PICCOLO s. n. (muz.) 1. cel mai mic instrument dintr-o familie. 2. registru de orgă. (< it. /flauto/ piccolo)

piccolo (cuv. it. „mic”) 1. Cuvânt ce desemnează cel mai mic instrument dintr-o familie. Abrev.: picc. (Ex.: violino p., violoncello p., flauto p., v. flaut mic). 2. Registru (II, 1) deschis de orgă* de 2’, mai rar 1’; it. flauto piccolo, germ. Zwergpfeife.

violino piccolo (cuv. it.; germ. Quartgeige, Halbgeige „vioară în cvarte”, „vioară jumătate”), violină de dimensiuni mai mici decât cea obișnuită, fiind acordată diferit de aceasta: coarda 1 – la², coarda 2 – re², coarda 3 – sol¹, coarda 4 – do¹. Acordajul (1) său la cvarta* superioară față de vl. normală i-a adus și denumirea germ. de Quartgeige. Este cunoscută din sec. 16 în familia violelor* da braccio, „cleine Discantviole de Braccio”, adică vl. soprană (4). Leopold Mozart a scris concerte pentru v., dar acestea pot fi interpretate și la vl. obișnuită, în pozițiile (2) înalte. O dată cu perfecționarea tehnicii vl., v. nu a mai fost întrebuințată.

PICCOLO (cuv. it. „mic”) adj. Flaut p. = piculină.