PANDUR, panduri, s. m. 1. Soldat dintr-un corp de oaste habsburgică din sec. XVIII. 2. Soldat din oastea muntenească neregulată de la începutul sec. XIX. ♦ Spec. Soldat din oastea lui Tudor Vladimirescu. ♦ Ostaș în serviciul poliției după desființarea vechii miliții naționale. 3. (Înv. și pop.) Haiduc. – Din sb. pandur, magh. pandúr.

pandur sm [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~dor / Pl: ~i / E: srb pandur, mg pandúr] 1 Soldat care făcea parte dintr-unul din corpurile armatei habsburgice din sec. XVIII. 2 (Pex) Soldat din sec. XIX care facea parte din oastea pământeană neregulată a Țării Românești. 3 (Spc) Soldat din armata lui Tudor Vladimirescu. 4 (Pgn) Ostaș. 5 Militar din divizia „Tudor Vladimirescu”. 6 (Mun) Luptător în revoluția de la 1848. 7 (Îvp) Haiduc. 8-9 (Trs; iuz) (Agent de poliție sau) jandarm. 10 (Reg) Persoană care are sarcina de a păzi și de a întreține un drum Vz picher.

PANDUR, panduri, s. m. 1. Soldat dintr-un corp de oaste habsburgică din sec. XVIII. 2. Soldat din oastea muntenească neregulată de la începutul sec. XIX. ♦ Spec. Soldat din oastea lui Tudor Vladimirescu. ♦ Ostaș în serviciul poliției după desființarea vechii miliții naționale. 3. (Înv. și pop.) Haiduc. – Din scr. pandur, magh. pandúr.

PANDUR, panduri, s. m. 1. Soldat din oastea pămînteană neregulată, de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, alcătuită mai ales din țărani olteni. Grigore Ghica puse temelie armatei romînești, organizînd trupul de panduri. BĂLCESCU, O. I 35. Soarele n-a răsărit, Florile n-au înflorit, Ci oștile-au tăbărît, Mîndre cete-au poposit De plăieși și de panduri Ca de șoimi și de vulturi. TEODORESCU, P. P. 477. ♦ Luptător oltean din oastea de voluntari organizată de Tudor Vladimirescu. Tudor chema pe panduri, pe plăieși... la viață și la arme. GALACTION, O. I 157. Vine-un chiot dinspre munte. Vine freamăt din păduri – Tudor domnul vine-n frunte, Cu mulțimea de panduri! COȘBUC, P. II 109. Vino de privește-oltenii; Vin de vezi pandurii mei; Vin de vezi mehedințenii De sînt ca vrîncenii tăi. BOLLIAC, O. 179. ♦ Ostaș în serviciul poliției, după desființarea vechii miliții naționale. Fugea de potiră și de panduri, cît putea; dar cînd îl încolțea, apoi se apăra. GHICA, S. 289. Frunzuliță miez de nucă, Vin pandurii să mă ducă, Într-un mijloc de oraș, Să-mi fac slujba-n calarași. ȘEZ. I 110. 2. Militar din divizia de voluntari «Tudor Vladimirescu», constituită din prizonieri romîni pe teritoriul U.R.S.S., care a luptat, alături de armata sovietică, împotriva fascismului german, pentru eliberarea patriei noastre și care a format nucleul armatei noastre populare. 3. (În balada populară) Haiduc. Du-mă, roibule-n colnic Să port arme de voinic, Du-mă, roibule-n păduri Să port arme de panduri. TEODORESCU, P. P. 350. De șese-ntovărășit, Toți voinici, aleși panduri, Oaspeți ageri de păduri. ALECSANDRI, P. P. 162.

PANDUR ~i m. (în sec. XVIII-XIX în Țara Românească) 1) Ostaș făcând parte dintr-un corp de oaste neregulată. 2) Soldat din oastea lui Tudor Vladimirescu. 3) pop. Țăran răzvrătit care se retrăgea în păduri și lupta împotriva asupritorilor, făcând dreptate celor săraci; haiduc. /<sb. pandur, ung. pandúr

pandur m. od. 1. pedestru sau dorobanț ungur: panduri Bănești; 2. pl. oștire națională formată peste Olt de Tudor Vladimirescu; 3. hoț de codru: tot voinici aleși panduri, tâlhari neaoși de păduri PANN. [Ung. PANDÚR, arcaș, sbir].

pandúr m. (ung. pandúr, arcaș, zbir; ceh. pandur, pedestraș; sîrb. pandur, ușier, aprod, păzitor, poate înrudit cu vsl. pondarĭ, pîndar). Pedestraș din vechime (la Ungurĭ, în armata luĭ Tudor Vladimirescu ș. a.). Fig. Om robust și gata de luptă. V. haĭduc.

pandor sm vz pandur

pandur s. m., pl. panduri

pandur s. m., pl. panduri

pandur s. m., pl. panduri

PANDUR s. v. haiduc.

pandur s. v. HAIDUC.

pandur (panduri), s. m. – (Înv.) Soldat de infanterie. Mag. pandúr (Cihac, 519), din sb., cr., slov. pandur „gardă” < sl. pądarĭ, cf. pîndar.