PEDOLOGIE² s. f. 1. Disciplină care studiază psihologic copilul ca ființă al cărei univers diferă calitativ de lumea adultului și care parcurge un proces de socializare. 2. (Biol.) Studiul caracterelor somatice determinate de factorii biologici, de ereditate etc. – Din fr. pédologie.

pedologie² sf [At: CONTEMP. 1949, nr 164, 7/1 / Pl: ~ii / E: fr pédologie] 1 Curent pedagogic după care soarta și caracterul copilului sunt influențate fatal de ereditate și de mediul social, conceput ca invariabil. 2 (Blg) Studiu al caracterelor somatice determinate de factorii biologici, de ereditate etc.

PEDOLOGIE² s. f. 1. Curent pedagogic care susține că dezvoltarea copilului ar fi determinată fatal de ereditate și de mediul său social (conceput ca invariabil). 2. (Biol.) Studiul caracterelor somatice determinate de factorii biologici, de ereditate etc. – Din fr. pédologie.

PEDOLOGIE² s. f. 1. Disciplină care se ocupă cu problemele pedagogice ale dezvoltării copiilor în funcție de ereditatea acestora. 2. (Med.) Studiul caracterelor somatice determinate de factorii biologici, de ereditate.

PEDOLOGIE² s.f. 1. Știință despre copil. ♦ Curent în pedagogie care susține că soarta copilului ar fi determinată în mod fatal de ereditate și de mediul său social, conceput ca invariabil. 2. (Biol.) Studiul caracterelor somatice, determinate de factorii biologici, de ereditate etc. [Gen. -iei. / < fr. pédologie, cf. gr. pais – copil, logos – studiu].

PEDOLOGIE² s. f. 1. știință despre copil. 2. curent în pedagogie care susține că soarta copilului ar fi determinată în mod fatal de ereditate și de mediul său social, socotit imuabil. 3. studiu al caracterelor somatice, determinate de factorii biologici, de ereditate etc. (< fr. pédologie)

PEDOLOGIE² f. Ansamblu de concepții psihologice, biologice și sociologice care susțin că dezvoltarea copilului este determinată de ereditate și de influența mediului social. [G.-D. pedologiei] /<fr. pédologie

pedologíe f. (vgr. paîs, paidós, copil, și -logie, cuv. creat la 1893 de Americanu Otto Chrisman). Știința creșteriĭ copiilor în privința fizică. V. pedagogie.

pedologie s. f., art. pedologia, g.-d. pedologii, art. pedologiei

pedologie s. f., art. pedologia, g.-d. pedologii, art. pedologiei

pedologie (geol., ped., biol.) s. f., art. pedologia, g.-d. pedologii, art. pedologiei

PEDO-₁ „tînăr, copil; creștere, educație”. ◊ gr. pais, paidos „copil” > fr. pédo-, it. id., engl. id., germ. pädo- > rom. pedo-. □ ~filie (v. -filie₁), s. f., atracție sexuală pentru copii, care se manifestă mai ales la bătrîni; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Amfimixie prin copularea gameților haploizi și formarea zigotului. 2. Fuzionare a celulei adulte cu una tînără, la zaharomicete; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Precocitate a înfloririi unor plante lemnoase în stadiul juvenil. 2. Înmulțire sexuată în stare larvară; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Știință despre copil. 2. Curent în pedagogie care a absolutizat factorul biopsihic în educația copilului. 3. Studiu al caracterelor somatice determinate de factorii biologici, ereditari etc.; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., fenomen al stabilizării unor structuri primitive sau larvare în stadiul de animal adult; ~nosologie (v. noso-, v. -logie₁), s. f., studiu al bolilor caracteristice copilăriei; ~psihiatrie (v. psih/o-, v. -iatrie), s. f., disciplină care studiază bolile psihice ale copilului; ~tehnie (v. -tehnie), s. f., ansamblu de tehnici de educare și de reeducare a copiilor; sin. tehnologia creșterii copilului.

PEDOLOGÍE² (< fr. {i}; {s} pedo¹- + gr. logos „studiu”) s. f. Știință care studiază psihologic copilul ca ființă al cărei univers diferă calitativ de lumea adultului și care parcurge un proces de socializare. P. a fost întemeiată în sec. 19 de W. Th. Preyer și dezvoltată în sec. 20 de J. Piaget, E. Claparède, H. Walton, A.L. Gesell.