PALATALIZARE, palatalizări, s. f. (Fon.) Faptul de a (se) palataliza; modificare fonetică prin care o consoană nepalatală devine palatală (2). – V. palataliza.^[1]

palatalizare sf [At: PUȘCARIU, L. R. I, 249 / Pl: ~zări / E: palataliza] (Fon) Modificare fonetică prin care o consoană devine palatală (8-11) Si: muiere².

PALATALIZARE, palatalizări, s. f. (Fon.) Faptul de a (se) palataliza; modificare fonetică prin care o consoană oarecare devine palatală (2). – V. palataliza.

PALATALIZARE s. f. Faptul de a palataliza. [Petru Maior] este cel dintîi care pune problema vechimii palatalizării. MACREA, F. 44.

PALATALIZARE s.f. Acțiunea de a (se) palataliza și rezultatul ei; muiere. [< palataliza].

palatalizare s. f., g.-d. art. palatalizării; pl. palatalizări

palatalizare s. f., g.-d. art. palatalizării; pl. palatalizări

palatalizare s. f., g.-d. art. palatalizării; pl. palatalizări

palatalizez, -zare inf. s.

PALATALIZARE s. f. (< palataliza, cf. fr. palataliser): transformare a unui sunet nepalatal într-unul palatal, prin mutarea locului de articulație în regiunea palatului dur al gurii, sub influența unui i sau e următor. Astfel, în limba română este cunoscută p. labialelor b, p, m, f și v în cuvinte cu pronunțare regională ca g’ine (bine), k’icior (picior), n’ere (miere), h’erbe (fierbe) și y’ine (vine) și p. dentalelor d și t în cuvinte tot cu pronunțare regională ca bag’e (bade), frače (frate) etc. Tot p. este și trecerea inversă, de la rostirea regională „brață”, „săc”, „șăd”, „zăr” la rostirea literară „brațe”, „sec”, „șed”, „zer”, prin p. parțială a consoanelor ț, s, ș, z (în locul lui ă nepalatal, apare e prepalatal).

PALATALIZARE s. (FON.) muiere. (~ unei consoane.)

PALATALIZARE s. (FON.) muiere. (~ unei consoane.)