PLUTĂ², (1) plute, s. f. 1. Specie de plop ale cărui ramuri cresc aproape de la baza trunchiului, dând coroanei o formă de piramidă lungă și îngustă; plutaș² (Populus pyramidalis). 2. Material gros, neted, poros, impermeabil, elastic și mai ușor decât apa, obținut din stratul exterior al scoarței unor specii de stejar și folosit pentru fabricarea dopurilor, a colacilor de salvare, ca material izolant, în construcția avioanelor etc.; suber. ♦ (Rar) Dop fabricat din plută² (2). ♦ Bucată de lemn sau de alt material ușor care se leagă de sfoara undiței pentru a o face să plutească la suprafața apei. ♦ Bucățică de lemn ușor în care se înfige fitilul candelei. – Din sb. plut.

plută² sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) pliucă, pliu~ / Pl: ~te, (reg) ~uți / E: bg плюто,^[1] srb pluta, pluto] 1 Arbore ale cărui ramuri cresc aproape de la baza trunchiului, dând coroanei o formă de piramidă lungă și îngustă Si: (pop) plop¹ (5), (reg) plutaș² (Populus pyramidalis). 2 Plop (2) (Populus alba). 3 (Bot; reg) Plop¹ (3) (Populus tremula). 4 (Bot; reg) Plop¹ (4) (Populus nigra). 5 (Bot; reg) Plop¹ (7) (Populus canescens). 6 (Bot; reg) Nufăr (Nymphaea alba). 7 (Bot; reg) Nufăr (Nuphar luteum). 8 Material gros, neted, poros, impermeabil, elastic și mai ușor decât apa, obținut din stratul exterior al scoarței unor specii de stejar și folosit ca material izolant, la fabricarea dopurilor, a colacilor de salvare, a unor materiale de construcție etc. Si: suber. 9 (Pex) Dop din plută (8). 10 Bucată de plută (8), lemn sau de alt material ușor, care se leagă de sfoara undiței pentru a o face să plutească la suprafața apei. 11 (Olt) Odgon cu plută² (10) de la năvod. 12 Bucățică de plută² (8) sau de lemn ușor în care se înfige fitilul candelei ca să plutească în untdelemn. 13 Adaos de plută² (8), de piele, de material plastic etc. care se pune în interiorul încălțămintei, sub talpa piciorului sau numai sub călcâi Vz branț, talonetă.

PLUTĂ², plute, s. f. 1. Specie de plop ale cărui ramuri cresc aproape de la baza trunchiului, dând coroanei o formă de piramidă lungă și îngustă; plutaș² (Populus pyramidalis). 2. Material gros, neted, poros, impermeabil, elastic și mai ușor decât apa, obținut din stratul exterior al scoarței unor specii de stejar și folosit pentru fabricarea dopurilor, a colacilor de salvare, ca material izolant, în construcția avioanelor etc., suber. ♦ (Rar) Dop fabricat din plută². ♦ Bucată de lemn sau de alt material ușor care se leagă de sfoara undiței pentru a o face să plutească la suprafața apei. ♦ Bucățică de lemn ușor în care se înfige fitilul candelei. – Din scr. plut.

PLUTĂ, plute, s. f. 1. Ambarcație ușoară făcută din trunchiuri de copac prinse între ele prin chingi sau prin scoabe de fier și transportate astfel pe ape curgătoare la fabricile de cherestea sau la porturi. Neputîndu-se tăia drumuri largi pe poalele munților, se dă drumul copacilor retezați pe apă și omul însuși coboară cu ajutorul plutei pe Bistrița. CĂLINESCU, I. C. 7. Lunecă pluta ușor pe la Gura Căpriții. VLAHUȚĂ, O. A. II 170. Ușoară ca o săgeată o plută... se răpede în salturi pe povîrnișul apei. RUSSO, O. 105. ◊ (În basme) Bastonașul i-l lua, Plută pe apă-l punea. PĂSCULESCU, L. P. 205. ◊ Expr. (Rar) A cădea de-a pluta = a cădea întins la pămînt. Nebun s-aruncă dînsa, din tot al ei avînt, Dar lunecă și cade de-a pluta la pămînt. COȘBUC, P. II 189. A face pluta = a înota plutind orizontal, pe spate. Știa să facă pluta, înota voinicește, cu o mînă sau cu amîndouă, pe un umăr sau altul. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 41. 2. Specie de plop ale cărui ramuri cresc aproape de la baza trunchiului dînd coroanei o formă de piramidă lungă și îngustă; se plantează adesea pentru împodobirea aleilor (Populus pyramidalis). O plută stufoasă stătea mai jos, cu rădăcinile dezvelite și pornită să cadă. GALACTION, O. I 297. Case, plute bătrîne de vreme și de iarnă, troieni cît dealurile, ogrăzi de pruni, șire de paie și stoguri de coceni, toate fug și se afundă în urma ei. DELAVRANCEA, S. 34. 3. Stratul exterior poros, elastic și mai ușor decît apa, al scoarței unor specii de stejar (Quercus suber) care cresc în țările din bazinul Mediteranei occidentale; servește la fabricarea, dopurilor, a colacilor de salvare etc. ♦ (Rar) Dop din această materie. Alege o plută, o șterge cu cîrpa, o apasă încet și mai șterge o dată flaconul întreg. C. PETRESCU, C. V. 260. ♦ Piesă de lemn sau de alt material ușor care se leagă de sfoara undiței pentru a o face să plutească la suprafața apei. Aruncă undița și nu trecu mult și văzu pluta undiței mișcîndu-se. ISPIRESCU, L. 380. ♦ Bucățică de lemn ușor în care se înfige fitilul candelei.

