PLAUR, plauri, s. m. Formațiune vegetală acvatică, compactă, în care predomină stuful, care plutește la suprafața apei; plav, plavie. [Pr.: pla-ur] – Cf. plav.

plaur sm [At: ANTIPA, P. 198 / Pl: ~i / E: sg refăcut după plavuri (pll plav¹)] 1 Formație vegetală compactă, constituită dintr-o acumulare de rădăcini, rizomi de stuf și diverse elemente organice și minerale, care formează insule plutitoare la suprafața apei în Delta Dunării Si: (reg) plav¹, prundoi. 2 (Pex) Plavie (1).

PLAUR, plauri, s. m. Vegetație acvatică compactă, constituită dintr-o acumulare de rădăcini, rizomi de stuf și diverse elemente organice și minerale, care formează insule plutitoare la suprafața apei; plav. [Pr.: pla-ur] – Cf. plav.

PLAUR, plauri, s. m. Formație deasă și compactă de rădăcini și rizomi de stuf, care acoperă mari întinderi în delta Dunării, în chip de insule plutitoare acoperite cu verdeață. V. plavie. Aștepta zadarnic... ivirea insulelor de plaur plutitor. GALAN, B. I 45. În plaurul plutitor, adică în pămîntul nou alcătuit din aluviuni, stuhuri, plante și tot ce adună și preface moartea, – o viață nouă și înfrigurată fremăta. SADOVEANU, O. A. II 125.

PLAUR ~i m. Insulă plutitoare la suprafața unei ape formată din vegetație acvatică (în special, din rădăcini, ierburi, rizomi etc.). [Sil. pla-ur] /cf. plat

plàur n. vegetațiune luxuriantă în Delta Dunării. [Singular (refăcut după plural) din plau, de aceeaș origină cu plavie].

pláur n. (rudă cu plavie). Dun. Pămînt plutitor format în bălțĭ din stuf putrezit (pe el cresc pădurĭ de stuf). V. cocĭoc, coșcovă.

plaur s. m., pl. plauri

plaur s. m., pl. plauri

plaur s. m., pl. plauri

PLAUR s. 1. (reg.) plav, prundoi. (Formația vegetală acvatică numită ~.) 2. v. insulă plutitoare.

PLAUR s. 1. (reg.) plav, prundoi. (Formația vegetală acvatică numită ~.) 2. plavie, insulă plutitoare, (reg.) cocioc, năcladă, plav. prundoi. (~ este o insulă alcătuită mai ales din formații vegetale.)

plaur s. m. – Insuliță mișcătoare formată în mlaștini cu ierburi putrezite. Probabil din lat. pabulum „furaj, pășune”, ct. it. pabbio „plante”; se poate presupune o formă intermediară *plabulum, cu l propagat sau expresiv, cf. flacără; se poate explica și printr-o încrucișare cu plavie, v. aici. Scriban îl explică prin plavie, dar explicația asta pare insuficientă.