POLIȚĂ², polițe, s. f. 1. (Fin.) Act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată. ♦ Poliță în alb = poliță² (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În sintagma) Poliță de asigurare = document emis de către un asigurător, prin care se certifică încheierea unui contract de asigurare. – Din it. polizza.

poliță² sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 97/29 / Pl: ~țe, (îvp) ~ți / E: ngr πόλιτσα, it polizza] 1 (Fin) Act prin care creditorul dispune ca debitorul său să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia, la data și locul stabilit Si: cambie, trată, (înv) obligă, sinet, (gmî) vecsel. 2 (Îs) ~ în alb Poliță (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. 3 (Fam; îlv) A plăti (cuiva) ~ța (sau o ~) A se răzbuna. 4 (Rar; îe) A face (pe cineva) ~ A trimite pe cineva de la unul la altul. 5 (Îs) ~ de încărcare Document care însoțește transportul mărfurilor pe apă Si: conosament. 6 (Îs) ~ de asigurare Document al unei instituții de asigurare prin care aceasta certifică încheierea și condițiile unui contract de asigurare a vieții, a bunurilor cuiva. 7 (Reg) Libret de economii.

POLIȚĂ², polițe, s. f. 1. (În sistemul financiar) Act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată. ◊ Poliță în alb = poliță² (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În sintagma) Poliță de asigurare = document emis de către o instituție de asigurare, prin care aceasta certifică încheierea unui contract de asigurare a vieții sau a bunurilor materiale ale cuiva. – Din it. polizza.

POLIȚĂ², polițe, s. f. 1. (În sistemul financiar capitalist) Cambie. N-avea chef de vorbă azi: două polițe protestate. AGÎRBICEANU, S. P. 138. Polița cerealistului o avea în buzunar, cu scadența pentru mîine. REBREANU, R. I 46. Am trebidt să iau o datorie a lui pe seama mea și să dau poliță ca să nu-l închiză. BĂLCESCU, la GHICA, A. 538. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În expr.) Poliță de asigurare = contract încheiat de cineva cu o societate de asigurare și cuprinzînd drepturile și obligațiile părților contractante.

POLIȚĂ s. f. 1. trată. 2. ~ de asigurare = act prin care se încheie o asigurare; a plăti (cuiva) o ~ = a răzbuna. (< it. polizza)

POLIȚĂ² ~e f. 1) fin. Act financiar în baza căruia debitorul este obligat, la ordinul creditorului, să plătească beneficiarului o sumă de bani la un anumit termen; vecsel. ◊ ~ în alb poliță pe care nu este indicat numele beneficiarului. A plăti cuiva o ~ a se răzbuna pe cineva. 2): ~ de asigurare document prin care se confirmă încheierea unui contract de asigurare. [G.-D. poliței] /<it. polizza

poliță f. 1. bilet prin care se obligă cineva a plăti o sumă la termenul prescris; 2. contract prin care o societate de asigurare se îndatorește a indemniza de o pagubă eventuală. [It. POLIZZA, printr’un intermediar grec modern].

2) póliță f., pl. e (ngr. pólitza, d. it. pólizza, poliță, care vine d. gr. apódeixis, probă; pv. cat. polissa, fr. police, sp. póliza). Hîrtie pin care te obligĭ să plăteștĭ cuĭva o sumă anumită de banĭ la un termin fix în schimbu unuĭ serviciŭ pe care ți l-a făcut (împrumut, asigurare, marfă pe credit ș. a.). Se zice și bilet la ordin, cambie și trată. V. bilet.

poliță s. f., g.-d. art. poliței; pl. polițe

poliță s. f., g.-d. art. poliței; pl. polițe

poliță (mobilă, act) s. f., g.-d. art. poliței; pl. polițe

poliță (polițe), s. f. – 1. Cambie, trată; ordin de plată. – 2. Contract de asigurare. – Mr. poliță, puliță. It. polizza, prin intermediul ngr. πόλιτσα (Gáldi 233; cf. REW 528).

a avea o poliță de plătit cuiva expr. a urmări să se răzbune pe cineva

POLIȚĂ s. cambie, trată, (înv.) obligă, sinet, (germanism înv.) vecsel.

POLIȚĂ s. (FIN.) cambie, trată, (înv.) obligă, sinet, (germanism înv.) vecsel.