PEȚITOR, -OARE, pețitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care, în numele unui bărbat, cere în căsătorie o fată, de obicei adresându-se părinților sau rudelor acesteia; (înv. și pop.; la m.) bărbat care cere (pentru sine) în căsătorie o fată. ◊ Expr. Să (ne) șadă pețitorii, formulă glumeață cu care un musafir este invitat să ia loc sau să (mai) stea. 2. S. f. Femeie (de obicei mai în vârstă) care mijlocește cunoștința a două persoane de sex opus pentru a le înlesni căsătoria. – Peți + suf. -tor.

pețitor, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 3^v/3 / V: (reg) ~ții~, piții~, piț~ / Pl: ~ori, ~oare / E: peți + -tor] 1 sm (Îvp) Bărbat care cere în căsătorie o femeie. 2 sm Pretendent la căsătorie. 3 sm Mire¹. 4-5 smf, a (Persoană) care, în numele unui bărbat, cere în căsătorie o fată, de obicei adresându-se părinților sau rudelor acesteia Si: (înv) mijlocitor, pețitoreasă (1), (reg) mânător. 6 sm (Îe) Să ne șadă ~ii Formulă glumeață cu care un musafir este invitat de o gazdă care are fete, să ia loc sau să mai stea. 7 sm (Pex; înv) Pretendent la domnie, la un titlu boieresc, la o demnitate etc. 8 sf Femeie mai în vârstă care mijlocește cunoștința a două persoane de sex opus, pentru a le înlesni căsătoria Si: (îvr) pețitoreasă (2). 9 sm (Reg) Tânăr invitat la o nuntă. 10 smf (Reg) Cumpărător. 11 sma (Buc) Dans popular executat în ritm de horă. 12 sma Melodie după care se execută acest dans.

PEȚITOR, -OARE, pețitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care, în numele unui bărbat, cere în căsătorie o fată, de obicei adresându-se părinților sau rudelor acesteia; (înv. și pop.; la m.) bărbat care cere (pentru sine) în căsătorie o fată. ◊ Expr. Să (ne) șadă pețitorii, formulă glumeață cu care un musafir este invitat să ia loc sau să (mai) stea. 2. S. f. Femeie (de obicei mai în vârstă) care mijlocește cunoștința a două persoane de sex opus pentru a le înlesni căsătoria. – Peți + suf. -tor.

PEȚITOR, -OARE, pețitori, -oare, s. m. și f. Persoană care pețește. Buna copilă stătu smerită cînd se înfățișă pețitorul cu cererea. GANE, N. I 173. Cum vin în șir cocorii, Venit-au pețitorii: Ieșea din casă unul. Iar celălalt intra. COȘBUC, P. I 278. Nu te, maico, supăra Că și eu m-oi mărita, C-am vorbit cu doi feciori Să-mi trimită pețitori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 447. ◊ Expr. Să (ne) șadă pețitorii, formulă glumeață cu care un musafir este invitat de gazdă să se așeze sau să mai stea. Poftim de mai ședeți, să ne șadă pețitorii. CREANGĂ, A. 10. Cînd Intri în o casă cu fete, trebuie să șezi jos cît de puțin, ca să șadă pețitorii. ȘEZ. II 197.

PEȚITOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană trimisă la părinții unei fete spre a o cere în căsătorie pentru altcineva. /a peți + suf. ~tor

pețitor m. 1. cel ce pețește pentru sine; 2. mijlocitor de căsătorii.

pețitór, -oáre s. Persoană care pețește pentru altu.

pețiitor, ~oare smf vz pețitor

pițiitor, ~oare smf vz pețitor

pițitor, ~oare smf vz pețitor

pețitor s. m., pl. pețitori

pețitor s. m., pl. pețitori

pețitor s. m., pl. pețitori

pețitor, pețitori s. m. (intl.) denunțător, trădător.

PEȚITOR s. v. ginere, mire, pretendent.

PEȚITOR s. (pop.) logoditor, (reg.) mânător, staroste, stărostoi, (Mold. și Bucov.) grăitor, (Transilv.) votru, (înv.) mijlocitor. (~ la o fată de măritat.)

PEȚITOR s. (pop.) logoditor, (reg.) mînător, staroste, stărostoi, (Mold. și Bucov.) grăitor, (Transilv.) votru, (înv.) mijlocitor. (~ la o fată de măritat.)

pețitor s. v. GINERE. MIRE. PRETENDENT.