partaj sn [At: FIS. 244/20 / V: (înv) ~agiu / Pl: ~e / E: fr partage] (Jur) 1-2 Partajare (1-2). 3-4 Act oficial în care se consemnează modul în care a fost efectuată partajarea (1-2).

PARTAJ s. n. Acțiunea de împărțire a unei averi, de obicei a unei moșteniri.

PARTAJ s.n. 1. Împărțire a unei moșteniri între persoanele îndreptățite s-o stăpînească, făcută de o instanță judecătorească sau de succesori între ei. 2. Folosirea aceluiași canal de frecvențe de emisiuni de către mai multe stații de radioemisiune. [Pl. -je. / < fr. partage].

PARTAJ s. n. 1. împărțire a unei moșteniri între persoanele îndreptățite s-o stăpânească, făcută de o instanță judecătorească sau de succesori între ei. ◊ împărțeală. 2. folosirea aceluiași canal de frecvențe de emisiuni de către mai multe stații de radioemisiune. (< fr. partage)

PARTAJ ~e n. 1) Operație de împărțire a unor bunuri materiale între două sau mai multe persoane în drept. 2) Document ce conține o asemenea operație. /<fr. partage

partaj n. Jur. act ce conține diviziunea unei succesiuni: partajul se face în ordinea înrudirei (= fr. partage).

*partáj n., pl. e (fr. partage, d. partir, a împărți). Jur. Barb. Împărțire, vorbind de averea rămasă după moartea cuĭva.

partagiu sn vz partaj corectat(ă)

partaj s. n., pl. partaje

partaj s. n., pl. partaje

partaj s. n., pl. partaje

partaj, pl. partaje

partaj, -je.

PARTAJ s. (JUR.) împărțeală. (Operație de ~ de bunuri deținute în comun.)

PARTAJ s. (JUR.) împărțeală. (Operație de ~.)