paralizie sf [At: CALENDARI (1733), 24/14 / V: (înv) ~leși sn, ~lij, ~liș, ~zis sn, ~ză / Pl: ~ii / E: fr paralysie, paralizie, ngr παράλυσις, lat paralysis] 1 Boală care se manifestă prin pierderea totală sau parțială a mobilității voluntare și a sensibilității corpului sau a unei părți a lui, datorită unei leziuni a sistemului nervos central sau periferic Si: apoplexie, (pop) dambla, gută, poceală, (înv) paralizație (1), (reg) luat din iele, luat din paraiele, luat din paralie. 2 (Îs) ~ infantilă Boală infecțioasă epidemică datorată unui virus specific și care se manifestă prin febră, tulburări digestive, somnolență, dureri în mușchii membrelor și prin paralizarea membrelor inferioare, care sunt oprite din creștere Si: poliomelită, (înv) paralizație (2). 3 (Fig) Imposibilitate de a acționa. 4 (Fig) Imposibilitate de a se dezvolta. 5 (Fig) Încremenire. 6 (Fig) Stagnare.

PARALIZIE s. f. Pierderea, totală sau parțială, a mobilității și a sensibilității corpului; dambla, gută. Lovit de paralizie... a rămas ca un mort printre vii. ALECSANDRI, S. 155. ◊ Paralizie infantilă v. infantil.

PARALIZIE s.f. Pierdere totală sau parțială a mobilității și a sensibilității corpului, cauzată de obicei de leziuni pe creier sau în măduva spinării. [Gen. -iei. / < fr. paralysie, cf. lat., gr. paralysis < para – în lungul, lysis – dizolvare].

PARALIZIE s. f. pierdere totală sau parțială a mobilității și sensibilității corpului. ♦ ~ infantilă = poliomielită. (< fr. paralysie)

PARALIZIE ~i f. Stare patologică provocată de anumite leziuni ale sistemului nervos și manifestată prin incapacitatea de a face mișcări voluntare. /<fr. paralysie

paralizie f. 1. lipsă totală sau parțială a simțirii și a mișcării voluntare; 2. fig. imposibilitate de a lucra.

*paralizíe f. (fr. paralysie, d. vgr. parálysis). Med. Dambla, nimicirea saŭ slăbirea nervilor motorĭ, o boală care te face să nu maĭ poțĭ merge (paraplexie) saŭ să nu maĭ poțĭ mișca o mînă și un picĭor (emiplexie) saŭ mușchiĭ fețeĭ (paralizie facială) ș. a.

paraleși sn vz paralizie

paralij sn vz paralizie

paraliș sn vz paralizie

paraliză sf vz paralizie

paralizis sn vz paralizie

paralizie s. f., art. paralizia, g.-d. art. paraliziei; pl. paralizii, art. paraliziile (desp. -zi-i-)

paralizie s. f., art. paralizia, g.-d. art. paraliziei; pl. paralizii, art. paraliziile

paralizie s. f., art. paralizia, g.-d. art. paraliziei; pl. paralizii, art. paraliziile

paralizie, -ziei gen. a.

PARALIZIE s. (MED.) 1. (pop.) dambla, poceală, (înv. și reg.) slăbănogeală, slăbănogie, (Transilv.) gută, (înv.) paralizație, slăbănogire. 2. paralizie infantilă v. poliomielită.

PARALIZIE s. (MED.) 1. (pop.) dambla, poceală, (înv. și reg.) slăbănogeală, slăbănogie, (Transilv.) gută, (înv.) paralizație, slăbănogire. 2. paralizie infantilă = poliomielită.

PARALIZÍE (< fr., lat.) s. f. Pierdere pasageră sau definitivă a funcției motrice a unui mușchi, grup muscular sau a unei părți a corpului. Se poate datora lezării centrilor sau căilor nervoase motorii (p. organică), inhibării funcționale a centrilor mișcărilor voluntare (p. funcțională, isterică sau piteatică) sau afectării mecanismelor de transmitere a excitației de la nervul motor la mușchi (v. monoplegie, hemiplegie, paraplegie, diplegie). ◊ P. agitantă v. Parkinson. P. generală progresivă = meningoencefalită sifilitică, caracterizată prin tulburări psihice evoluând spre demență, tulburări de vorbire (dizartrie) și tremurături ale extremităților; boala lui Bayle (medicul francez Antoine Laurent Jessé Bayle, 1799-1858). P. infantilă = poliomelită anterioară acută.