PIȘCARE s. f. Acțiunea de a (se) pișca și rezultatul ei; pișcat. – V. pișca.

pișcare sf [At: DRLU / Pl: ~cări / E: pișca] 1 Ciupire. 2 Rupere a unei mici cantități din ceva cu vârful degetelor, cu gura etc. Si: pișcat¹ (2). 3 (Reg; fig; îs) ~a lunii Fază în care conturul lunii începe să descrească Si: (reg) pișcatul¹ (12) lunii, pișcătură. 4 (Fig; fam) Furt în cantități mici, pe nesimțite Si: pișcat¹ (3). 5 Înțepare de către insecte, cu ajutorul unui organ special, bucal sau abdominal Si: pișcat¹ (4). 6 Urzicare de către plante Si: pișcat¹ (5). 7 Apucare cu ciocul de către păsări, producând o senzație dureroasă Si: pișcat¹ (6). 8 Senzație de înțepături chinuitoare provocată de viscol, vânt rece, ger Si: pișcat¹ (7). 9 Uscare parțială a plantelor cauzată de brumă, ger etc. Si: pișcat¹ (8). 10 Găurire ușoară a hainelor de către molii Si: pișcat¹ (9). 11 Senzație de înțepături și usturime pe limbă provocată de un aliment condimentat Si: pișcat¹ (10). 12 Pișcat¹ (11).

PIȘCARE, pișcări, s. f. Acțiunea de a (se) pișca și rezultatul ei; pișcat. – V. pișca.

PIȘCARE, pișcări, s. f. Acțiunea de a (se) piș ca; ciupire.

pișcare s. f., g.-d. art. pișcării

pișcare s. f., g.-d. art. pișcării

pișcare s. f., g.-d. art. pișcării; pl. pișcări

PIȘCARE s. 1. v. ciupire. 2. v. ciupitură.

PIȘCARE s. 1. ciupire, ciupit, pișcat. (~ cuiva.) 2. ciupeală, ciupitură, pișcătură. (O ~ făcută pe pielea cuiva.)