PLUTĂ² ~e f. 1) Varietate de plop, având ramuri drepte, aproape verticale, ce pornesc de la baza tulpinii, formând o coroană îngustă, piramidală. 2) Material poros și impermeabil, ușor și elastic, extras din scoarța unor specii de stejar, având diferite întrebuințări (la fabricarea dopurilor, ca material izolant etc.). 3) Piesă mică, confecționată dintr-un material ușor (pană, lemn etc.), care se leagă de sfoara unei undițe, pentru a o menține la suprafața apei. /<sb. plut

plută f. 1. mare si frumos arbore ce se cultivă adesea pentru împodobirea aleelor (Populus pyramidalis); 2. stejar cu coaja mai moale întrebuințat în industrie (Quercus suber); 3. substanță elastică din care se fac tăblițe, dopuri și un cărbune întrebuințat în pictură; 4. grinzi legate laolaltă ce înnoată în apă: pod de plute; 5. bucățică de lemn la o undiță; 6. Bot. Munt. nufăr. [Slav. PLUTĬ].

plútă f., pl. e (vsl. *plutva, sîrb. plutva, plută, plût, plută [de dop], rus. plot, rudă cu vgr. plotós, plutitor. V. plavie, flotă). Aparat de plutire compus din maĭ multe grinzĭ unite între ele și care a fost primu fel de corabie pe rîurĭ: braziĭ din munțiĭ Moldoveĭ se prefac în plute și se scurg pe Siret la Galațĭ. Un fel de plop alb (pópulus álba) care crește pe lîngă ape (Munt.), numit și plutaș (Bz.). Substanță densă și foarte ușoară pe care o produce scoarța unuĭ fel de stejar (quércus súber) și din care se fac dopurĭ, tălpĭ ș. a. (Acest stejar crește pin Portugalia, Spania, sudu Franciiĭ, Italia, Algeria ș. a. Recolta pluteĭ se face primăvara pin tăĭeturĭ care despart scoarța în plăcĭ). Bucățică de lemn, de papură orĭ un dop de plută care susține pe apă sfoara uneĭ undițe. Bucata de dop de plută care susține ĭasca în candelă. (Poate fi și o turtă de porțelan cavă și perforată la mijloc saŭ o lamă de tinichea sprijinită de marginile vasuluĭ și încovoĭată pînă la suprafața unt-de-lemnuluĭ). Nufăr (alb), plutniță (Munt.). – În Serbia plĭută.

pliucă^[1] sf vz plută² corectat(ă)

pliută² sf vz plută²

plĭútă, V. plută.

plută² (material) s. f., g.-d. art. plutei

plută¹ (ambarcațiune; copac; obiect de plută) s. f., g.-d. art. plutei; pl. plute

plută² (material) s. f., g.-d. art. plutei

plută¹ (ambarcațiune, copac, obiect de plută) s. f., g.-d. art. plutei; pl. plute

plută (material) s. f.

plută (ambarcație, copac, obiect de plută) s. f., pl. plute

PLUTĂ s. v. nufăr, plop.

PLUTĂ s. 1. v. plop. 2. v. suber. (Dopuri făcute din ~.) 3. punte. (~ la fitilul unei candele.)

PLUTĂ s. 1. (BOT.; Populus pyramidalis) (pop.) plop, (reg.) plutaș. 2. (BOT.; Populus alba) plop. 3. (BOT.) suber. (Dopuri făcute din ~.) 4. punte. (~ la fitilul unei candele.)

plută s. v. NUFĂR. PLOP.