plouat¹ sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / P: plo-uat / Pl: ? / E: ploua] Cădere a ploii (1) Si: (rar) plouare (1).

plouat², ~ă a [At: DRLU / Pl: plo-uat / Pl: ~ați, ~e / E: ploua] 1 Udat de ploaie (1). 2 (Gmț; îe) (A fi sau a sta, a umbla) ca o curcă (sau ca o găină, rar, ca o pisică, ca o mâță etc.) ~ă sau ca un câine ~ Se spune despre un om trist, abătut. 3 (Fig; d. oameni) Care este fără chef. 4 (Fig; d. oameni) Prost dispus. 5 (Fig; d. oameni) Descurajat. 6 (Fig; d. oameni) Abătut. 7 (Fig; d. aspectul, fizionomia oamenilor) Care trădează o indispoziție sufletească.

PLOUAT, -Ă, plouați, -te, adj. Udat, muiat de ploaie. Hai, nu mai sta ca o găină plouată. Rămîi la mine în astă noapte, și ți-oi da eu vreun ajutori. CREANGĂ, O. A. 238. Umblarea-i e-ncovoiată Ca la pisica plouată. PANN, P. V I 102. Rămîi mîndră sănătoasă Ca și-o viorea frumoasă, Că eu mă duc supărat, Ca un trandafir plouat! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 111. 2. Fig. (Despre oameni) Fără chef, descurajat, abătut. Nu mai răspunse nimic, ci își luă doar rămas bun de la Herdelea și plecă plouat. REBREANU, I. 69. Toți se ridicară de la masă: unii galeși, plouați și triști, alții nepăsători, veseli, glumeți. DELAVRANCEA, S. 136. Pe la două ceasuri, ei se întoarseră plouați, parc-ar fi căzui păcatul pe dînșii. RUSSO, O. 141.

PLOUAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A PLOUA. 2) fig. (despre persoane) Care nu are dispoziție; fără dispoziție; indispus; abătut. [Sil. plo-uat] /v. a ploua

plouat a. 1. muiat de ploaie; 2. fig. descurajat: găină plouată.

ploŭát, -ă adj. Udat de ploaĭe. Țăran ploŭat, țăran necĭoplit, ghĭorlan. Fig. Iron. Descurajat, cu nasu’n jos. Ca o curcă ploŭată, descurajat, trist. V. buzat.

PLOUAT adj. v. abătut, amărât, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, supărat, trist.

plouat adj. v. ABĂTUT. AMĂRÎT. DEPRIMAT. DESCURAJAT. INDISPUS. ÎNDURERAT. ÎNTRISTAT. MÎHNIT. NECĂJIT. SUPĂRAT. TRIST.

curcă plouată expr. abătut, trist.

mutră plouată expr. 1. mahmur; indispus. 2. trist, necăjit.