pernuță sf [At: DRLU / V: (pop) ~rin~ / Pl: ~țe / E: pernă + -uță] 1-6 (Șhp) Perniță (1-6). 7 (Spc) Puișor. 8 (Șîs ~ de ace) Perniță (8). 9 Fiecare dintre proeminențele moi de la extremitatea degetelor unor feline, la adăpostul cărora acestea își pot retrage ghearele. 10 (Pex; imp) Proeminență situată în partea extremă a copitei calului. corectat(ă)

PERNUȚĂ, pernuțe, s. f. (Uneori în forma perinuță) Perniță. Odaia era plină de pernuțe. C. PETRESCU, C. V. 211. [Acul:] Fetele mă pun în cutiuțe, mă înfig în pernuțe de mătasă și îngrijesc de mine ca de un mare lucru. CREANGĂ, O. A. 288. Scoală-mi-te, măiculiță, C-a ostenit măicuța Tot mutîndu-ți pernuța. TEODORESCU, P. P. 288. – Variantă: perinuță s. f.

PERNUȚĂ ~e f. (diminutiv de la pernă) 1) v. PERNIȚĂ. 2) (la feline) Parte proeminentă și moale a extremității labei. /pernă + suf. ~uță

perinuță sf vz pernuță

perníță și -úță f., pl. e (d. pernă). Pernă mică, maĭ ales aceĭa în care se țin înfipte acele de cusut.

pernuță s. f., g.-d. art. pernuței; pl. pernuțe

pernuță s. f., g.-d. art. pernuței; pl. pernuțe

pernuță s. f., g.-d. art. pernuței; pl. pernuțe

PERNUȚĂ s. v. sarma.

PERNUȚĂ s. perniță, pui, puișor, puiuț, (pop.) pernioară, pernișoară, (reg.) perinel, (Mold.) coltuc, (prin Munt.) fultuc, (prin Mold.) modiță.

pernuță s. v. SARMA.

PERNUȚĂ s. perniță, pui, puișor, puiuț, (pop.) pernioară, pernișoară, (reg.) perinel, (Mold.) coltuc, (prin Munt.) fultuc, (prin Mold.) modiță.