palat² sn [At: I. NAT. 48 / E: lat palatum] 1 (Șîs ~ tare, ~ dur) Perete superior al cavității bucale, în formă de boltă, alcătuit din apofizele palatine¹ ale celor două maxilare superioare, precum și din oasele palatine¹, acoperite de o mucoasă groasă Si: cerul-gurii, (înv) părați. 2 (Îs) ~ moale sau vălul ~ului Porțiune musculară care continuă, în partea posterioară a cavității bucale, palatul² (1) Si: văl palatin¹. 3 (Îs) ~ artificial Mulaj al palatului² (1-2), folosit în fonetica experimentală pentru a se vedea suprafața atinsă de limbă la pronunțarea unui sunet.

PALAT¹ s. n. Peretele superior al cavității bucale; cerui-gurii. Palat dur = bolta osoasă a cavității bucale, limitată de dinți. Palat moale = prelungire a palatului dur înspre partea posterioară a cavității bucale, alcătuită dintr-un mușchi mobil.

PALAT s.n. Partea superioară a cavității bucale la om și la celelalte animale vertebrate; cerul gurii. [Pl. -te, -turi. / < lat. palatum].

PALAT¹ s. n. peretele superior al cavității bucale; cerul gurii. ◊ palat dur = partea anterioară, osoasă, a cavității bucale; palat moale = partea posterioară a cavității bucale; vălul palatului. (< lat. palatum, it. palato)

PALAT¹ n. anat. Partea de sus a cavității bucale, având formă de boltă; boltă palatină; cerul gurii. ◊ ~ dur partea anterioară osoasă a palatului. ~ moale (sau vălul ~ului) v. VĂL. /<lat. palatum, it. palato

palat n. 1. clădire mare și luxoasă, locuită de un suveran, de o autoritate sau de un personaj însemnat; 2. suveranii și oamenii palatului: revoluțiune de palat; 3. fig. casă măreață; 4. edificiu unde rezidă tribunalele, corpurile legiuitoare. ║ n. Anat. numele științific al cerului gurii.

2) *palát n., pl. e (lat. palatum și palatus, ceru guriĭ, ceru. V. păraț). Anat. Ceru guriĭ, partea superioară a interioruluĭ guriĭ. Fig. Simțu gustuluĭ la mîncare: a avea palatu fin.

palat s. n., pl. palate

palat (anat.) s. n.

PALAT s. 1. v. cerul-gurii. 2. palat moale v. văl palatin.

PALAT s. (ANAT.) boltă palatină, cerul-gurii, (înv.) păraț.