânzarea vitelor. 5 (Trs) Ordin scris. 6 (Reg; sst) Primar.

PAȘUȘ, pașușuri, s. n. (Înv. și reg.) Pașaport. ♦ Ordin (scris) – Din magh. passzus.

PAȘUȘ, pașușuri, s. n. (Învechit și regional) Pașaport. Ca să ne ducem cu lină, cu piei, cu miere sau cu unt peste graniță sau peste Dunăre, ne trebuia pașuș nemțesc sau teșcherea turcească. GHICA, S. 171. ♦ Ordin (scris). A venit poruncă-n țară Să meargă feciorii iară; A venit cărți și pașuș Să meargă la număruș. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 323. – Variantă: pășuș (RETEGANUL, P. III 28) s. n.

pașuș n. Tr. Mold. pașaport: ne trebuia pașuș nemțesc GHICA. [Ung. PÁSUS (din nemț. Pass)].

pasoș² sn vz pașuș

pasuș^[1] sn vz pașuș

paș³ sn vz pașuș

pașiuș sn vz pașuș

pașoș sn vz pașuș^[1] corectat(ă)

păsuș sn vz pașuș

pășuș sn vz pașuș

poșuș sn vz pașuș

PĂȘUȘ s. n. v. pașuș.

pașuș (înv., reg.) s. n., pl. pașușuri

pașuș (înv., reg.) s. n., pl. pașușuri

pașuș s. n., pl. pașușuri

PAȘUȘ s. v. pașaport.

pașuș s. v. PAȘAPORT.

PAȘUȘ s. n. (Trans. SE) Pașaport. Cu pașuș de la Măriia sa ghinerariul. R. TEMPEA, apud. TEW. Etimologie: magh. passzus.

pașuș, pașușuri, s.n. (înv. și reg.) 1. pașaport. 2. ordin scris. 3. bilet, dovadă, permis. 4. bilet de vânzare a vitelor. 5. primar.

poșuș, poșușuri, s.n. – (reg.; înv.) Pașaport. În expr. i-a dat poșușu’ = l-a alungat de acasă (Lenghel, 1979). – Var. a lui pașuș (< magh. passzus) (MDA).