POSPĂIALĂ, pospăieli, s. f. (Rar) Faptul de a pospăi; (concr.) strat subțire dintr-o materie care acoperă un obiect; fig. aparență, spoială, superficialitate. [Pr.: -pă-ia-] – Pospăi + suf. -eală.

pospăială sf [At: HASDEU, ap. TDRG / P: ~pă-ia~ / Pl: ~ieli / E: pospăi² + -eală] 1 (Îrg) Acoperire cu un strat subțire, fin, superficial. 2 (Îrg; pex; ccr) Înveliș sau strat subțire, fin, care acoperă un obiect. 3 (Fig) Aparență înșelătoare care ascunde sau încearcă să ascundă superficialitatea reală. 4 (Pex; ccr) Lucru făcut, învățat etc. în mod superficial pentru a salva aparențele Si: spoială, superficialitate. 5 (Reg) Boală la oi nedefinită mai îndeaproape.

POSPĂIALĂ, pospăieli, s. f. Faptul de a pospăi; (concr.) înveliș sau strat subțire dintr-o materie care acoperă un obiect; fig. lustru înșelător, aparență, spoială, superficialitate. [Pr.: -pă-ia-] – Pospăi + suf. -eală.

POSPĂIALĂ, pospăieli, s. f. Faptul de a pospai; (concretizat) strat subțire dintr-o materie care acoperă un obiect; fig. lustru înșelător, aparență, spoială. Trebuie să înțelegi farmecul acestui București, așa cum se afla înainte de pospăiala lui de modernizare și de occidentalizare. C. PETRESCU, C. V. 76. Omul cel lipsit de orice pospăială literară. HASDEU, la TDRG.

POSPĂIALĂ ~ieli f. 1) v. A POSPĂI și A SE POSPĂI. 2) fig. Strălucire aparentă (fizică sau spirituală) ce produce o impresie înșelătoare; spoială; poleială; lustru. /a (se) pospăi + suf. ~eală

pospăĭálă f., pl. elĭ. Strat supțire de praf presărat. Fig. Spoĭală, lustru înșelător: o pospăĭală de cultură.

pospăeală f. 1. starea lucrului pospăit; 2. fig. lustru, superficialitate.

pospăială (rar) s. f., g.-d. art. pospăielii; pl. pospăieli

pospăială (rar) s. f., g.-d. art. pospăielii; pl. pospăieli

pospăială s. f., g.-d. art. pospăielii; pl. pospăieli

pospăială

pospăială, -ieli.

POSPĂIALĂ s. v. lustru.

pospăială s. v. LUSTRU.