plineală sf [At: M. COSTIN, ap. LET² II, 78 / Pl: ~eli / E: plini + -eală] 1 (Îdt) Plinătate (2). 2 (Jur; înv) Executare silită a unei hotărâri. 3 (Înv) Achitare a unei datorii.

plineálă f., pl. elĭ. Vechĭ. Plinătate. Împlineală, împlinire, executare: ce ar fi drept să plătească, ĭară nu cu plineală saŭ cu închisoare (Let. 2, 78).

PLINEALĂ s. v. deplinătate, desăvârșire, plenitudine, plinătate.

plineală s. v. DEPLINĂTATE. DESĂVÎRȘIRE. PLENITUDINE. PLINĂTATE.

plineală, plineli, s.f. (înv.) 1. plinătate. 2. îndeplinire, executare silită (a unei hotărâri). 3. achitare a unei datorii.