PLÂNSOARE, plânsori, s. f. 1. (Rar) Plâns¹. 2. (Înv. și reg.) Cerere, jalbă. 3. Nume dat în popor unor boli (de copii) care provoacă insomnii și plânset necontenit. – Plâns¹ + suf. -oare.

plânsoare sf [At: KLEIN, D. / Pl: ~ori / E: plâns¹ + -oare] 1 Plângere (1). 2 Bocire. 3 Tânguire. 4 (Fig) Întristare. 5 (Fig) Supărare. 6 (Fig) Tristețe. 7 Zgomot produs de cineva care plânge. 8 (Ccr) Lacrimi. 9 Rugăminte fierbinte, cu lacrimi. 10 (Buc; Mol; mpl) Colici intestinale, mai ales la nou-născuți, care provoacă insomnii și plâns necontenit Si: plâns-rău. 11 (Îrg) Plângere (11).

PLÂNSOARE, plânsori, s. f. 1. Plâns¹. 2. (Înv. și reg.) Cerere, jalbă. 3. Nume dat în popor unor boli (de copii) care provoacă insomnii și plânset necontenit. – Plâns¹ + suf. -oare.

PLÂNSOARE ~ori f. pop. Boală de copii manifestată prin plâns necontenit și insomnie. /plâns + suf. ~oare

plânsoare f. 1. expresiunea durerii; 2. mod de plângere; 3. reclamațiune: plânsorile noastre rămaseră deșerte; 4. pl. Mold. boală de prunci (numită și samcă).

PLÎNSOARE, plînsori, s. f. (Învechit și popular) 1. Plîns. Plînsori sfîșietoare împinse de blestem Se urmăresc prin boite. EMINESCU, O. I 94. Așa-mi vine uneori, Să mă sui la munți cu flori, Să mă jeluiesc la nori, Să-mi mai treacă de plînsori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 201. ♦ (Concretizat) Lacrimi. Iar cu mîna dreaptă apucînd de colț Mîneca ei stîngă, își ștergea plînsoarea. COȘBUC, P. I 250. Din ochi îi picura izvor de plînsoare, și la tot ceasul... glasul lui duios răsuna prin codri. ODOBESCU, S. III 207. Se aude mare jale, Că mi-l plîng surorile Cu toate plînsorile De-neacă inimile. TEODORESCU, P. P. 206. 2. (Neobișnuit) Cerere, jalbă. V. plîngere. Rareori supușii țării înălțat-au ruga lor Fără să-mi aplec urechea glasului, plînsorilor. EFTIMIU, Î. 10. 3. (Mai ales la pl.) Nume dat în popor unor boli (de copii) care provoacă mai ales insomnii și plînset necontenit. Alți șase prunci, pe care i-a dăruit lumii fata lui Manole, unii s-au prăpădit de pojar, alții de bube, alții de plînsori, alții de fiertură de căciulii de mac. SADOVEANU, M. C. 8. Băbătia lui, de la o vreme încoace, nu știu ce avea că începuse a scîrțîi; ba c-o doare ceea... ba că-i e făcut de plînsori și tot îmbla din babă în babă. CREANGĂ, P. 111.

plînsoáre f., pl. orĭ. Plîns îndelungat: i s’aŭ scurs ochiĭ de atîta plînsoare, de atîtea plînsorĭ. Plîngere, reclamațiune: le-am ascultat plînsorile.

plânsoare (rar) s. f., g.-d. art. plânsorii; pl. plânsori

plânsoare (rar) s. f., g.-d. art. plânsorii; pl. plânsori

plânsoare s. f., g.-d. art. plânsorii; pl. plânsori

PLÂNSOARE s. 1. v. plânset. 2. v. plâns.

PLÂNSOARE s. v. plângere, reclamație.

PLÎNSOARE s. 1. lăcrimare, plîngere, plîns, plînset, (înv. și reg.) plînsătură. (~ cuiva.) 2. lacrimi (pl.), plîngere, plîns, plînset. (Oprește-ți ~!)

plînsoare s. v. PLÎNGERE. RECLAMAȚIE.