poruncă sf [At: (a. 1580) CUV D. BĂTR. II, 362/28 / V: (pop) ~ron~, (înv) ~răn~, ~rân~, ~ren~ / Pl: ~nci, (rar) ~nce / E: pvb porunci] 1 (în legătură cu verbe ca „a da”, „a avea”, „a primi” etc.) Dispoziție orală sau scrisă dată de o (persoană cu) autoritate, care trebuie executată întocmai Si: dispoziție, hotărâre, ordin, (pop) așezământ, formulă, învățătură, mandat, orânduială, rânduire, porunceală (1), (înv) ordine, poruncită (5), povelimie, povelire, strânsoare, șart², tertip, tertipat, ucaz, (rsî) pricaz Vz carte, lege, pitac, pravilă. 2 (Îvr; îs) La ~nci Comunicări publice ale autorităților comunale. 3 (Îlav) La ~ Imediat ce dorește cineva. 4 (Reg; îlav) De ~ Prin constrângere. 5 (Reg; îal) În silă. 6 (Înv; îe) A avea (pe cineva) sub (sau la) ~ca sa A avea pe cineva la dispoziția sa. 7 (Înv; îae) A putea dispune după plac de cineva. 8 (Fam; îe) Care-i ~ca? Se spune atunci când este întrebat cineva ce dorește 9 (Trs; Mar) Ordin de chemare în armată. 10 (Mol) Lege morală sau religioasă Si: învățătură, precept, prescripție, (înv) porunceală (12), poruncită (6). 11 (Îrc; îcs) Cele zece ~nci (sau, reg, zece ~nci dumnezeiești) Ansamblu de zece învățături religioase și etice fundamentale care, potrivit Bibliei, au fost revelate de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai Si: decalogul.

PORUNCĂ, porunci, s. f. 1. Dispoziție dată de către o autoritate sau o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin. Alexăndrel socotea să împace și să ducă alături, la timpul său, poruncile domnești cu treburile lui de dragoste. SADOVEANU, F. J. 132. N-am a mă plînge de nimic, Nu mi-ați călcat porunca niciodată. ISPIRESCU, L. 12. Străjeriul, știind porunca, nu mai lungește vorba, ci ia moșneagul și-l duce înaintea împăratului. CREANGĂ, P. 80. ◊ (În construcție cu verbele «a da», «a avea», «a primi») Tudor dăduse nu demult porunci strașnice și... pedepsea cu mînie jafurile. CAMIL PETRESCU, O. I 7. Ceilalți doi se scuzară că ei au avut poruncă de la boier să păzească hambarele de la curte. REBREANU, R. I 99. L-am amenințat că am poruncă de la conul Fănică să-l chinuiesc ca pe hoții de cai. CARAGIALE, O. I 127. ◊ Loc. adv. De poruncă = din ordin, prin constrîngere, în silă. Ea tot umbla din loc în loc Și-a greu, ca de poruncă. COȘBUC, P. I 255. ◊ Expr. (învechit) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa, la ordinele sale. Nu-i puțin lucru să ai la porunca ta o sută de oameni. La TDRG. ♦ (Cu valoare de imperativ) Poruncește! porunciți! la ordin(ele dv.) t Poruncă, prea-nalte-mpărate! TEODORESCU, P. P. 102. ♦ (Transilv., învechit) Ordin de chemare (în armată). Of, săraca cătana, Cîndu-i vine porunca. JARNÍK-BÎRSEANU, 313. 2. (Mai ales la pl.) Comunicări de interes obștesc, făcute de o autoritate comunală. Primarul Pravilă... a așteptat liniștit să se adune lumea și n-a vrut să spuie nimănui ce porunci are de vestit. REBREANU, R. I 233. 3. (În expr.) Cele zece porunci = cele zece precepte fundamentale ale moralei Vechiului testament; decalog. – Variantă: (regional) poroncă, (CAMILAR N. I 445, CREANGĂ, P. 143, RUSSO, S. 18) s. f.

PORUNCĂ ~ci f. Dispoziție, scrisă sau orală, a unei autorități sau a unei persoane oficiale, care urmează să fie îndeplinită; ordin; comandă. ◊ Cele zece ~ci v. DECALOG. Poruncă! poruncește! porunciți! [G.-D. poruncii] /v. a porunci

poruncă f. 1. ordin: poruncă împărătească; 2. lege, precept: cele zece porunci. [Abstras din poruncì].

porúncă f., pl. ĭ (d. poruncesc orĭ d. vsl. *poronka, d. ronka, mînă; rus. porúka, cauțiune). Ordin: porunca împăratuluĭ. Cele zece poruncĭ, decalogu, preceptele date de Moĭse pe muntele Sinaĭ și confirmate de Hristos. – Și poroncă (est) și porîncă (vest). Vechĭ și porîncită, pl. e, poruncă.

porăncă^[1] sf vz poruncă corectat(ă)

porâncă sf vz poruncă

porencă sf vz poruncă

poroncă sf vz poruncă

poroncă f. Mold. V. poruncă.

poruncă s. f., g.-d. art. poruncii; pl. porunci

poruncă s. f., g.-d. art. poruncii; pl. porunci

poruncă s. f., g.-d. art. poruncii; pl. porunci

poruncă, -ci.

PORUNCĂ s. v. chemare, învățătură, normă, ordin, precept, principiu, regulă.

PORUNCĂ s. 1. v. dispoziție. 2. v. ordin.

poruncă s. v. CHEMARE. ÎNVĂȚĂTURĂ. NORMĂ. ORDIN. PRECEPT. PRINCIPIU. REGULĂ.

PORUNCĂ s. 1. dispoziție, hotărîre, ordin, (pop.) porunceală, așezămînt, carte, farmuta, învățătură, mandat, orînduială, orînduire, pitac, poruncită, povelenie, povelire, pravilă, rînduială, strînsoare, șart, tertip, ucaz, (rusism înv.) pricaz. (A emis, a primit o ~.) 2. comandă, ordin. (Ascultă ~ la mine!)

CELE ZECE PORUNCI s. (BIS.) decalogul (art.).

CELE ZECE PORUNCI s. (BIS.) decalogul (art.).