pacoste sf [At: MOXA, 352/19 / Pl: ~ și (rar) ~oști / E: slv пакость] 1 Ceea ce provoacă cuiva mari neplăceri, necazuri, suferințe Si: belea, năpastă, nenorocire, (îrg) nafaca, (reg) păcostenie. 2 Situație în care se află cel asupra căruia s-a abătut o năpastă. 3 (Îe) A lăsa (pe cineva sau ceva) în ~ A nu se mai ocupa de cineva sau de ceva. 4 (Ccr) Ființă care provoacă cuiva tot felul de neplăceri Vz belea, năpastă. 5 (Îvr) Neînțelegere. 6 (Înv) Abatere de la o normă religioasă Si: greșeală, păcat², vină. 7 (Înv; îlav) Cu ~ În mod nedrept. 8 (Pop; îe) Este ~ Nu se cuvine.

PACOSTE, (rar) pacoste, s. f. Întîmplare care pricinuiește necazuri mari; calamitate, nenorocire, năpastă, belea. Războiul era o pacoste pentru moșneag. SADOVEANU, O. VI 105. Și mai este o pacoste pe capul nostru, cucoane: cheamă-ți înapoi jandarmii pe care ni i-ai trimis prin sate, chipurile, să ne facă dreptate! SP. POPESCU, M. G. 63. Și doar mă și feream eu într-o părere să nu mai dau peste vro pacoste. CREANGĂ, A. 52. ◊ (Folosit ca epitet) Pacostea de zmeu băgă de seamă că voinicul se frămîntă cu firea pentru sănătatea mă-sii. ISPIRESCU, L. 128. ♦ (Eufemistic, mai ales în imprecații) Dracul, naiba. Apoi el pleacă și se duce Pe trepte pîn’ la filozof, Să vadă, să cunoască modul, Cum pacostea de-i plouă podul. COȘBUC, P. II 174. Să cugetăm că vor fi iarăși mulți carii nu vor fi știind ce pacoste de vorbe mai sînt și acelea. ISPIRESCU, U. 115.

PACOSTE f. 1) Fapt, întâmplare care pricinuiește mari necazuri; năpastă. 2) pop. depr. Ființă care cauzează cuiva neplăceri; râie. /<sl. pakosti

pàcoste f. belea, nevoie; să nu mai dăm peste vr’o pacoste CR. [Slav. PAKOSTĬ, supărare, pagubă].

pácoste f. (vsl. pakostĭ, pacoste, d. paky, ĭar, din noŭ, opaky, înapoĭ, contrar. V. ipac, opăcesc). Nenorocire, calamitate: Jidaniĭ îs o pacoste pe țară! V. prăpădenie.

pacoste s. f., g.-d. art. pacostei; pl. pacoste

pacoste s. f., g.-d. art. pacostei; pl. pacoste

pacoste s. f., g.-d. art. pacostei; pl. pacoste

pacoste sg., -tei gen. a.

PACOSTE s. 1. v. necaz. 2. v. dezastru.

PACOSTE s. 1. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pocinog, rău, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe capul lui!) 2. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mînie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom, (reg.) prăpădeală, pierzare, pustiiciune, (fig.) pîrjol, plagă. (O adevărată ~ s-a abătut asupra lor.)

pacoste (pacoste), s. f. – Calamitate, nenorocire, supărare, pagubă. Sl. pakosti (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 237). – Der. pacostnic, adj. (vătămător, dăunător), din sl. pakostiniku, înv.