PERMIS, permise, s. n. Autorizație dată de un organ competent pentru exercitarea anumitor activități de către persoana căreia i se eliberează. Permis de vânătoare. – Din fr. permis.

permis¹ sn [At: CAMIL PETRESCU, T. I, 181 / Pl: ~e și (rar) ~uri / E: fr permis] 1 Autorizație oficială scrisă, eliberată de un for competent, în virtutea căreia cineva poate exercita o profesiune sau poate beneficia de anumite drepturi Si: permisie, permisiune. 2 (Reg) Permisie.

PERMIS, permise, s. n. Autorizație scrisă, eliberată de un for competent, în virtutea căreia cineva poate exercita o profesiune sau poate beneficia de anumite drepturi. Permis de vânătoare. – Din fr. permis.

PERMIS¹, permise, s. n. Autorizație scrisă, eliberată de un for competent, pentru a exercita o profesiune sau pentru a beneficia de anumite drepturi. Vițelul nu-i trecut în permisul de export. BART, S. M. 86. ♦ (Rar) Învoire, permisie.

PERMIS s.n. Autorizație oficială scrisă, în virtutea căreia cineva poate exercita o profesiune, poate beneficia de anumite drepturi etc. [Pl. -se, -suri. / < fr. permis].

PERMIS s. n. autorizație oficială scrisă, în virtutea căreia cineva poate exercita o profesiune, poate beneficia de anumite drepturi etc. (< fr. permis)

PERMIS ~e n. Autorizație oficială scrisă în virtutea căreia posesorul acesteia poate beneficia de anumite drepturi sau poate exercita o anumită activitate. /<fr. permis

permis a. ce e îngăduit a se face. ║ n. permisiune.

*permís n., pl. e și urĭ (lat. permissum, lucru permis). Bilet de permisiune. V. pecĭ.

permis s. n., pl. permise

permis s. n., pl. permise

permis s. n., pl. permise

PERMIS s. v. autorizație.

PERMIS s. autorizație, (rar) licență, (înv. și reg.) slobozenie, (înv.) pitac. (~ pentru practicarea unei meserii.)